Actualitate

Ce universități cu sigla pătată s-au lipit de Buzău

Reprezentanții Universității „Dunărea de Jos” s-au aflat marți la Buzău, unde, în cadrul unui târg educațional, și-au prezentat ofertele pentru cele 14 facultăți ale instituției de învățământ din Galați. Liceenilor din tot județul, aflați pe ultima sută de metri înaintea examenelor cruciale din viața lor, li s-au prezentat programele educaționale ale Universității, iar întâlnirea a fost una interactivă, presărată cu momente artistice, dar și cu premii.

Începând de anul trecut, Universitatea funcționează și la Buzău, cu trei facultăți, care le-au oferit tinerilor peste 150 de locuri cu taxă. Astfel, la Educație fizică și sportivă au fost 50 de locuri, la Drept 60 de locuri și la Agricultură alte 50 de locuri la taxă, iar admiterea s-a realizat pe bază de dosar, ponderea mediei de Bacalaureat oscilând între 50 și sută la sută, în funcție de fiecare facultate.

Universitatea „Dunărea de Jos” stă bine la capitolul acreditare, iar în 2019, instituția de învățământ obținuse calificativul „grad de încredere ridicat” de la ARACIS, pe care reușise să îl mențină și în 2021. În ciuda scandalurilor care pătează imaginea instituției, Universitatea este destul de cunoscută la nivel național și internațional, fiind prima instituție de învățământ superior din România care și-a extins activitatea și în Republica Moldova și care a dezvoltat programe de predare a limbii române în Ucraina și Italia. Totodată, instituția de învățământ a fost clasificată de către Asociația Universităților Europene în categoria „universități de educație și cercetare știintifică”.

Studenții buzoieni cărora specializările oferite de universitatea gălățeană nu le-au fost pe plac, au putut opta și pentru Academia de Studii Economice, prezentă la Buzău cu Facultatea de Finanțe, Asigurări Bănci și Burse de Valori sau pentru Universitatea Bioterra București, a cărei filială din Buzău oferă, de asemenea, câteva opțiuni atractive.

Liberalii la târgul educațional, social-democrații la „Buzău 1.650”

Liberalii buzoieni au absentat „motivat” de la evenimentul de marți, legat de împlinirea a 1.650 de ani de la prima atestare documentară a numelui de Buzău, pentru că s-au aflat cu toții la târgul educațional organizat de Universitatea „Dunărea de Jos”. Printre cei aflați la târg s-au numărat președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, Gabriel Avrămescu, liderul organizației municipale, senatorul Vlad Pufu, și prefectul Daniel Țiclea, alături de reprezentanți ai Universității „Dunărea de Jos”. Prefectul a ales să participe la târg alături de colegii de partid, deși era programat să țină un discurs la evenimentul „Buzău 1650”, fiind trecut pe afișul celor care trebuiau să ia cuvântul.

Aleșii locali liberali au sprijinit acest eveniment, ei fiind, de altfel, și cei care au luptat pentru a aduce o mai mare diversitate educațională în Buzău, dat fiind că opțiunile existente sunt destul de puține, iar tinerii se îndreaptă în număr mare către alte orașe ale țării. Gabriel Avrămescu le-a transmis un mesaj liceenilor prezenți, cărora le-a spus că ei sunt viitorul Buzăului și că își dorește ca aceștia să rămână aici și să profeseze, ajutând, astfel, la dezvoltarea orașului. „Ce se întâmplă astăzi aici nu este decât o șansă pentru viitorul Buzăului și mă bucur că aveți ocazia, în sfârșit, toți care sunteți în sală să puteți să vă alegeți viitorul și calea și să rămâneți în Buzău, să dezvoltăm Buzăul”, a declarat președintele PNL Buzău.

Și senatorul liberal Vlad Pufu a avut un mesaj similar pentru tinerii prezenți, adăugând și că nimeni nu credea, în urmă cu un an, că proiectul PNL va prinde contur și că vor reuși să aducă o universitate însemnată la Buzău. „În urmă cu aproape doi ani nimeni nu credea că la Buzău va putea să ființeze o universitate de stat, însă astăzi o avem și participăm împreună la primul târg educațional. Am venit cu facultățile, cu instituțiile de învățământ mai aproape de dumneavoastră. E extraordinar acest lucru, pentru că noi ne adresăm în primul rând și celor care nu pot să aloce foarte mult buget pentru studii și asta este bine când ai facultatea aproape de casă. Eu vă urez să aveți aici și să dobândiți cunoștințe extraordinare. Este o universitate prestigioasă, aici au terminat foarte multe personalități ale vieții noastre publice, din trecut și de acum, drept urmare, mă aștept ca, în viitorii ani, să particip la prima generație pe care Universitatea «Dunărea de Jos» o va scoate la Buzău”, a spus senatorul Vlad Pufu.

Prefectul le-a transmis și el un mesaj tinerilor prezenți, încurajându-i să învețe și să treacă peste examenul de Bacalaureat cu brio, astfel încât, să experimenteze, mai apoi, viața de student. Mai mult decât atât, acesta a anunțat că instituția pe care o conduce va deveni partener al Universității, un motiv în plus pentru ca tinerii să aleagă încrezători programele educaționale puse la dispoziție. „Este extrem de tonic să fiu aici printre voi, este atât de frumos să fii între tineri și, de aceea, Instituția Prefectului Buzău a decis să fie partener instituțional în această activitate. Mesajul nostru către dumneavoastră, către tineri este să acordați atenție școlii, faceți toate eforturile să luați Bacalaureatul și să deveniți studenți. Este o mare satisfacție pentru noi că am putut aduce o universitate de stat la Buzău și sperăm să putem consolida și să extindem această colaborare în viitor. Avem multe idei pentru tinerii Buzăului, pentru ca ei să rămână acasă”, a declarat Daniel Țiclea.

„Dunărea de Jos”, universitatea cu dosar penal

Universitatea „Dunărea de Jos”

Deși varietatea educațională este necesară la Buzău, lucru susținut nu doar de politicienii tuturor partidelor, ci cerut și de cetățeni în mod repetat, învățământul buzoian a fost expus unor universități cu un trecut dubios și care au fost în centrul unor scandaluri răsunătoare la nivel național, ceea ce le-a pus la îndoială, în unele cazuri, calitatea specialiștilor formați în aceste instituții.

La sfârșitul lunii martie a acestui an, Universitatea „Dunărea de Jos” primea „vizita” neașteptată a polițiștilor, coordonați de procurori, care instrumentează un dosar cu acuzații de delapidare, abuz în serviciu și constituire de grup infracțional organizat la instituția gălățeană de învățământ superior. Pe numele Universității a fost deschis dosar penal „in rem” (deocamdată pentru fapte, nu pentru persoane) încă din 2021, la sesizarea Ministerului Educației, care a găsit mai multe nereguli în legătură cu o serie de plăți pe taxa judiciară de timbru.

Controalele au scos la iveală mai multe neconcordanţe financiare executate în mandatul anterior actualei conduceri, dar şi în cel actual. În opinia Curţii de Conturi, s-ar fi executat plăţi salariale nejustificate în valoare de 5,2 milioane lei, contribuţii către o entitate privată de 600.000 lei, dar, mai ales, plăţi nejustificate a taxei de timbru de 5 lei, pentru care s-ar fi tăiat chitanţe de 500 lei, prejudiciul în acest caz fiind estimat la 260.000 lei.

Rectorul Universității „Dunărea de Jos”, Lucian Puiu Georgescu

Rectorul Universității „Dunărea de Jos”, Lucian Puiu Georgescu, declara, în luna februarie a acestui an, că a reglementat primele două capete de acuzare din tematica controlului efectuat de Curtea de Conturi, respectiv plăţile salariale nejustificate şi contribuţiile către clubul sportiv unde Universitatea era membru fondator, unele fapte fiind petrecute anterior preluării funcţiei. „Atât în raportul corpului de control, cât şi în documentele verificate aici, este vorba despre trei categorii mari de prejudicii care au fost clarificate, sper eu, când apare raportul (n.r. – Curţii de Conturi). Deci este un prejudiciu de 5,2 milioane lei, rezultat din plata nejustificată fără contracte de muncă a unor comisii. Este vorba de finanţarea din cadrul Universităţii a unei asociaţii private şi despre acele taxe de timbru (…) Corpul de control a semnalat unele nereguli privind această taxă de timbru, din acel moment ţinând cont de această suspiciune, orice taxă de acest tip s-a oprit în Universitate. Tot ce am putut verifica intern s-a dovedit a fi corect. Nu am cunoştinţă de existenţa unui asemenea dosar şi nu a venit nimeni în Universitate din partea Parchetului să solicite documente din acest punct de vedere”, a declarat Lucian Puiu Georgescu, citat de monitoruldegalati.ro.

În urma controalelor oamenilor legii, patru cereri de demitere a rectorului Universității „Dunărea de Jos”, au fost înregistrate la Senatul instituției de învățământ superior, conform informațiilor oferite de președintele acestui for, Cătălin Fetecău. Potrivit surselor edupedu.ro, cel puțin două dintre cererile de demisie invocă acțiuni în instanță decise de conducerea universității împotriva unor angajați, acțiuni pierdute de instituție, unul dintre reclamanți invocând dreptul Senatului de a-l demite pe rector în anumite condiții, conform prevederilor din Carta universității.

Universitatea „Spiru Haret” – „fabrica” de diplome

Universitatea „Spiru Haret”

O altă universitate cu un trecut neclar, care a funcționat câțiva ani și la Buzău, a fost Universitatea „Spiru Haret”, dispărută de la noi în 2012. Instituția particulară de învățământ s-a aflat în centrul unui scandal răsunător în 2019, atunci când procurorii DIICOT au cercetat mai mulți reprezentanți ai Universității, într-un dosar referitor la fraudarea examenelor de an, a celor de licenţă şi de master.

Procurorii acuzau că la Universitatea „Spiru Haret” era constituit un grup infracţional organizat, pe care l-au destructurat, format din prorector, unii dintre secretarii facultăţilor, unii dintre profesorii universităţii, cercetați pentru o listă lungă de infracţiuni: de la luare şi dare de mită, la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi fals intelectual.

Procurorii DIICOT mai spuneau atunci că aceste activităţi infracţionale erau derulate în cadrul Universităţii cel puţin din anul 2012 încoace şi că unii dintre absolvenţi nici măcar nu participaseră vreodată la cursuri şi nici la susţinerea examenelor. Candidaţii primeau lucrările de licenţă de la prorector, pe e-mail, şi grilele cu răspunsurile, înainte de examen. „Prorectorul instituţiei de învățământ superior coordona în mod direct activitățile infracţionale. Secretarii, persoane de încredere ale prorectorului, răspundeau şi erau implicaţi, de regulă, după caz, în facilitarea obţinerii grilelor cu întrebările și răspunsurile de la examen, traficarea influenței pe lângă anumiți profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obținerii de lucrări de licență deja întocmite etc”, scrie economica.net.

Din analiza aceleiași surse reieșea că Universitatea „Spiru Haret” a suferit un prejudiciu de imagine destul de mare, iar de la o marjă de profit de aproape 48 la sută în anul 2008, ajunsese, 10 ani mai târziu, la pierderi de 14 milioane de lei şi la venituri de peste şase ori mai mici decât în 2008.

Universitatea Bioterra, diplome neautorizate și fraudări ale examenelor

Universitatea Bioterra

Nici Universitatea Bioterra, prezentă la Buzău cu mai multe facultăți, nu a stat prea bine la capitolul acesta, aflându-se, în 2000, în centrul unui scandal legat de emiterea de diplome și certificate imprimate de Ministerul Educației, fără să aibă dreptul pentru asemenea tipizate. La acea vreme, Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare (CNEEA) a hotărât retragerea autorizației până la remedierea problemelor.

În 2012, un alt scandal legat de Universitatea Bioterra ajungea în presa națională, atunci când procurorii au audiat mai mulți profesori și studenți, într-un dosar privind șpăgile cerute de dascăli pentru a promova studenții. Coordonatorul de lucrări și prodecanul Facultății de Control și Expertiza Produselor Alimentare, Adrian Dulugeac, fusese acuzat că a primit bani sau bunuri de la studenți, cărora le-a dat subiectele la licență sau pe care i-a ajutat să obțină diplomele fără să susțină examene. Alături de el a fost pusă sub acuzare și Laura Harcan, coordonator de lucrări la Facultatea de Drept, în legătură cu divulgarea de subiecte de licență, aceasta fiind acuzată de fals intelectual.

Universitatea Bioterra mai are probleme și cu acreditarea din partea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), iar în urma scandalului din 2012, aceasta era creditată cu un „grad limitat de încredere”, deși, pe site-ul oficial al instituției de învățământ, reprezentanții acesteia au trecut doar rezultatele raportului de creditare din 2011, atunci când unitatea a primit calificativul „încredere”, atât pentru forma de învățământ la zi, cât și pentru cea cu frecvență redusă.

Articole similare