Actualitate

FOTO / Când va fi gata Memorialul de la Penitenciarul Rm. Sărat

Președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Daniel Șandru, a fost miercurea trecută la Râmnicu Sărat, pentru a vizita fosta închisoare comunistă aflată în patrimoniul acestei instituții. El a fost însoțit de expertul IICCMER, Ștefan Bosomitu, și de managerul proiectului Memorialul „Închisoarea Tăcerii”, Ștefan Rădulică, împreună cu care a dat asigurări autorităților municipale că lucrările de implementare a respectivului proiect, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, vor debuta în primăvara anului 2023, urmând a fi finalizate în 2026.

„Nu voi apela niciodată la povestea «grelei moșteniri», fiindcă sunt învățat să accept provocările, și nu voi vorbi decât despre mandatul meu. Am convingerea că viitorul Memorial, integrat ca obiectiv de investiții prin PNRR, va reprezenta un reper aparte pe harta muzeală și turistică a României. Tot aici va funcționa și un important centru educațional despre regimul comunist și crimele sale. Mă bazez pe implicarea directă a domnului Alexandru Muraru, reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, pe susținerea instituțională, deja arătată, a domnului Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii, pe interesul manifest de realizare a acestui obiectiv probat de reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Dezvoltării și Companiei Naționale de Investiții, Consiliului Județean Buzău și Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat.

Situația fostei închisori nu va rămâne așa. Am obținut Ordinul Ministrului Culturii pentru declasarea construcțiilor parazitare (urmează avizele pentru demolarea acestora), avem pregătită toată documentația pentru intervenția la acoperișul prăbușit în primăvara lui 2020, precum și suma de 9 milioane de euro alocată prin PNRR pentru realizarea Memorialului, proiect care va începe în primăvara anului 2023, urmând a fi finalizat în 2026. O spun clar și fără înconjur, mandatul meu se identifică, practic, cu acest proiect, sunt perfect conștient de această realitate. Și voi fi responsabil în consecință. În următoarele două săptămâni, o delegație guvernamentală va fi prezentă la Râmnicu Sărat. Memorialul se va face”, a scris Daniel Șandru pe Facebook.

În urmă cu mai bine de un an, la finele lunii martie 2021, deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, anunța că Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat va fi prins la finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În Penitenciarul Rm. Sărat au fost închiși în perioada comunistă deținuți politici precum Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Victor Pogoneanu și alți membri marcanți ai partidelor istorice. În perioada 1955-1963, comandantul închisorii a fost Alexandru Vișinescu, condamnat în 2015 pentru crime împotriva umanității.

O speță pentru DNA

La începutul lunii decembrie 2021, IICCMER anunța că a sesizat Direcția Națională Anticorupție după un control al Curții de Conturi, care ar fi constatat prejudicierea bugetului de stat.

Potrivit unui comunicat al instituției, sesizarea vizează achiziționarea de servicii de consultanță în valoare de 1.887.450 de lei în vederea realizării proiectului „Memorialul Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat și Centrul Educațional privind Comunismul în România”. În plângerea respectivă, IICCMER susține că în perioada 2014–2017 instituția a demarat activități în vederea realizării proiectului amintit, dar că ar fi efectuat cheltuieli ineficiente, cu studii și documentații la diferite faze de proiectare, fără ca acestea să fie transpuse în lucrări de investiții. 

Actuala conducere a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc, care are în jurisdicție fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, susține că vinovat de degradarea obiectivului se face fostul șef al IICCMER, teologul Radu Preda, potrivit unui raport al instituției, publicat în 2 februarie 2021, după un control al Curții de Conturi. Auditorii au concluzionat că, între 2015 și 2018, IICCMER a cheltuit peste 1,8 milioane de lei pe studii și lucrări de proiectare, care nu s-au concretizat în investiții. În raportul IICCMER publicat pe 2 februarie se arată că nici între 2018 și 2020, în timpul mandatului teologului Radu Preda la șefia Institutului, nu a fost făcută vreo acțiune în cadrul proiectului de reabilitare a Penitenciarului Râmnicu Sărat. În consecință, toate avizele și certificatele de urbanism au expirat, iar în bugetul pe 2020 nici măcar nu au fost ceruți bani pentru lucrări de reabilitare/amenajare.

Radu Preda a fost numit în fruntea instituției în 2014, de Victor Ponta, pentru un mandat de patru ani, și a fost reconfirmat în 2019 de Viorica Dăncilă. În urma unor scandaluri din jurul Institutului și pe fondul reclamațiilor unor angajați, în iarna lui 2020 a fost înlocuit de fostul premier Ludovic Orban cu Alexandra Toader, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Ce spune Curtea de Conturi

Conform unui raport al Curții de Conturi din 2017, conducerea institutului cheltuise aproape 10.000 de lei pe mese de protocol, iar Radu Preda făcuse, între 2014 și 2017, nu mai puțin de 30 de deplasări externe, inclusiv o vizită de o săptămână în Statele Unite care a fost decontată fără memorandum.

Raportul mai arăta și că IICCMER achiziționase bunuri și servicii în sumă totală de 518.864 de lei, fără respectarea prevederilor legislației în vigoare la data efectuării achizițiilor. Mai mult, în 2019, Fundația Konrad Adenauer anunța IICCMER că întrerupe colaborarea, pentru că „nu se mai îndeplinesc condițiile necesare pentru un parteneriat între instituții”.

Penitenciarul de la Rm. Sărat se află de 14 ani în jurisdicția IICCMER. În tot acest timp, în ciuda bunelor intenții expuse public de reprezentanții Institutului, penitenciarul s-a degradat continuu. „La începutul anului 2020, situația se prezenta astfel: nu exista nicio persoană responsabilă de proiectul reabilitării Penitenciarului Râmnicu Sărat; în perioada 2018-ianuarie 2020 nu a fost întreprinsă nicio acțiune / activitate aferentă proiectului; în bugetul pentru anul 2020 nu fuseseră prevăzute / solicitate fonduri și, implicit, nu exista nicio sursă de finanțare pentru proiectul reabilitării penitenciarului sau pentru realizarea de documentații în acest sens; toate avizele și certificatele erau expirate (certificat de urbanism, autorizații de demolare, expertize etc.), semn al faptului că în perioada 2018-ianuarie 2020 nu a existat nicio preocupare în acest sens”, se arată în raportul IICCMER, publicat în 2021.

Auditul Curții de Conturi la IICCMER, în perioada noiembrie – decembrie 2020, a identificat cheltuieli din fonduri publice efectuate fără un rezultat final: „În perioada 2015-2018, IICCMER a efectuat cheltuieli ineficiente cu studii și lucrări de proiectare nefinalizate în lucrări de investiții. Cu alte cuvinte, serviciile de consultanță și proiectare achiziționate de IICCMER în anii anteriori nu au contribuit la atingerea obiectivelor propuse, respectiv, la implementarea proiectului de investiții, fiind imobilizate fonduri de la bugetul de stat în sumă de 1.887.450 lei; această sumă reprezintă cheltuieli care nu și-au atins scopul, conducerea IICCMER neasigurându-se de utilizarea creditelor bugetare în condiții de bună gestiune financiară și de efectuarea de cheltuieli cu respectarea principiilor economicității, eficienței și eficacității”.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker