Actualitate

FOTO | Buzoienii din Crâng și Drăgaică, informați despre riscurile alcoolului și drogurilor

Timp de două zile, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău a desfășurat, în orașul Buză, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Buzău – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău, activități de informare, sensibilizare și conștientizare a populației generale cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de alcool și droguri. Zonele vizate au fost în special cele cu aglomerări urbane în această perioadă. De exemplu,  acești au stat de vorbă cu buzoienii care au mers  zilele acestea în Parcul Crâng și în târgul Drăgaica.

„Participarea specialiștilor Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău la astfel de activități reprezintă unul din principalele obiective ale Agenției Naționale Antidrog, acela de a îndruma populația, în special tinerii, să adopte un stil de viața sănătos, ca alternativă la consumul de droguri în timpului liber și de a crește nivelul de informare și sensibilizare cu privire la aspectele medicale, psihologice, sociale și legale ale consumului și dependenței de droguri”, transmit reprezentanții CPECA Buzău. Și ca un element de noutate pentru buzoieni, toți cei interesați au putut experimenta modificările de percepție a realității în urma consumului necontrolat de alcool, cu ajutorul ochelarilor speciali care simulează starea de ebrietate pe timp de zi și de noapte, care le-au fost oferiți de oamenii legii spre testare, și au primit materiale informative cu tematică antidrog.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker