Cultură

FOTO | Buzoianca Maria Edu, olimpică la două naționale în anul în care susține Evaluarea

Maria Edu, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „George Emil Palade”, este unul dintre puținii adolescenți ai Buzăului care și-au construit un palmares remarcabil din premiile obținute la olimpiadele școlare județene și naționale. Anul acesta, chiar dacă atenția sa se canalizează către pregătirea probelor pentru examenul de Evaluare Națională, ea s-a calificat la etapa națională a două olimpiade, considerând că acest tip de competiție o dezvoltă  atât prin pregătirea necesară de dinainte de participare, cât și prin împărtășirea ulterioară a experienței, motivând-o pe mai departe  pentru depășirea limitelor până la atingerea potențialului maxim. Una dintre olimpiadele ei preferate, la care a și făcut performanță,  este cea de Limba Engleză. De fapt, Maria a făcut o adevărată pasiune pentru această materie școlară după ce a întâlnit-o pe Camelia Timofte, profesoara care a știut să declanșeze resorturile ce au determinat-o să își dorească să facă performanță. A doua națională din acest an a fost atinsă de Maria tot sub îndrumarea profesoarei Camelia Timofte, care i-a implicat pe elevii săi în proiecte europene pe care le-a dus în sfera inovației în domenii de mare actualitate, așa cum este și cazul proiectului „Made for Europe”, o competiție a produselor finale ale proiectelor finanțate prin programe europene. Proiectul propus de Maria Edu în calitate de elev al Școlii „George Emil Palade” promovează difeite teme de mare actualitate, de interes european, dar și  pentru comunitatea buzoiană: școala verde și economia circulară. Coordonatorul proiectului, Camelia Timofte, spune că este vorba despre niște aplicații pe care, ca profesor, le folosește să elaboreze exerciții interactive. „Le-am prezentat elevilor și le-am zis: <Haideți să punem în practică și să realizăm niște exerciții>, pe care o să le integrez eu ulterior într-o unitate didactică, ce o să se afle la dispoziția celor care doresc să implementeze o astfel de temă în limba engleză. Își găsește utilitate pentru clasele de bilingv VII-X, dar și la orele de dirigenție;  se poate lucra și în tandem pe mai multe discipline; conceptul pe această platformă educațională este ofertantă”, explică directoarea Camelia Timofte.

Concursul pe țară „Made for Europe” va avea loc anul acesta la Călimănești, în perioada 24-27 aprilie. Este a doua  calificare a Mariei la etapa națională a acestei competiții. Acest lucru a fost posibil pentru că Maria este un bun exemplu despre ceea ce înseamnă descoperirea prin forțe proprii, fiind elevul cu atitudine proactivă curios să citească, să experimenteze, să se documenteze și să pună în aplicare ceea ce învață. A pornit pe drumul acesta de la vârsta de 10 ani, când a participat la primul său proiect european, în Polonia. Au încurajat-o și profesorii și părinții deopotrivă, pentru că se afla la o vârstă la care mulți își închipuie că un copil nu va face față, mai ales dacă vine în contact cu alte culturi, alte mentalități, așa cum a făcut-o ea în Polonia, și își pun temători întrebarea: dacă nu se integrează?

Cum a făcut față provocării de a petrece timp cu o familie din Polonia, la vârsta de numai 10 ani, și ce parcurs a avut în proiectele europene de atunci și până în prezent, cum a ajuns să se îndrăgostească de limba engleză, cum reușește să facă performanță la mai multe materii și cum se pregătește pentru cele două olimpiade naționale la care s-a calificat, dar și cum abordează  Evaluarea Națională, am aflat de la Maria Edu în cadrul unui scurt interviu prin care se prezintă buzoienilor.

Reporter: Ești calificată la două olimpiade naționale!

Maria Edu: Anul acesta sunt calificată la Olimpiada națională de Limba Engleză și la „Made for Europe”. Am participat  aproape în fiecare an la Olimpiada de Limba Engleză, pentru că este pasiunea mea; în anii anteriori am ieșit mereu a doua, iar anul acesta m-am ambiționat mult și am încercat să muncesc cât de mult posibil și am fost răsplătită. La etapa locală am avut  de rezolvat exerciții de gramatică și de realizat o compunere. La fel și la  etapa județeană, unde nu s-au shimbat foarte mult subiectele; la etapa județeană este însă mai mult punctată compunerea și 50 la sută din punctaj îl reprezintă
partea scrisă.
Olimpiada preferată este cea de Limba engleză, chiar dacă anul acesta este primul an în care m-am calificat la etapa națională. Întotdeauna Eengleza a fost în inima mea, mai ales în timpul pandemiei mi-am dezvoltat abilitățile la limba engleză; într-un fel s-a cuibărit în inima mea și nu a mai plecat niciodată; deși și concursul „Made for Europe” mi-e drag, Engleza rămâne pe primul loc.

Rep.: Ai ajuns să citești cărți în limba engleză?

M.E.: Citesc și în limba  engleză. Am ajuns ca atunci când vorbesc limba engleză să nu-mi mai traduc din limba română, ci să gândesc direct în engleză; e mai ușor așa pentru mine.

Primele lecții de limba engleză le-am luat la grădiniță, dar în clasa zero, când am început să fac Engleză cu doamna profesoară Camelia Timofte, am realizat cât de mult îmi place și am învățat și din jocuri și de pe InternEtapa. Este acum o pasiune de-a mea. La Limba engleză am început să obțin rezultate din clasa a VI-a, pentru că în clasa a V-a a fost pandemie și nu s-a mai ținut olimpiada.

Rep.: Te pregătești pentru o profesie în care să folosești  Limba engleză?

M.E.: Eu am optat să merg la Științele naturii (Biochimie) la Hasdeu. La Engleză însă nu o să renunț niciodată, pentru că e prima mea dragoste. Probabil că o să mă țin de engleză și o să fac facultatea în limba engleză, dar ca profesie aș vrea să devin medic pediatru. Îmi plac foarte mult copii; m-a inspirat și mama mea, pentru că este educatoare și lucrează cu copiii și mi-a plăcut să mă joc cu copiii și să învăț alături de ei.

Rep.: Cum ai ajuns să faci parte din proiectul „Made for Europe”?

M.E.: „Made for Europe” este un concurs pentru proiecte europene. Am fost în mai multe mobilități Erasmus de-a lungul anilor; în clasa a IV-a am fost în prima mobilitate. Eram mică. Aveam 10 ani. Anul acesta am avut ultima mea mobilitate din gimnaziu. Am fost în Barcelona. Și în urma acestei mobilități, în cadrul proiectului de acreditare care se desfășoară anul acesta, coordonați de doamna profesoară Timofte, am creat o unitate de învățare, alături de partenerii din Grecia, Spania și, bineînțeles, alături de colegii mei. Am participat la concurs cu acest produs și  juriului i-a plăcut, l-a apreciat și urmează să merg la etapa națională ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea.

Proiectul pe care îl prezint este o unitate de învățare în limba engleză despre economia circulară și promovează diferite teme precum școală verde, economie circulară; familiarizează elevii cu aceste noi concepte pentru că sunt teme de mare actualitate și chiar dacă această unitate de învățare nu a mai fost abordată neapărat în curriculumul național, o să fie folosită în următoarea mobilitate de la Bruxelles în care pleacă elevi din școala noastră, acum, în perioada 17-23 aprilie.

Este prezentată viziunea elevilor asupra conceptelor astea noi. Sunt mai multe aplicații pe baza unor filmulețe. Sunt texte lacunare. În urma  lucrărilor pe care le-au învățat, elevii rezolvă aceste exerciții. Sunt niște jocuri didactice drăguțe. Am mai fost în clasa a VI-a la etapa națională a acestei competiții. Este a doua calificare a mea la acest concurs. Știu că trebuie să fiu convingătoare, să-mi prezint produsul invoator. La națională o să mi se pună întrebări, dar cunosc produsul destul de bine, pentru că și eu am contribuit la el. Îmi plac experiențele acestea la națională; chiar dacă nu de fiecare dată ne întoarcem cu premii, experiența în sine este de neprețuit.

Rep.: Aici intervine și un pic de  pedagogie, pentru că trebuie să îi explici altui elev ceea ce ai avut tu în minte când ai realizat proiectul…

M.E.: Da. Într-un fel da. Pe partea aceasta m-a sprijinit mama mea. Părinții mei întotdeauna m-au sprijinit, pentru că și ei sunt profesori și le sunt recunoscătoare; în primul rând m-au învățat să învăț și nu mi-au dat niciodată mură-n gură; m-au lăsat să explorez singură și să descopăr ceea ce îmi place.

Rep.: Ce impact asupra învățării crezi că  au proiectele extrașcolare de educație nonformală la care ai participat?

M.E.: Acestea mi-au oferit o bună perspectivă asupra altor culturi, alor țări. Am văzut cum trăiesc alți oameni: s-a întâmplat acest lucru mai ales în clasa a IV-a, când am stat la o gazdă; m-a găzduit o familie foarte drăguță din Polonia. Am văzut cum decurg zilele acolo, am stat la masă cu ei, m-au primit cu brațele deschise. Am văzut cum este să stai într-o familie străină… M-am dezvoltat pe mai multe planuri. Am învățat mai multe concepte noi de care nu mai auzisem până atunci. Sunt recunoscătoare pentru aceste proiecte pentru că eu consider că „te dezvoltă ca om”.

Rep.: Ai progresat  mult la limba engleză. Asta te-a ajutat să îți faci prietenii în proiectele europene?

M.E.: Am legat prietenii cu mulți copii din alte țări cu care țin legătura. Am găzduit la mine o fată din Polonia cu care vorbesc aproape zilnic și ne înțelegem foarte bine; am prieteni și din alte țări; pentru că vorbesc cu ei în engleză îmi dezvolt și abilitățile de a dialoga în această limbă.

Rep.: La examenul de simulare a Evaluării Naționale cum a fost?

M.E.: Nu mi se pare dificil. Au fost unele capcane, într-adevăr. Dar cu multă atenție și cu toate cunoștințele acumulate în toți anii de școală, mă descurc. Este un examen până la urmă… Nu mi se pare foarte grea Matematica acum; fratele meu, pasionat de Matematică – este chiar olimpic -, mă ajută și mă susține. De fapt, el mă ajută cel mai mult pe partea aceasta de științe: Chimie, Fizică, Matematică. El este clasa a X-a la Mate-info bilingv, la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”.

Rep.: Care este modelul tău de învățare?

M.E.: Mai mult vizual. Am o memorie și vizuală și auditivă. Nu învăț ca „papagalul”. Încerc să învăț sistematic la toate materiile. Gândesc  cu creierul, dar și cu inima. Mă implic foarte mult în toate lucrurile și  probabil că acesta poate fi și un defect de-al meu pentru că sunt perfecționistă. Nu pot să renunț la ceva până când nu-l fac cum trebuie.

Rep.: Cum îți faci programul zilnic? Mulți consideră că, dacă ai preformanțe și rezultate ar trebui să stai toată ziua să înveți și nu cred că procedezi astfel.

M.E.: Nu stau toată ziua să învăț. Prețuiesc mult și odihna. Încerc să le echilibrez cumva pe toate, să am timp și de prieteni, și de socializare, și de învățat. Studiul este baza anul acesta. De la anul voi alege o cale de mijloc pe care să merg. Probabil că nu voi mai merge la toate olimpiadele, deși îmi place să mă implic în  cât mai multe proiecte și concursuri.

Rep.: Ai avut multe reușite în domenii diferite!

M.E.: Încerc să mă dezvolt pe mai multe planuri; am participat și la olimpiada de Limba română și la olimpiada de Limba engleză. Am cochetat și cu Matematica în anii tecuți, dar devine din ce în ce mai greu; nu m-am ținut atât de mult pe partea aceasta de olimpiade de Matematică, dar pentru examen m-am pregătit.

Rep.: Când ai desoperit că îți place Biologia?

M.E.: De când eram mică îmi plăcea anatomia și auzeam cum povestea fratele meu că a făcut disecție și că e foarte interesantă ora de Biologie; m-a influențat. Chimia din clasa a VII-a mi-a plăcut, mai ales experimentele, care sunt preferatele mele; dintotdeauna am știut că iubesc oamenii și doresc să le dau speranță la o viață mai bună. Dacă o să merg la facultate în străinătate – pentru că îmi place Limba Engleză -, o să mă întorc în România, pentru că și românii noștri au nevoie de doctori buni; trebuie să aducem excelența în țară!

Performanțele Mariei Edu

 

CLASA a VIII-a (an școlar 2023-2024)

  • Premiul I – Olimpiada Județeană de Limba Engleză (calificată la Etapa Națională – Hunedoara)
  • Premiul I – Concurs Național „Made for Europe” – etapa județeană (calificată la Etapa Națională-Rm.Vâlcea)

CLASA a VII-a (an școlar 2022-2023)

  • Premiul III – Olimpiada Județeană de Limba și Literatura Română (loc ce i-a oferit o calificare la la Etapa Națională a Concursului Național Ionel Teodoreanu – Iași)
  • Premiul I – Olimpiada Județeană de Limba Engleză
  • Premiul II- Olimpiada Județeană Lectura ca Abilitate de Viață
  • Premiul II- Concurs Național „Made for Europe” – etapa județeană
  • Premiul III – Etapa Județană a Concursului Național de Chimie „Lazăr Edeleanu”
  • Mențiune – Etapa Națională a Concursului Național de Chimie „Lazăr Edeleanu”
  • Premiul –Concurs Național de Chimie ZIRCON (chimie, fizică, biologie)
  • Premiul – Etapa Județeană Concurs „Noi și Chimia”
  • CERTIFICAT CAMBRIDGE – LEVEL C1

CLASA a VI-a (an școlar 2021-2022)

  • Premiul I – Olimpiada Județeană de Educație Tehnologică (calificată la Etapa Națională – Craiova)
  • Premiul II – Etapa Națională a Concursului Național „Shakespeare Essay Competition 2022”
  • Premiul II – Olimpiada Națională de Educație Tehnologică (Etapa Națională – Craiova)
  • Premiul I – Concurs Național „Made for Europe” – etapa județeană (calificată la Etapa Națională – Târgoviște)
  • Mențiune M.E.N. – Concurs Național „Made for Europe”- Etapa Națională Târgoviște
  • Premiul I – Preolimpiada Județeană de Limba Engleză
  • Premiul I + Tabără Națională Concurs Național de Matematică LuminaMath
  • Mențiune – Olimpiada Județeană de Limba și Literatura Română

CLASA a V-a (an școlar 2020-2021)

  • Premiul I + Tabără Națională Concurs Național de Matematică LuminaMath
  • Premiul I Concurs Limba engleză „The World in my Words”
  • Premiul pt Ingeniozitate – Etapa Națională Concurs Național Limba Engleză „Mirror to a fantastic world”

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker