În luna iunie s-a încheiat anul de studii pe care Alexandra Anamaria Gheorghe, elevă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău, l-a parcurs în Statele Unite ale Americii, în cadrul programului de schimb educațional FLEX.
Această experiență i-a oferit oportunitatea de a frecventa cursurile unui liceu american, de a se integra într-un sistem educațional diferit și de a reprezenta România în cadrul unei comunități școlare internaționale. Pe parcursul anului academic, Alexandra s-a remarcat prin implicarea constantă în activitățile școlare, rezultatele academice deosebite și capacitatea de adaptare la un nou context educațional și cultural.
Încheierea anului școlar a fost marcată de una dintre cele mai importante recunoașteri ale parcursului său academic. În cadrul ceremoniei de absolvire a liceului american, Alexandra a primit distincția „Summa Cum Laude”, precum și „Medalia pentru Excelență Academică”, acordate în semn de apreciere pentru performanțele sale școlare. Aceste distincții au reprezentat recunoașterea rezultatelor obținute, a efortului academic susținut și a implicării demonstrate pe întreaga perioadă a programului de schimb.
Importanța acestui moment este amplificată de contextul în care au fost obținute aceste rezultate: un an petrecut într-un mediu educațional nou, caracterizat de cerințe academice diferite, provocări de adaptare și necesitatea construirii unor noi repere culturale și sociale. Prin perseverență și implicare, Alexandra a reușit să se integreze în comunitatea liceului american și să obțină rezultate remarcabile într-un sistem educațional diferit de cel în care a studiat anterior.
Ultima etapă a experienței sale în Statele Unite a reunit atât satisfacția unei reușite academice remarcabile, cât și emoția încheierii unui capitol important. Absolvirea, momentele de recunoștință față de oamenii care au contribuit la această experiență și revenirea în România au marcat finalul unui an de transformare personală și școlară, dar și începutul unor noi oportunități de dezvoltare. De-a lungul acestui an școlar, Alexandra a împărtășit cu cititorii OPINIA experiențele, provocările și emoțiile trăite în cadrul programului FLEX, prin intermediul jurnalului său din Statele Unite. Odată cu acest ultim articol, se încheie capitolul dedicat experienței americane, însă povestea sa continuă cu noi provocări și reușite. La scurt timp după revenirea acasă, la Buzău, Alexandra a plecat din nou peste Ocean, de această dată pentru a reprezenta România la World Championships of Performing Arts (WCOPA), unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de talente, desfășurat în perioada 12–22 iulie.
Un sfârșit care este, de fapt, un nou început
de Alexandra Anamaria GHEORGHE
Dacă în urmă cu un an plecam spre Statele Unite ale Americii cu un geamantan plin de emoții, curiozitate și întrebări, astăzi scriu ultimul articol din acest jurnal cu inima plină de recunoștință. Luna iunie a fost, fără îndoială, cea mai frumoasă, dar și cea mai grea lună din întreaga mea experiență ca elevă de schimb. A fost luna în care am sărbătorit, am râs, am plâns, mi-am luat rămas-bun și am realizat că un an poate schimba un om pentru totdeauna.
Unul dintre cele mai emoționante momente a fost absolvirea liceului american. Am purtat cu mândrie șnururile și însemnele primite pentru implicarea și rezultatele mele, iar în momentul în care am urcat pe scenă și am fost recunoscută pentru munca depusă în acest an, am simțit o emoție pe care cu greu o voi putea descrie în cuvinte. Pentru câteva clipe, m-am simțit cu adevărat parte din comunitatea care mă primise cu brațele deschise încă din prima zi. A fost dovada că, indiferent de țara din care vii, atunci când muncești, te implici și îți dorești să faci bine, oamenii observă și apreciază.
Bucuria acelui moment a fost cu atât mai mare cu cât am încheiat anul școlar cu rezultate academice deosebite. Am absolvit liceul american cu una dintre cele mai mari medii, primind distincția Summa Cum Laude, una dintre cele mai înalte recunoașteri academice acordate elevilor pentru excelență la învățătură. Totodată, am fost onorată cu Medalia pentru Excelență Academică, o distincție care a reprezentat pentru mine confirmarea faptului că munca, perseverența și dorința de a da întotdeauna tot ce am mai bun sunt apreciate. A fost un moment pe care îl voi purta mereu în suflet, deoarece a încununat un an plin de provocări, adaptare și efort și mi-a demonstrat că limitele pot fi depășite atunci când ai curajul să îți urmezi visurile.
Luna iunie a însemnat și nenumărate petreceri de absolvire organizate de prietenii mei. În America, aceste petreceri sunt adevărate evenimente de familie. Vin bunici, veri, unchi, mătuși, prieteni, vecini, profesori – practic toți cei care au făcut parte din viața absolventului. Curțile caselor se transformă în locuri pline de baloane, fotografii, muzică și râsete. Mi-a plăcut enorm să văd cât de mult este celebrată munca unui elev și cât de important este acest moment pentru întreaga comunitate. M-am bucurat că am putut lua parte la această tradiție și că am fost considerată suficient de apropiată încât să fiu invitată să sărbătoresc alături de ei.
Dar, odată cu petrecerile, au venit și despărțirile.
Au fost probabil cele mai dificile zile din tot anul. Mi-am luat rămas-bun de la familia gazdă, de la profesorii care au avut încredere în mine, de la colegii care mi-au devenit prieteni și de la oamenii care au transformat o țară străină într-un loc pe care îl puteam numi „acasă”. Au fost multe lacrimi, mult mai multe decât mă așteptam. Eram fericită că urma să îmi revăd familia și prietenii din România, însă în același timp simțeam că las în urmă o altă familie și o altă viață pe care o construisem timp de un an. În acel moment am înțeles că adevărata frumusețe a unei experiențe este dată și de cât de greu îți este să te desparți de ea.
Înainte de întoarcerea acasă am avut parte de încă o experiență memorabilă. Timp de o săptămână am participat, împreună cu câțiva dintre prietenii mei, la o tabără de vară americană – exact genul de tabără pe care o vedem în filme. Zilele erau pline de activități, jocuri, competiții, sport, seri tematice și, bineînțeles, focuri de tabără. M-am bucurat enorm că am putut descoperi și această latură a culturii americane și să văd cum își petrec vacanțele elevii de aici.
Cel mai special moment a fost însă într-una dintre seri, când, în jurul focului de tabără, prietenii mei m-au rugat să îi învăț un cântec românesc. Am cântat împreună în limba mea natală, iar pentru câteva minute, la mii de kilometri depărtare de casă, limba română a răsunat în mijlocul unei tabere americane. A fost unul dintre acele momente simple care rămân pentru totdeauna în suflet și care mi-au demonstrat încă o dată că schimbul cultural înseamnă exact asta: să înveți despre ceilalți, dar și să ai ocazia să le arăți cine ești și de unde vii.
Ultimele două zile înainte de plecare le-am petrecut în Washington D.C., împreună cu ceilalți elevi români din programul FLEX, în cadrul întâlnirii de încheiere a anului. A fost emoționant să ne revedem după luni întregi în care fiecare dintre noi trăise într-un alt colț al Americii și avusese propria poveste.
Un moment deosebit a fost vizita la Ambasada României în Statele Unite ale Americii, unde am avut onoarea de a-l întâlni pe ambasadorul României, Andrei Muraru. Am discutat despre experiențele noastre, despre programul FLEX, despre provocările și lecțiile acestui an. Ne-a felicitat pentru parcursul nostru și ne-a încurajat să folosim ceea ce am învățat pentru a contribui la dezvoltarea comunităților din care facem parte. A fost un final simbolic pentru o experiență în care am reprezentat România peste Ocean.
Apoi a venit zborul spre casă.
După aproape un an, în momentul în care am ieșit din aeroport, am avut parte de una dintre cele mai frumoase surprize din viața mea. Aproape douăzeci de membri ai familiei și prieteni mă așteptau cu bannere, baloane, îmbrățișări și zâmbete. Pentru câteva minute, aeroportul a devenit locul celei mai frumoase revederi pe care mi-aș fi putut-o imagina. Am realizat atunci cât de norocoasă sunt că am oameni care au numărat zilele până la întoarcerea mea. Și ceilalți participanți la program au avut parte de revederi la fel de emoționante cu familiile lor, iar atmosfera a fost una pe care nu o voi uita niciodată.
În aceeași perioadă am avut bucuria de a sărbători și 4th of July, o zi cu o semnificație cu atât mai specială cu cât anul acesta Statele Unite marchează 250 de ani de la proclamarea independenței. Am petrecut această aniversare alături de prietenii mei din programul FLEX și de echipa American Councils, într-o atmosferă plină de emoție și recunoștință. Pentru noi, întâlnirea a fost nu doar o celebrare a uneia dintre cele mai importante sărbători americane, ci și un prilej de a marca împreună încheierea unui an extraordinar și revenirea noastră acasă. A fost o revedere plină de îmbrățișări, amintiri și povești, care ne-a făcut să realizăm încă o dată cât de puternice sunt legăturile create prin această experiență.
A trecut deja o săptămână de când sunt din nou acasă. Mă bucur însă că întoarcerea acasă nu a însemnat doar readaptare, ci și continuarea implicării în proiecte frumoase. La foarte scurt timp după revenirea în România, am avut bucuria de a face parte din juriul Festivalului Județean de Teatru „Mici actori în roluri de poveste”, o experiență care mi-a adus multă emoție și speranță. Am fost impresionată să văd cât de talentați și dedicați sunt copiii și cât de mult au evoluat de la un an la altul.
Mi-am revăzut prietenii, mi-am îmbrățișat familia, am mâncat toate preparatele românești de care mi-a fost atât de dor și încerc încet să mă readaptez la viața de aici. Totuși, aproape fiecare persoană pe care o întâlnesc îmi spune același lucru: „Te-ai schimbat”.
Și cred că au dreptate.
Nu m-am schimbat pentru că am locuit un an într-o altă țară. M-am schimbat pentru că am învățat să mă adaptez, să fiu independentă, să am curaj atunci când nu cunosc pe nimeni, să respect și mai mult diferențele dintre oameni și să înțeleg că lumea este mult mai mare decât propriul nostru oraș sau propria noastră rutină. Am învățat că poți avea mai multe locuri pe care să le numești „acasă”, că prieteniile adevărate nu țin cont de limbă sau de distanță și că uneori cele mai importante lecții nu se predau în sala de clasă.
Experiența FLEX nu mi-a oferit doar un an în America. Mi-a oferit o nouă perspectivă asupra lumii și asupra propriei persoane. M-a învățat să am mai multă încredere în mine și să îndrăznesc să spun „da” oportunităților care par imposibile.
Și, deși jurnalul meu american se încheie aici, aventura mea este departe de a se termina.
Peste câteva zile mă voi întoarce în Statele Unite, de această dată în Las Vegas, unde voi reprezenta România la Campionatul Mondial de Arte (World Championship of Performing Arts). Este o nouă provocare și sper din tot sufletul să mă întorc acasă cu rezultate frumoase și să duc din nou numele României pe podium.
După aceea, mă așteaptă o vară plină de proiecte. Voi participa la cursuri organizate de Facultatea de Psihologie și Științele Educației UVT, iar în același timp voi lua parte la un internship în cadrul Guvernului României. Sunt experiențe pe care poate nu aș fi avut curajul să le încerc înainte de acest an petrecut peste Ocean. Astăzi însă știu că fiecare oportunitate merită valorificată și că dezvoltarea nu se oprește niciodată.
Înainte de a încheia acest ultim articol, vreau să le mulțumesc tuturor celor care, lună de lună, au citit jurnalul meu. Vă mulțumesc că ați călătorit alături de mine prin paginile fiecărei ediții, că v-ați bucurat împreună cu mine de reușite, că ați descoperit tradițiile americane prin ochii unui elev român și că ați fost alături de mine chiar și de la mii de kilometri distanță.
Sper ca povestea mea să îi încurajeze pe alți tineri să creadă în visurile lor, să aibă curajul să aplice la oportunități, deși poate părea greu la început, și să nu uite niciodată că, oriunde ar ajunge în lume, vor purta România în suflet.
Acesta este ultimul articol din jurnalul meu, dar nu este ultimul capitol al poveștii mele. Pentru că uneori cele mai frumoase călătorii nu se termină atunci când avionul aterizează, ci atunci când încetezi să visezi.
Iar eu abia acum simt că încep să visez și mai departe.
