Actualitate

FOTO / Apele sufocate cu plastic! Acțiuni ample de ecologizare pe Valea Buzăului

În perioada 14-22 martie Administrația Bazinală de apă Buzău-Ialomița în parteneriat cu Asociația Aluniș Center a organizat o serie de evenimente în cadrul „Săptămânii apei”, spune dr. biol. Oana Ristea șef laborator- ABA Buzău-Ialomița, care ne reamintește că astăzi, 22 martie, este ziua în care  se sărbătorește la nivel mondial elementul fără de care nu ar exista viața pe pământ, APA. Dr. biol. Oana Ristea mai spune că anul acesta Ziua mondială a Apei are ca motto „Să facem INVIZIBILUL, VIZIBIL” și se referă la APA SUBTERANĂ sau FREATICUL.

dr. biol. Oana Ristea

 „În cadrul evenimentelor organizate în „Săptămâna apei”, problemele legate de calitatea apei subterane au fost puse în contextul creșterii tot mai mari a cantității de PLASTIC depozitate ilegal pe malul apelor, plastic care prin fracția de MICROPLASTIC (fragmente plastic mai mici de 5 mm), poluează atât apa de suprafață (râuri, lacuri, Marea Neagră) cât și solul și de aici prin infiltrație ajunge în apa subterană. Aceste particule funcționează ca adevărați bureți pentru substanțe toxice (metale grele, micropoluanți organici, etc) și microorganisme patogene din mediu, astfel că devin vectori pentru acești poluanți care ajung în apa subterană, sursa de apă potabilă”, spune dr. biol. Oana Ristea.

„Bune practici în managementul deșeurilor”

În data de 17 martie a fost organizat în cadrul proiectului „Protect-Stream-4-Sea” al ABA Buzău-Ialomița și „Viitoruri curate. Nu viituri murdare” al Asociației Aluniș Center, o dezbatere cu teme „Bune practici în managementul deșeurilor”. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură „George Băiculescu” din Nehoiu, la care au participat reprezentanți ai Primăriei Pătârlagele, Nehoiu și Siriu, elevi ai liceelor din Pătârlagele și Nehoiu, precum și reprezentanți de la S.C. Salubritatea IBSV Întorsura Buzăului și Centrul de Management Integrat al deșeurilor Covasna. „Au fost prezentate aspecte legate de impactul dependenței noastre pentru plastic, dar și importanța faptului că suntem responsabili pentru propriile deșeuri, faptul că există soluții pentru reducerea consumului de plastic, dar și a cantității de deșeu din plastic. Un exemplu de bune practici a fost oferit de reprezentanții Centrului de Management Integrat al deșeurilor Covasna, care au explicat că fără o COLECTARE SELECTIVĂ PRIMARĂ (la nivelul populație) tot managementul deșeurilor este compromis. Împreună cu elevii prezenți s-au exemplificat bune practici care duc la reducerea consumului de plastic, dar și a cantității de deșeu precum: reutilizare, reumple, refuză, repară, reciclează, compostează (deșeu biodegradabil)”, explică dr. biol. Oana Ristea. Concluzia  dezbaterii a fost aceea că sunt soluții și nu ne rămane decât să acționăm, printr-o colaborare dintre societatea civilă ca și consumator și autoritățile locale, pentru beneficiul mediului și al comunității. Cel de-al doilea eveniment , din data de 19 martie, organizat de Aluniș Art Center la care au participat și angajați ai  ABA Buzău-Ialomița a fost acțiunea de ecologizare a a malului râului Buzău în dreptul orașului Nehoiu. Și acestă acțiune a demonstrat încă o dată lipsa unei conștientizări a populației legată de impactul deșeurilor asupra mediului, dar și asupra sănătății umane.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker