Educație

FOTO / Ana Simionescu-Smreciu, cea mai mare medie din județ la Bacalaureat

Implicată în comunitate și cu un pas către Facultatea de Drept

Ana Simionescu-Smreciu este tânăra din Buzău care a reușit să obțină cea mai mare medie, respectiv 9,96, după afișarea primelor rezultate la Bacalaureat. Este absolventă a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, profil Filologie bilingv-engleză și a reușit note maxime la Istorie și la Logică, iar la proba la Română a fost notată cu 9,90. În urmă cu patru ani, ea a pășit în Colegiul „B.P. Hasdeu”, obținând atunci 10 la proba de Limba Română a Examenului de Evaluare Națională. A avut notă mare și la Matematică, și ar fi putut alege profilele de Matematică-informatică sau Științele naturii. A ales însă Filologia bilingv-engleză, pentru că a știut că i se potrivește cel mai bine. Și a avut dreptate.

În timpul liceului a susținut examenele de Cambridge şi Delf, pentru primul obținând atestare pentru nivelul C1, iar pentru al doilea B2. Primul l-a folosit pentru echivalarea probei de la Bacalaureat. Profilul de Filologie i-a permis Anei să se dezvolte pe mai multe planuri, care au condus-o pe nesimțite către decizia de astăzi de a se îndrepta, în primul rând, către Facultatea de Drept. Cum s-a întâmplat asta?  A avut susținerea părinților, a bunicii și a profesorilor. În plus, ea a reușit în timpul liceului o colaborare fabuloasă cu Fundația Comunitară Buzău în mare parte dintre proiectele finanțate această organizație în Colegiul Național „B.P. Hasdeu”. Și vorbim aici despre Boomerang podcast, Media HDu, „treivirgulăpaișpe”. Implicarea ei în comunitatea buzoiană nu a trecut neobservată și anul acesta a fost nominalizată în campania Fundației Comunitare Buzău intitulată sugestiv „Femei cu inițiativă în Buzău”. Ana recunoaște că această colaborare cu reprezentanții Fundației Comunitare în proiecte a fost o experiență fantastică pentru că, spune ea, „am cunoscut o mulțime de oameni (culmea, majoritatea – femei) extraordinar de deschiși, de inovatori, de la care am avut ce învăța. Cât despre nominalizarea în Campania din Luna Femeii, m-a surprins extrem de tare (și de plăcut) și tot ce sper este că am reușit să inspir măcar o tânără apropiată de vârsta mea să țintească tot mai sus, dar, în același timp, sa rămână și cu picioarele pe pământ”.

De aici, de la a se implica în comunitate, și până la a urma Facultatea de Drept nu a mai fost decât un pas, pentru că speră să ajute în continuare oamenii. Mai are, ca plan B de rezervă, alte domenii care o pasionează, cum ar fi Filosofia sau Comunicare și Relații Publice, unde o să se înscrie, tot la Universitatea din București, pentru că poate conta și pe cunoștințele teoretice acumulate în liceu, dar și pe cele practice obținute în proiectele Media Hasdeu sau cele de la BPHDebaters.

Prin urmare, nu crede că va depune contestație la rezultatul obținut la Bacalaureat, ci se va concentra încă două săptămâni de aici înainte pe examenul pentru admiterea la Facultatea de Drept din Capitală.

Am rugat-o pe Ana să ne povestească într-un interviu cum a obținut rezultatul meritoriu de la Bacalaureat, cum a luat deciziile care au condus-o către Facultatea de Drept și ce planuri are.

Reporter: Ce te-a inspirat să mergi la Drept?

Ana Simionescu-Smreciu: Întotdeauna am știut că o să fie o facultate în domeniul umanist, așa cum am ales și profilul, chiar dacă aș fi putut să merg la un profil real, dar am preferat să fie ceva din aria asta. Mi-a fost întotdeauna mai aproape de suflet și mi-a plăcut să mă orientez către Științe socio-umane, limbi străine. Pentru mine profilul Filologie a fost cea mai bună alegere. Iar Dreptul, pentru că este o Facultate de elită, este  una dintre puținele la care încă se mai susține examen de admitere și încă este o concurență foarte mare. Asta m-a ambiționat să fiu mai competitivă. Și acea impresie ușor idealistă că voi face dreptate, că voi echilibra balanța în anumite situații tensionate.

Rep.: Cum ai progresat în direcția aceasta? Cum au fost anii de liceu?

A.S.S.: Am fost la olimpiade încă din gimnaziu. Am participat la Olimpiada Națională de Română. La etapa națională am fost în clasele a V-a, a VI-a,
a VII-a, apoi am luat o pauză în clasa a VIII-a, pentru că era anul cu examenul. În casa a IX-a a fost pandemia și am mai încercat o dată în clasa a X-a, când am ajuns din nou la națională, la Limba română. Am mai participat la olimpiadele de dezbateri în clasa a X-a și a XI-a, pentru că atunci am putut participa. Am fost cu echipa  tot timpul pe locul I  la etapa județeană a acestei olimpiade. Concursuri au fost multe, însă acestea ar fi mai reprezentative. Desigur, „Media Hasdeu”, „3.14”, și ele au contat deși nu sunt competiții. Au pus o temelie importantă la viața de liceu, la cum s-a desfășurat aceasta.

Rep.: Nu toate liceele au posibilitatea să ofere elevilor șansa de a se descoperi mai bine în cadrul unor activități non-formale!

A.S.S.: Se leagă bine debate cu „Media HDu”. Ambele mi-au oferit posibilitatea să exersez această abilitate oratorică de care sunt chiar mândră acum. Poate că la începutul liceului nu o  stăpâneam la fel de bine ca în acest moment. Fiind diferit publicul și contextul în care comunicam, am învățat în ambele situații lucruri importante. Puse cap la cap, au  avut un impact foarte mare asupra dezvoltării mele.

Rep.: „Media Hdu” este și locul unde poți câștiga mulți prieteni. Și cred că așa s-a întâmplat și în cazul tău!?

A.S.S.: Au fost multe relații care s-au înfiripat tocmai datorită activităților extrașcolare. În felul acesta am cunoscut copii de la Mate-info, de la Științele naturii, de la Științe sociale, care aveau aceleași pasiuni; câteodată chiar în mod paradoxal, ei fiind pe un profil real, însă având pasiuni pe partea aceasta umanistă! S-au legat prietenii frumoase și cu colegi din același an, și cu colegi mai mari și cu colegi mai mici. Am rămas în relații bune. Ne sfătuim. I-am întrebat pe cei care au terminat anul trecut despre mediul universitar din București, despre facultăți, ne-am sfătuit în privința asta și pe cei care sunt în același an și am rămas cu amintiri frumoase. Ar fi de menționat și profesorii Dănuț Solcan, la „Media Hasdeu” și Monica Ionescu la „BPHDebaters”, pentru că și cu dumnealor am rămas în relații strânse și sper că și după ce voi pleca la București să se mențină relațiile așa. Datorită dumnealor, eu și colegii mei am ajuns să avem abilitățile de acum și să le folosim.

Rep.: Poate că te vei întoarce cu proiecte în Hasdeu și vei relua legătura cu profesorii care te-au inspirat. Daniela Popescu, Petruț Dinu și Maria fostă Rotărescu, actuală Dinu, sunt foști elevi ai profesorului Solcan, care țin legătura cu profesorii de aici și au revenit în liceu cu proiecte.

A.S.S.: Sunt câțiva dintre cei care se simt  apropiați de foștii profesori și de generațiile care vin. Eu i-am menționat pe cei doi profesori cu care am colaborat în cadrul cluburilor, dar ar fi mulți profesori de care mi-e greu să mă despart. Dar momentul acesta a venit. Ar fi și profesoara  Iulia Lazăr cu care am lucrat, din păcate, doar un an, dar a fost o experiență fabuloasă să o cunoaștem, mai ales că a fost ultimul an al dumneaei la catedră; a fost un privilegiu, un noroc al nostru, al  clasei mele, să lucrăm cu dumneaei; profesorul George Tarara, la fel; cu dânsul  am lucrat și la  Economie și la Filozofie și am fost fascinați cu toții de discursul dumnealui; profesoara Rebeca Jilinschi, de Limba franceză, și profesoara Anca Florea cu care am lucrat în clasa a
IX-a și cumva și datorită dumneaei am obținut această notă foarte bună la Logică; bazele puse de dânsa au fost foarte solide și în momentul în care m-am apucat de recapitulare în clasa a XII-a a fost extrem de simplu să îmi reintru în mână. Sunt mulți profesori cărora le sunt recunoscătoare și de care a venit timpul să mă despart. Sper să am în continuare șansa să fac schimb de idei cu dumnealor.

Rep.: Ai publicat cumva în revista „Viziuni”, coordonată de profesoara Iulia Lazăr? Știu că își încuraja elevii să scrie pentru revistă.

A.S.S.: În revista doamnei nu am avut ocazia să scriu pentru că ne-am cunoscut la finalul liceului, în clasa a XII-a, dar am scris în revista Clublului 3.14, „în Agora”. Acum este pe site; am experimentat și asta datorită profesorului Solcan și a profesoarei Dinu, care se ocupa de revistă.

Rep.: Poate te vei întoarce și tu, peste un an-doi, cu proiecte în Hasdeu și vei colabora în continuare cu acești profesori.

A.S.S.: Da. Mi-aș dori, mai ales că am investit și timp și suflet în Media Hasdeu, în BPH Debaters, 3.14, etc. Chiar dacă timpul nu îmi va mai permite să fiu atât de mult aici, la Buzău și lângă Hasdeu, atunci când se vor ivi ocazii mi-ar face mare plăcere să revin măcar ca ajutor pentru cei care desfășoară proiectele.

Rep.: Sunteți generația care ați pus pe picioare Media Hasdeu! S-a înființat și a crescut odată cu voi!

A.S.S.: Noi am avut norocul și privilegiul de a fi acolo chiar când s-a deschis. Proiectul era de multă vreme în lucru, dar fiind perioada de pandemie în care multe căi de acces au fost blocate, a stagnat puțin. În primul rând, a fost ideea profesorilor care este de apreciat, dar din câte știu, cei care au participat la dezvoltarea lui atunci, în faza incipientă, au fost Matei Sava, Carla Sava, Maria Rotărescu și mulți alții. Noi din generația mea – Mario State, Alexia Moise, Răzvan Timofte și toți cei care au venit după noi – am avut norocul de a-l prinde chiar la început și pentru că ne-a plăcut, am reușit să-l dezvoltăm și noi am ajutat la dezvoltarea lui, și proiectul în sine, ce am învățat unii de la alții, a ajutat la dezvoltarea noastră. A fost avantaj bilateral.

 

Un comentariu

  1. Copiii isi apreciază f mult meditatorii și acei profi care petrec zi lumina cu ei , dacă se poate!

Articole similare