FOTO / Acarul Păun și morții de la Vintileanca, comemorați la 100 de ani de la tragedia feroviară

Duminică, la Săhateni, a avut loc comemorarea a 100 de ani de la tragicul accident feroviar produs în gara Vintileanca (actuala Săhăteni). În memoria victimelor acestui nefast eveniment, produs în data de 2 iulie 1923, s-a oficiat sfințirea de către un sobor de șapte preoți a unei troițe, la care au fost depuse coroane de flori, din partea Primăriei Săhăteni, a Camerei Deputaților, a Consiliului Județean, a Prefecturii și a CFR SA.

De asemenea, s-au făcut prezentări istorice și tehnice a evenimentelor dramatice din urmă cu un veac, prin alocuțiunile primarului din Săhăteni, Marius Alexandru, a președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu și a istoricului feroviar Emil Dănescu.

La evenimentul comemorativ au mai participat deputații Romeo Lungu și Laurențiu Țepeluș, prefectul Daniel Țiclea, vicepreședintele Consiliului Județean Adrian Petre și directorul Sucursalei Regionale de Căi Ferate (SRCF) Galați, Gabriel Oprea. De asemenea, la eveniment a participat Fanfara Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica”. În cadrul evenimentului a fost lansată cartea „Acarul Păun“ de Emil Dănescu, o carte despre cel care a fost considerat vinovat de tragicul accident. Prin grija SRCF Galați s-a afișat un panou cu numerele din perioada 3-6 iulie 1923 ale ziarelor vremii „Dimineața“ și „Adevărul“, în care a fost relatat evenimentul, precum și o expoziție de vehicule feroviare de epocă care a fost vizitată de oficialități și participanți.

„Pe 2 iulie 1923, la Vintileanca, un tren accelerat s-a lovit puternic de o garnitură de marfă. A fost o catastrofă feroviară, în care 66 de persoane și-au pierdut viața și peste 100 au fost rănite. Astăzi, la împlinirea a 100 de ani de la această tragedie, am participat la evenimentul de comemorare a victimelor, organizat de Primăria Săhăteni. Veșnică amintire!”, a scris pe Facebook președintele Consiliului Județean.

„Este important să ne amintim și să onorăm memoria victimelor tragediei de la Vintileanca. Dar, nu trebuie să ne concentrăm doar asupra trecutului, ci trebuie să aruncăm o privire și asupra prezentului și să recunoaștem că unele probleme ale vremurilor de atunci persistă și în zilele noastre. Una dintre aceste probleme este aceea a vinovăției scăpate de sub incriminare și a lipsei de responsabilitate. Și astăzi, adesea, în fața corupției și a nedreptății, se identifică, asemenea vremurilor în care s-a produs tragedia pe care o comemorăm astăzi, un vinovat convenabil, un <acar Păun>, care devine ținta acuzelor publice. Pentru ca astfel de situații să nu se mai repete vreodată, avem nevoie de oameni autentici și asumați, mai mult decât oricând, lideri cu reputație consistentă și integritate. Trăim într-o perioadă în care manipularea și dezinformarea ne asaltează prin instrumente și metode moderne de comunicare și socializare. Nu mai putem permite ca «acarul Păun». să fie o scuză pentru ignorarea problemelor reale. Trebuie să încurajăm oamenii dedicați, cu principii solide și cu un simț al responsabilității față de comunitatea în care trăim. Acești oameni sunt cei care pot restabili încrederea”, este de părere prefectul Țiclea.

 Accidentul de la Vintileanca l-a făcut de istorie pe acarul Păun

În  iulie 1923 a avut loc un accident pe linia Ploieşti-Buzău, în gara Vintileanca; un eveniment care şi-a câştigat o notorietate de moment prin şocul şi durerea provocată familiilor victimelor, dar care a intrat în istorie prin urmările sale: o anchetă efectuată în perioadă l-a considerat drept unic vinovat de accident pe muncitorul responsabil cu manevrarea acelor de macaz, pe numele său de familie Păun. Cu trecerea timpului, sintagma „acarul Păun” a ajuns să desemneze persoana considerată ţap ispăşitor al greşelilor şi nepriceperii celor mari – cei cu funcţii înalte şi bani, adevăraţii responsabili, care nu plătesc decât foarte rar sau deloc pentru vinovăţii evidente.

În ziua de 2 iulie 1923, un tren accelerat care venea de la Bucureşti şi se îndrepta spre Iaşi s-a ciocnit, în staţia Vintileanca, în jurul orelor 11.00, cu un tren de marfă, provocând moartea a 60 de oamenişi rănirea a peste 100 persoane, aşa cum anunţau iniţial ziarele. Nefericitul accident ar fi fost cauzat de faptul că acarul nu a observat că acul macazului, manevrat pentru a trece un tren de marfă pe altă linie, s-a defectat şi nu s-a închis, iar trenul de persoane, intrat cu viteză în gară, a fost îndrumat tot spre linia unde se afla trenul de marfă, ciocnindu-se de acesta.

Totuşi, dimensiunile impresionante ale accidentului au avut la bază un cumul de cauze şi circumstanţe nefericite. Pentru că avea o întârziere de cinci minute, mecanicul trenului de persoane a plecat rapid din gara Mizil, intrând la locul accidentului cu o viteză de 50 km/h. O viteză mai mică ar fi făcut ca evenimentul să fie unul minor şi poate fără victime. Rezultatul coliziunii a fost distrugerea a şase vagoane ale trenului de marfă şi, cel mai grav, a două vagoane de clasa a III-a, a unui vagon poştal şi a unuia de bagaje din garnitura trenului accelerat. Distrugerea celor două vagoane de călători – supraaglomerate, ca toate trenurile timpului – a avut drept consecinţă principală numărul mare de morţi şi răniţi. Între aceştia, numeroşi săteni şi numeroşi soldaţi, care călătoreau cu trenul respectiv.

 O bandă de hoţi a jefuit morţii şi răniţii

După producerea accidentului, acarul – ca şi ceilalţi angajaţi ai staţiei CFR Vintileanca – a fugit; motiv pentru care el a fost socotit din prima vinovat: de ce să fi fugit dacă nu se simţea cu musca pe căciulă? Drama a fost amplificată şi de cruzimea unei bande de hoţi din zonă care a jefuit morţii, dar şi victimele aflate încă în stare de şoc şi incapabile să schiţeze vreun gest de apărare. Evenimentul a stârnit vâlvă în societatea românească. La faţa locului au sosit autorităţi, medici, ziarişti din Prahova, Buzău, Bucureşti, iar când trenul cu răniţii de la Vintileanca a ajuns în Gara de Nord, însuşi Carol, prinţul moştenitor, a venit să-i încurajeze pe răniţi.

Peisajul sinistru al accidentului, depunerea cadavrelor într-o magazie, poveştile traumatizante ale supravieţuitorilor, zvonurile despre acarul beat care s-ar fi sinucis după ce fusese alergat de călători, fotografiile de la locul accidentului, înmormântarea comună a victimelor în apropierea gării, participarea rudelor celor decedaţi, a ministrului Lucrărilor Publice, Traian Moşoiu, a episcopului de Buzău, care a şi oficiat slujba comună, toate acestea au fost pe larg relatate de o presă avidă după senzaţional, într-o perioadă a anului, vara, când nu se prea întâmplau evenimente deosebite. De aceea, toată vara lui 1923, presa a tratat pe larg, cu acribie, tragicul eveniment.

 O comisie de anchetă stabileşte mai multe categorii de vinovăţii

O asemenea catastrofă, pe larg mediatizată, nu putea rămâne fără urmări; cineva trebuia să plătească. Durerii, indignării, emoţiilor şi nevrozelor puternice, calculelor meschine ale unora sau altora trebuia să li se ofere o explicaţie şi, neapărat, un vinovat.

Guvernul a ţinut o şedinţă dedicată subiectului Vintileanca, în care s-au luat următoarele măsuri: crearea unei comisii de anchetă, formată din patru directori ai CFR, care să prezinte un raport asupra accidentului; despăgubirea răniţilor şi a familiilor celor decedaţi, dar şi suportarea cheltuielilor de înmormântare; vizite ale miniştrilor la spitalele unde erau internaţi răniţii.

Raportul comisiei a fost remis presei sub forma unui comunicat, care a consemnat trei cauze/vinovăţii principale ale producerii accidentului: neglijenţa personalului CFR de la staţia Vintileanca (acarul Ion Păun, care nu a verificat faptul că macazul respectiv nu s-a închis bine, acul fiind defectat; şeful gării, plecat de la post şi aflat în calitate de călător în chiar trenul cu pricina; un impiegat, un frânar, mecanicul locomotivei trenului de călători); starea jalnică şi vechimea infrastructurii; călătorii care s-au înghesuit pe acoperişurile şi tampoanele vagoanelor.

Sancţiunile aplicate de CFR în urma anchetei au fost următoarele: acarul Păun a fost destituit şi deferit justiţiei, care l-a condamnat la închisoare; frânarul trenului de marfă a fost, la rândul său, destituit şi deferit justiţiei; mecanicul locomotivei trenului de călători a fost amendat şi sancţionat cu neavansarea pe o perioadă de doi ani; impiegatul de mişcare şi şeful gării Vintileanca au fost destituiţi.

Ţinta gazetelor:ministrul Lucrărilor publice şi directorul CFR

Presa vremii s-a declarat însă nemulţumită de rezultatele anchetei oficiale, probabil şi în lipsa altor evenimente care să distragă atenţia de la tragedie. „Dimineaţa”, „Universul” şi chiar şi „Neamul Românesc” prin vocea lui Nicolae Iorga s-au pronunţat categoric în favoarea nevinovăţiei bietului acar, subliniind că acesta a fost mai degrabă ţapul ispăşitor în acest caz.

Astfel, în intervalul iulie-octombrie 1923, presa a acţionat în două direcţii, exercitând un adevărat bombardament asupra cititorilor, asupra opiniei publice:  de o parte, nevinovăţia acarului Ion Păun, prezentat drept victimă a sistemului, iar pe de altă parte, numeroasele probleme ale sistemului feroviar, reprezentat de ministrul Lucrărilor publice şi de către directorul CFR.

„De n-ai apă şi lumină, / Tot Păun este de vină. / Când n-ai pâine şi tutun, / Vinovat e tot Păun”

Utilizarea unor expresii precum „Asasinatul de la Vintileanca” sau propunerea de a se ridica în acest loc un monument în memoria victimelor accidentului, pe care să fie trecute şi numele miniştrilor şi directorilor CFR, publicarea a numeroase anecdote, caricaturi, pamflete, avându-l ca personaj negativ pe ministrul lucrărilor publice – „N-am eu dragă nici o vină / Conştiinţa mi-e senină / Şi-mi mângâi discret amarul / Anchetând am rezultatul / Că acolo, vinovatul / E ori acul, ori acarul” – au micşorat vinovăţia acarului; pentru cei mai mulţi, el a devenit un veritabil simbol, o victimă a sistemului, care plătea pentru păcatele şi incompetenţa celor de sus.

Semnificative în acest sens sunt şi următoarele versuri, apărute în „Dimineaţa”: „Sunt Ion Păun acarul, / Rudă bună cu dricarul. / Toate merg în astă ţară, / Numai acele din gară, / Au defect; /Şi ca efect / Lumea tabără pe mine, / Iar guvernul, de ruşine, / Scrie, s-afle tot regatul, / Că… doar eu sunt vinovatul. / De n-ai apă şi lumină, / Tot Păun este de vină. / Când n-ai pâine şi tutun, / Vinovat e tot Păun”.