Fostul Spital Brătianu, inaugurat anul acesta

Modernizarea clădirii fostului Spital Brătianu, începută în 2019, este aproape de final, urmând ca anul acesta să fie inaugurat ca unitate de cultură, care va funcționa ca secție exterioară a Muzeului Județean. Noul obiectiv va dispune de săli care vor putea găzdui expoziții și alte activități culturale de care vor beneficia atât locuitorii județului, cât și vizitatorii aflați în tranzit. Se estimează că, anual, vor trece pragul instituției de cultură aproximativ 2.000 de vizitatori-plătitori de bilete, iar cel puțin 1.000 de vizitatori virtuali vor vizita site-ul special creat pentru promovarea monumentului istoric restaurat.
Se va încheia, astfel, o etapă importantă din existența clădirii monument istoric de pe bulevardul ,,Nicolae Bălcescu’’, după o perioadă de 19 ani în care a fost lăsată în paragină. Timp de mai bine de o sută de ani, clădirea a funcționat doar ca spital, inițial ca spital mixt, apoi ca spital de chirurgie, titulatură care se regăsește și azi înscrisă pe frontispiciul clădirii. Despre primii 20 de ani de funcționare nu se mai cunosc foarte multe date, întrucât întreaga arhivă a spitalului a ars în timpul Primului Război Mondial. Din 1920, atunci când a fost renovat și redeschis după distrugerile suferite în război, Spitalul Brătianu a funcționat până în 1942 cu secțiile de Chirurgie, ORL, Oftalmologie, Maternitate și Radiologie. După inaugurarea, în 1973, a Spitalului Județean, Spitalul Brătianu a fost transformat în secție exterioară a acestuia. A găzduit timp de mai mulți ani secțiile ORL și Oftalmologie, iar în anul 2000, spitalul a fost închis definitiv, clădirea fiind lăsată în paragină până în 2019.
În 2008, autoritățile au vrut să-l demoleze, dar, pentru a evita acest lucru, reprezentanții Direcției de Cultură din Buzău au reușit să-l treacă pe lista monumentelor istorice. Imobilul a fost reabilitat prin fonduri europene, fiind nevoit să contribuie și Consiliul Județean, în cazul lucrărilor considerate neeligibile.
Deși constructorul a finalizat lucrările încă din vara anului trecut, mai sunt necesare fonduri atât pentru achiziționarea mobilierului, cât și pentru amenajarea unui parc în spatele clădirii. „La sfârșitul verii, constructorul își va încheia activitatea, deci clădirea va fi funcțională. Să vedem unde mai putem găsi niște bani, trebuie să amenajăm din fonduri proprii curtea, pentru că vrem s-o facem grădină publică. Degeaba am reabilitat clădirea, dacă o ținem goală și încuiată. Clădirea trebuie redată cetățenilor, dar în anumite condiții (…) Este nevoie și de bani pentru mobilier, nu poți să prezinți o clădire goală”, spunea, în vara anului trecut, Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.
Socotelile reprezentanților Consiliului au fost date peste cap, după ce, tot vara trecută, finanțările proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală au fost sistate brusc. Premierul de atunci, Florin Cîțu, s-a justificat, la acel moment, că a sistat programul pentru că era promovat de către Partidul Social Democrat. „Programul era bun, dar era al socialiștilor. Vom da drumul la altul, care va funcționa la fel, dar trebuie să aibă altă denumire, pentru că trebuie să fie al nostru, al liberalilor!”, se justifica fostul premier, la momentul respectiv.



