Actualitate

Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care a sărit în aer a dat chix pe alte două tronsoane din A7

Consitrans, firma care a făcut studiul de fezabilitate pe autostrada care trecea pe lângă conducta Transgaz care a explodat, este abonată la contracte cu statul – mai exact chiar cu compania care construiește autostrăzi, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – și este direct legată de Dan Voiculescu, printr-un fost director, transferat apoi chiar la CNAIR, scrie defapt.ro. Firma în cauză este aceeași care a dat chix cu proiectul de execuție pe tronsonul Mizil-Pietroasele al aceleiași autostrăzi, Autostrada Moldovei (A7), dând mari bătăi de cap atât constructorilor, cât și beneficiarului.

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri noaptea, la o magistrală de gaz din Călimănești – Vrancea. În urma incidentului, patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia Autostrăzii Moldovei au murit, iar alţi cinci au fost răniţi. Consitrans, controlată de omul de afaceri Eduard Hanganu, care deține 92 la sută din părțile sociale, și de Viorica Hanganu, care are 8 la sută din firmă, este celebră pentru că a făcut studiile de fezabilitate pentru nenumărate șosele și autostrăzi. Până la finalul anului 2022, încasase circa 21 de milioane de euro din studii de fezabilitate contractate cu CNAIR. Aceasta este firma care a făcut studiul de fezabilitate și pentru autostrada Focșani-Bacău.

„Consitrans, a finalizat prima etapă a contractului și a depus la CNAIR Studiul de Fezabilitate. După ce CNAIR va analiza documentele, Prestatorul va trece la următoarea etapă a contractului care constă în Elaborarea Proiectului Tehnic. Contractul trebuie finalizat până în luna aprilie a anului 2022. Documentația reprezintă baza contractului pentru construcția propriu-zisă a secțiunii A7, Focșani-Bacău, în lungime de 97 de km”, anunța CNAIR, pe Facebook, în decembrie 2021.

Proiecte controversate, acuzații îngropate

Consitrans a făcut studiile de fezabilitate pentru o serie de proiecte cu probleme uriașe. „Numele firmei apare în scandalul autostrăzii Sibiu-Orăştie. Potrivit unui raport al CNADR, inginerul Consitrans responsabil de lucrare ar fi închis ochii la mai multe nereguli săvârşite de constructorul autostrăzii”, arăta Digi24, în 2015.

Un alt proiect controversat, unde Consitrans a făcut studiul de fezabilitate, este drumul Craiova-Calafat. „Zeci de kilometri din Drumul Naţional 56, care leagă Craiova de Calafat, sunt străjuiţi pe ambele sensuri de rigole care au peste un metru şi jumătate adâncime. Mai mult, drumul aflat încă în constucţie nu e semnalizat corespunzător. Lipsesc cu desăvârşire indicatoarele de drum în lucru”, arăta tot Digi 24. Aceste rigole fac imposibil ca un șofer să tragă pe dreapta dacă din față vine o mașină aflată în depășire. Digi 24 aprecia că aceste rigole sunt pentru drumuri de munte, nu pentru cele de la câmpie.

 Veriga de legătură: un deputat promovat de Dan Voiculescu, mic investitor la Gazprom

Însă datele publice arată că firma Consitrans are o legătură directă cu Dan Voiculescu și cu CNAIR: Bogdan Pascu, care în 2006 era vicepreședinte al Partidului Conservator (formațiunea patronului Antenei 3), a fost director general al Consitrans din 2013 în 2016. El a fost și „managing partener” la Antena 1 Călărași și consilier al președintelui companiei Grivco, o altă afacere controlată tot de Dan Voiculescu.

Pascu a fost parlamentar din partea fostului Partid Conservator condus de Dan Voiculescu și a ocupat, în 2006, și funcția de vicepremier în cabinetul condus de Călin Popescu–Tăriceanu. În 2019, el a fost numit de premierul PSD Viorica Dăncilă șef al Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură, o structură care dubla Ministerul Transporturilor.

În septembrie 2019, el a fost plasat și în poziția de administrator al portului Constanța. În 2021, a fost numit de ministrul Dan Vîlceanu în funcția de membru al Consiliului de Administrație al CNAIR. Ulterior, a ajuns președinte al Consiliului de Administrație al CNAIR. În mai 2022, el a fost numit director general adjunct al acestei companii. În noiembrie 2022, oamenii plasați de Partidul Social Democrat în Consiliul de Administrație al CNAIR l-au dat afară pe Pascu.

Potrivit declarației de avere a acestuia, el deține acțiuni de circa 17.000 de euro la Gazprom.

Ce se întâmplă pe tronsoanele Mizil-Pietroasele și Dumbrava-Mizil

CNAIR a scos, recent, la licitație o expertiză tehnică pentru primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești – Buzău, contractele în execuție cu asocierile Pizzarotti–Retter și Trace–Coni. Expertiza tehnică pentru proiectul tehnic (PT) și studiul geotehnic de pe Lotul 1 a fost lansată în licitație ca urmare a sesizărilor antreprenorului Pizzarotti – Retter, care a reclamat că grinzile din beton precomprimat proiectate cu deschiderea de 40 de metri și înălțimea de 1,4 metri NU satisfac cerințele de rezistență impuse de normele în vigoare. De asemenea, asocierea italo-română a reclamat diferența între nivelul pânzei de apă freatică din șantier și cel prezentat în studiul geotehnic din 2020 și că materialul din gropile de împrumut este insuficient.

Concret, CNAIR vrea să verifice proiectul tehnic predat de Consitrans, detaliile de execuție la podurile pe care le execută Pizzarotti–Retter și cum a ratat studiul geotehnic „orezăria” de pe cele două loturi, eroare pe care ministrul Grindeanu a semnalat-o chiar la verificările pe șantier. Dincolo de mobilizarea necorespunzătoare, problemele de arheologie, cu pânza de apă freatică la doar 60-70 centimetri adâncime și a gropilor de împrumut au făcut ca Pizzarotti să solicite și să primească de la CNAIR o extensie de cinci luni, din aprilie 2024 în septembrie 2024.  Pentru lotul 2, Mizil – Pietroasele (28 km), CNAIR menține termenul de finalizare aprilie 2024, dar acesta nu poate fi respectat având în vedere că ne aflăm la 20 la sută execuție.

Surse Economedia susțin că pentru mai multe poduri de pe Autostrada Moldovei schema statică ar putea fi greșită, cu grinzi subdimensionate la trecerile peste autostradă și ar trebui recalculate.

Reamintim că proiectul Autostrăzii Moldovei (A7) Ploiești – Pașcani este într-o mare întârziere, cu cel mai avansat tronson dintre cele 13 loturi abia ajuns la 20 la sută (Lotul Pizzarotti–Retter), spunea pe 29 august Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Autostrada Moldovei este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră finanțat prin PNRR (aproximativ 4 miliarde lei), iar la doi ani de la lansarea licitației pentru execuție, CNAIR încă nu are contract semnat pe lotul 3 Pietroasele–Buzău (14 km), acest lot trecând prin mai multe etape de contestații la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și Curtea de Apel București (CAB). Curtea de Apel București a stabilit primele termene pentru luna viitoare.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker