Cultură

Festivalul Teatrului Românesc „Chișinău pentru Buzău” revine

Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, îi invită pe buzoieni  la Festivalul Teatrului Românesc „Chișinău pentru Buzău”, care se va desfășura în perioada 26 – 29 mai.

În cadrul festivalului, buzoienii au ocazia să asiste la premiera filmului „O scenă a memoriei – 100 de ani de Teatru Național la Chișinău”, care va avea loc joi, 26 mai, ora 18.00, la Happy Cinema.

A doua zi, pe 27 mai, ora 18.30, la Sala Maximilian (Casa de Cultură a Sindicatelor) se va juca  spectacolul „12 scaune”, adaptare după romanul cu același nume scris de Ilf și Petrov, oferind astfel spectatorilor prilejul de a cunoaște Rusia anilor ’30 și de a savura în același timp una dintre cele mai reușite satire scrise vreodată.

Sâmbătă, 28 mai, buzoienii sunt invitați să vadă spectacolul „Dosarele Siberiei”, un spectacol impresionant, al cărui scenariu este realizat  de Petru Hadârcă și Mariana Onceanu după memoriile Ecaterinei Chele, ale Margaretei Spânu-Cemârtan, ale lui Ion Moraru, în amintirea celor uciși, mutilați, chinuiți și umiliți de regimul comunist în ținuturile îndepărtate ale Siberiei și Kazahstanului, în Gulag-ul sovietic.

Duminică, 29 mai, ora 18.30, la Sala Maximilian, se va juca spectacolul „Hamlet în sos picant”. Acțiunea acestui spectacol se petrece în Castelul Elsinore, dar nu în sala tronului, ci în bucătăria regală unde masterchef-ul Froggy drege, din polonic, cuțite și pahare, tragedia prințului danez bântuit de himere; ba chiar, pentru mai mult efect, din gelozie și amor rănit, îmbracă armura bătrânului Hamlet. Bucătăria ajunge „câmp de bătălie”.

Intrarea la spectacole este liberă și se face pe bază de invitații, care se pot procura din Primăria municipiului Buzău, de la Ghișeul Unic (intrarea din Piața Daciei).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker