Luni, încă o campanie electorală va deveni istorie, câteva sute de primari și mii de consilieri vor purcede la treabă, iar „securea războiului” va fi îngropată până la anul viitor, când sunt preconizate alegerile prezidențiale ordinare (sau până la începutul anului 2025, cum se mai zvonește prin târg). Începând cu ziua de luni, 20 noiembrie, sper ca spiritele să se mai domolească și toată lumea să înțeleagă că există viață și după alegeri și că perioada postelectorală înseamnă nu continuarea reglărilor de conturi și etalarea frustrărilor, dar muncă și seriozitate în realizarea promisiunilor făcute alegătorilor/cetățenilor.
Fără îndoială, ar fi prea frumos și nespecific nouă ca această „perioadă de trecere”, de la fierbințeala scrutinului la consolidarea societății, să treacă cât mai puțin dureros, iar expresia de serviciu „Voi fi primarul/consilierul tuturor, dar nu doar al celor care m-au ales” să nu fie doar un șablon utilizat cu o mare doză de ironie și ipocrizie. Nu de alta, dar s-au făcut și s-au spus lucruri care au „tăiat în carne vie” și trebuie să treacă timp până când rănile acestui scrutin să se cicatrizeze. Suntem oameni și nu întotdeauna putem uita și ierta deopotrivă. Or, pentru mine mai rămâne o enigmă faptul că multă lume, inclusiv primari cu ștate vechi, declară că este amară pâinea de primar și că nici puiului de șarpe nu-i dorește să fie în pielea lui, dar, în realitate, toți acești oameni sunt gata să ardă poduri și să strice prietenii numai pentru a accede în această funcție. Nu știu, poate pentru unii dorința de a sluji comunitatea costă mai mult decât propria liniște și împăcare cu sine, dar dintr-o parte această râvnă seamănă mai mult cu un mazochism sadea. Rămâne de văzut dacă, și de data aceasta, după numărarea voturilor și instalarea în funcție, câștigătorii vor avea satisfacția unei victorii binemeritate, iar cei învinși nu vor avea motive să constate că au fost furați sau nedreptățiți. Pe de altă parte, această constatare/nedumerire nu înseamnă, Doamne ferește, că toți cei care au câștigat sunt cu pufușor pe botișor, iar perdanții, toți laolaltă, sunt chei de biserică. Nu de alta, dar alegerile sunt unicul exercițiu democratic care ne permite să alegem (în mod normal, dintre cei mai buni pe cel mai bun, iar în cazul nostru, deseori, – dintre cei răi pe cel mai puțin rău) ceea ce merităm. Și dacă oglinda este strâmbă, nu este cazuri să ne văicărăm și să ne lamentăm – chipurile, se putea mai bine, dar a fost ca întotdeauna. Chiar dacă cineva a dorit să schimbe ceva și să ne dea măcar senzația că se poate și altfel. Să zicem, tam-tamul făcut pe marginea scoaterii din cursă a unor concurenți electorali, deprinși să obțină victorii cu orice preț (inclusiv cu bani și pomeni electorale), a fost și mai rămâne cap de afiș. Parcă toată lumea recunoaște că alegerile au devenit o cale de îmbogățire pentru unii și de sfidare a legii pentru alții, dar când cineva întreprinde măsuri concrete pentru a contracara acest flagel – oricum este rău. Cică, nu este democratic și anti-europenește…
Apropo, despre învingători. Încă înainte de al doilea tur, partidele politice s-au grăbit să „bată bilele” și să se laude cu scorul obținut în scrutin. Ca și altă dată, nu se pune accentul pe calitate, dar pe cantitate, iar în unele cazuri nici măcar nu s-a înțeles că a avea mai multe mandate nu înseamnă că ești învingător. Au mai fost exemple când cifrele arătau bine, dar fără coaliții, deseori monstruoase, nu se putea guverna o primărie sau un raion. Și aceste alegeri nu sunt o excepție, iar în multe părți se vor încropi alianțe care mai ieri păreau imposibile sau chiar toxice. Tanda va da mâna cu Manda, iar X va merge la braț cu Y nu pentru ca să aibă de câștigat electoratul sau să facă ceva bun pentru comunitate, dar pentru a-i pune sare pe coadă lui Z. „Ferice” doar de raioanele gen Soroca, unde forțele de o anumită orientare au majoritatea confortabilă și unica problemă a lor este una de ordin moral/sentimental – cum să le dea satisfacții celor care au fost cooptați în „echipă” până la alegeri, când nu se cunoștea configurația „legislativului local” și când se făceau scenarii care mai de care. Adică, cum să împace capra cu varza și cum să facă ca să existe un loc de „bună ziua” și după alegeri. Nu de alta, dar istoria actuală cunoaște cazuri când o formațiune nu a dorit să împartă laurii cu alții și astăzi a ajuns să fie arătată cu degetul. Acest deziderat este și mai pronunțat în provincie, unde este bine să nu încalci cuvântul dat, fiindcă la o nuntă sau cumetrie riști să rămâi cu mâna întinsă, iar la o masă de pomenire – fără pomană…
În fine, alegerile locale, repet, pe lângă învățăminte ne-au dat și două certitudini. Prima: la alegerile prezidențiale următoare, Maia Sandu ar putea avea doi contracandidați reali – Ivan Ceban și Renato Usatâi (Igor Dodon, din cauza/datorită primarului Chișinăului, ar putea să nu mai conteze). Și a doua: dacă PAS continuă să se comporte ca ursul în prăvălie, alegerile parlamentare din 2025 ar putea să fie un fiasco.
Despre consecințe vă las pe Dumneavoastră să spuneți.
