Sport

FC Buzău, spulberată de FCSB în amicalul din Crâng!

Joc de-a şoarecele cu pisica vineri seară, în Crâng, în amicalul pe care noua echipă de fotbal a Buzăului, FC Buzău l-a susţinut împotriva campioanei României, FCSB.

Dacă prima repriză a fost ceva mai echilibrată, dovadă şi scorul de 1-1 înregistrat după primele 45 de minute – goluri Ciobanu, din penalty, în minutul 21, respectiv Oaidă, în minutul 4, oaspeţii s-au dezlănţuit pe final, când au înscris de patru ori în 20 de minute. Musi a readus-o pe FCSB în avantaj în minutul 68, iar Vucur a mărit diferenţa după numai trei minute, 3-1. După alte trei minute, pentru vicecampioană a marcat şi buzoianul Cristi Dumitru, pentru ca, pe final (87), Vînă să închidă tabela din penalty: 1-5!

Cristi Pustai a început partida cu Stoian – Oţelită, Ghinga, Wiktorski, Toma – Mondragon, Cârstocea – Ciobanu, Ekollo, Oltean – Chică-Roşa. Pe lista jucătorilor de rezervă s-au aflat C. Avram, Horeboiu, Iana, Vîrtej, Keita, D. Lazăr, Al. Munteanu, Socol, C. Petre şi G. Andronic.

3 Comentarii

  1. Nu stiu ce meci ai vazut tu dar Ekollo chiar a jucat bine, a fost principala amenintare in prima repriza, penaltyul l-a scos dintr o faza care nu anunta mare lucru si avea o plecare de pe loc foarte buna. Celalalt jucator de culoare are doar 20 de ani si a fost adus mai mult ca rezerva. Trecand insa peste asta, de ceilalti jucatori noi care au jucat foarte bine in acele 60 de minute nu zici nimic ca cine i-a adus a avut ochi pentru ei?

    1. Prietene. daca tie acest jucator ti se pare ca este un fotbalist de calitate, inseamna ca sa schimbat fotbalul, si nu mai avem pretentii la acest joc, transformam totul in maidan.Daca tu spui ca acest jucator care alerga ca o oaie capie fara rost, a fost principala amenintare, inseamna ca vom spera la promovare peste 20 de ani. Iar acel jucator de 20 ani, daca din start il aduci ca si rezerva, in loc sa aduci un jucator care sa ajute echipa, mai stam inca 20 de ani tot sperand ca vom promova.

  2. Am asistat si eu la aceasta partida, era clar din start diferentade valoare si de nivel, indiscutabil, nu puteam emite pretentii. Am remarcat ca cei doi jucatori de culoare de la Buzau, au fost paralel cu fotbalul.Cel din prima repriza saracul saracul , parca era speriat de bombe cand venea mingea la el, slab ca si tehnica si asezare in teren, iar cel care a intrat in repriza a doua, fundasul stanga, dezastru. Cine ia adus aici se vede cat de tare se pricep la selectie,vai de capul vostru de incompetenti…

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker