Sport

FC Buzău este istorie după numai un an. Gloria s-a întors în fotbalul buzoian!

Fotbalul buzoian şi-a recuperat marca sub care a scris istorie. Una frumoasă, din epoca romantică, cu participările în primul eşalon şi în Cupa Balcanică, cu trăirile extreme care au făcut să fremete ani la rândul tribunele din Crâng, dar şi cu partea întunecată, care avea să o doboare în final, implicarea în mafia pariurilor care a dus la falimentul şi apoi dispariţia ei.

A urmat, în 2017, un nou început, sub tutela noii structuri sportive înfiinţate de Primărie, SCM Gloria Buzău, până vara trecută, când municipalitatea a anunţat că nu mai poate susţine financiar echipa de fotbal din Liga a 2-a. SCM Gloria Buzău şi-a cesionat locul în eşalonul secund unei structuri înfiinţate anterior de defunctul om de afaceri Ionel Turturică, FC Buzău, o asociaţie sportivă între Primărie, Consiliul Judeţean Buzău şi un investitor privat. Sub denumierea de FC Buzău, echipa de fotbal nu a funcţionat decât un an, mai exact până miercuri, când membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal au aprobat, în unanimitate, ca FC Buzău să devină, oficial, Gloria Buzău şi să evolueze de acum înainte sub această denumire în toate competiţiile organizate de FRF.

Interesant este că unul dintre membrii Comitetului Executiv care au aprobat schimbarea este chiar noul preşedinte al grupării din Crâng, Auraş Braşoveanu, reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a în Comitetul Executiv al FRF. Schimbarea denumirii a fost posibilă după ce FC Buzău a primit brandul „Gloria” din partea Primăriei Buzău, după ce municipalitatea a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizie definitivă, dreptul de a folosi numele de „Gloria”.

Două transferuri pentru play-off

În paralel cu chestiunile administrative, în Crâng se lucrează şi la alcătuirea lotului, unul cât mai de calitate, pentru ca echipa lui Cristi Pustai să se califice în play-off şi, mai departe, să lupte pentru promovarea în Liga 1.

Noua Gloria a ajuns la un acord cu mijlocaşul central Georgian Honciu (33 de ani), care a evoluat în ultimii doi ani la FC Argeş, dar contractul său a expirat în această vară şi nu a fost prelungit. Sezonul trecut de Liga 1, Honciu a jucat în 16 meciuri, fără a reuşi vreun gol. În CV-ul noului mijlocaş din Crâng mai figurează echipe precum Chindia Târgovişte, Fortuna Poiana Câmpina, CS Mioveni, ACS Şirineasa, Energeticianul sau Dunărea Călăraşi.

Andrei Blejdea

Un alt transfer aproape a fi finalizat în aceste zile este cel al atacantului Andrei Blejdea (26 de ani), care a evoluat sezonul trecut pentru Universitatea Cluj şi Hermannstadt. Blejdea se află sub contract cu sibienii, dar negocierile pentru aducerea acestuia la Buzău sunt foarte avansate.

Ştefan Nedelcu (Metalul Buzău), Dragoş Bratu (Academica Clinceni) şi Alexandru Duşmanu (Concordia Chiajna) au fost primele trei noutăţi din Crâng, anunţate încă de la reluarea pregătirilor.

Printre cei care au părăsit deja echipa se numără Radu Zamfir, Baudouin Kanda şi Paul Paţurcă, ale căror contracte au fost reziliate.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker