Economic

An fără cireșe la Experimentala de la Istrița

Într-un an în care cireșele ar fi trebuit să fie vedetele sezonului, natura a dat o lovitură grea pomiculturii românești. Gerul din luna aprilie a compromis în proporție de peste 90 la sută producția de cireșe în toată țara, iar efectele sunt dramatice în special în zona Istrița, recunoscută drept una dintre cele mai importante regiuni pomicole din județul Buzău.

În livada Stațiunii Pomicole Istrița, unde cireșul ocupă cea mai mare suprafață, imaginea este sumbră: crengile sunt goale, iar fructele, rare și izolate, abia se zăresc printre frunze. Temperaturile de până la -5 grade Celsius înregistrate în aprilie au distrus aproape complet potențialul de producție. „Din păcate, livada este afectată și producția a fost compromisă peste 90 la sută. Nu avem cireșe aproape deloc. Situația este extinsă la nivel de țară. Toți producătorii din țară sunt afectați în proporție de peste 70 la sută – 80 la sută. În aceste condiții, Sărbătoarea Cireșelor a fost anulată.”, a declarat Rareș Pândaru, reprezentant al stațiunii Istrița, la Focus TV.

În fiecare an, la începutul lunii iunie, Istrița devenea gazda uneia dintre cele mai îndrăgite manifestări ale verii: Sărbătoarea Cireșelor, care atrăgea sute de vizitatori din toate colțurile țării. Aici, producătorii își prezentau cele mai bune soiuri, iar vizitatorii degustau, comparau și cumpărau fructele vedetă ale sezonului. În aceste condiții, Sărbătoarea Cireșelor a fost anulată.

Pe lângă cireși, și alte specii pomicole par a fi afectate de gerul târziu. Prunii, în special, dau deja semne că au suferit din cauza temperaturilor negative, ridicând riscul unei pierderi mult mai extinse. Potrivit specialiștilor, nu există măsuri viabile care să asigure protecția livezilor în fața unui episod de ger atât de sever și brusc. Nu se poate ridica temperatura în livezi la un nivel care să protejeze complet mugurii de fruct, mai ales când vorbim de temperaturi de minus 5 sau chiar minus 8 grade Celsius.

Anul agricol 2025 aduce încă o dovadă a fragilității agriculturii în fața schimbărilor climatice. Pe fondul lipsei de sisteme eficiente de protecție și compensare, producătorii se confruntă cu pierderi semnificative, care riscă să afecteze nu doar sezonul actual, ci și continuitatea unor afaceri de familie sau unități de cercetare precum Stațiunea Pomicolă Istrița.

Articole similare