Actualitate

Familii mai puține la Buzău, dar mai stabile

Anul 2021 a înregistrat un număr mai mic de căsătorii decât 2020, dar și numărul divorțurilor a scăzut față de perioada aceluiași an. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, la nivel național s-au oficiat 58.158 de căsătorii anul acesta, mai puține față de anul 2020, când s-au oficiat 81.209.

Deși cununiile nu sunt interzise, limitarea numărului de invitați, precum și restricțiile impuse restaurantelor, au afectat organizarea nunților și a câștigurilor de pe urma acestora. Evoluția fluctuantă a pandemiei i-a făcut pe tineri fie să amâne, fie să anuleze nunțile, până când situația va deveni stabilă pentru a putea organiza petrecerile cu fastul de dinainte.

Capitala rămâne fruntașă în privința căsătoriilor, 6.303 de ceremonii fiind oficiate anul acesta, mai puține, însă, decât anul trecut, când s-au înregistrat 9.298. Bucureștiul este urmat în top de județe precum Iași, Suceava, Cluj sau Constanța, care, de asemenea, înregistrează un număr mai mic de ceremonii față de anul 2020. Și în Buzău s-au organizat mai puține nunți anul acesta , 1.117, față de cele 1.522 oficiate anul trecut.

Mai puține divorțuri în 2021

Și la capitolul divorțuri s-a înregistrat un număr mai mic anul acesta la nivel național – 14.424, față de anul 2020. Perioada de izolare și con­viețuirea continuă au pus presiune pe multe relații, iar numărul cuplurilor care au decis să se despartă oficial anul trecut a fost de 22.745. Bucureștiul rămâne pe prima poziție și în acest clasament, fiind urmat de județe precum Constanța, Iași, Prahova sau Argeș. Și Buzăul înregistrează un număr mai mic de divorțuri anul acesta – 256, față de cele 380 din anul precedent.

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, frecvența divorțurilor din mediul urban a fost dublată față de cea din mediul rural, cifrele actuale indicând un divorț la 3.5 căsătorii. În ceea ce privește media de vârstă a divor­țurilor, cea mai mare frec­vență se înregistrează în rândul bărbaților între 40-44 ani, iar la femei între 30-34 ani. Una dintre cauze este violența domestică, a cărei pondere a crescut, de asemenea, în pandemie. Aproximativ 6.472 de ordine de protecție au fost emise în primele nouă luni de lockdown, iar 30 la sută dintre ele au fost încălcate, conform acelorași statistici.

Mai puțini copii născuți anul acesta

Nici la capitolul nașteri statisticile nu arată îmbucurător. Dacă în anul 2020 numărul nou-născuților vii a fost de 178.630, anul acesta s-au înregistrat, până în prezent, doar 96.991 nașteri. Cele mai multe, 10.179, se înregistrează tot în București, urmat de Iași, Suceava și Timiș. Buzăul se află la jumătatea clasamentului, cu 1.756 de nașteri anul acesta, aproape jumătate mai puține față de anul trecut, când numărul a fost de 3.208.

Și în privința mortalității infantile cifrele au scăzut anul acesta, cu 551 de copii sub un an decedați, față de 1.102 cazuri consemnate anul trecut, din păcate. Buzăul înre­gistrează 13 cazuri până în prezent, cu unul mai mult față de anul 2020.

România se situa pe poziția a doua în cadrul Uniunii Europene după rata mortalității infantile, potrivit unui studiu Eurostat realizat în anul 2019. Astfel, țara noastră avea un număr de 5,8 decese la 1.000 de nașteri vii, fiind depășită doar de Malta, cu 6,7 decese la 1.000 de nașteri vii.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker