Monden

„Familia înainte de toate”, în premieră națională pe scena Consiliului Județean

Comedia este la loc de cinste săptămâna aceasta, pentru că o trupă specială de actori vine la Buzău pentru o premieră de teatru excepțională: „Familia înainte de toate!”.

Miercuri seară, pe scena Consiliului Județean se va juca piesa al cărei subiect prezintă o familie formată din trei frați, care, luând cina împreună cu soțiile lor, află că a fost invitată și exotica Talia, pe care o cunoșteau foarte bine cu toții. Apar imediat suspiciuni la femei și panică printre bărbați.

O comedie de familie în care minciunile, rivalitățile și adulterele ne amintesc că bărbații sunt (în general) destul de lași, iar femeile (adesea) nemiloase. Ora de începere a piesei este 20.00, iar prețul unui bilet variază între 100 și 120 de lei.

„Când pictez un personaj, încerc mereu să arăt nu ceea ce îl diferențiază de ceilalți, ci ceea ce îl aduce mai aproape de ceilalți. Prin această intrigă care creează un pic de suspans polițienesc am vrut să mă ocup de personaje care arată ca noi sau care arată precum cele pe care le întâlnim frecvent. Cei obișnuiți, cei care nu au nimic excepțional. Nici mici, nici mari, nici urâți, nici frumoși, nici puternici, nici slabi. Tot ceea ce rămâne e foarte uman. Gelozia, rivalitatea, uzura sentimentelor, micile trădări ale vieții de zi cu zi. Tonul este unul de comedie, care, în opinia mea, rămâne cel mai eficient mod de reprezentare”, a scris cel care a creat ideea după care a fost insiprată piesa, Éric Assous. Premiera de pe 11 iunie poartă semnătura regizorului Marius Florea Vizante.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker