Cultură

Expoziție în memoria Mihaelei Runceanu, la Muzeul Județean

Mihaela Runceanu a fost, fără doar și poate, una dintre cele mai bune voci ale României; dispariția ei prematură a lăsat un gol în inimile celor care au îndrăgit-o și au prețuit-o, care îi determină pe mulți să încerce și acum, la 34 de ani de la dispariție,  să  încerce să deslușească misterul. În memoria acestei mari artiste, Muzeul Județean Buzău organizează expoziția temporară „Remember Mihaela Runceanu”. Vernisajul va avea loc în data de 14 iunie, ora 10.00, la sediul Muzeului Județean, sala de expoziții temporare aflată la parter.

„Evenimentul face parte din programul anual de expoziții temporare al instituției noastre și își propune să facă cunoscută generațiilor de elevi și adolescenți personalitatea și cariera muzicală a inegalabilei interprete buzoience, dar și să readucă în memoria publicului contemporan cu Mihaela Runceanu activitatea sa artistică. Personalitate de excepție a muzicii românești din perioada anilor 1970 – 1980, Mihaela Runceanu a fost una dintre vocile care au scris istorie în muzica ușoară și pop-rock, lansând adevărate șlagăre la nivel național”, transmite directorul instituției de cultură, Daniel Costache.

Expoziția a fost realizată cu sprijinul tatălui artistei și prezintă publicului o parte din ținutele de scenă ale artistei, diplome, scrisori, o impresionantă colecție de fotografii, precum și obiecte ce au aparținut Mihaelei Runceanu. Totodată expoziția introduce vizitatorul în atmosfera muzicală a anilor ’80.

„Proiectul expozițional nu ar fi fost posibil fără sprijinul domnului Nicolae Runceanu, tatăl artistei, care ne-a pus la dispoziție toate obiectele prezente în sală, precum și o importantă bază documentară reprezentând perioada copilăriei și adolescența fiicei domniei sale. Un rol deosebit în ceea ce privește partea documentară l-a avut colaborarea dintre Muzeul Județean Buzău și domnul Mircea Nicolau, care a pus la dispoziție informații complete despre biografia artistică și activitatea Mihaelei Runceanu”, mai spune Directorul Daniel Costache.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 14 iunie – 24 septembrie, în intervalul orar 10.00 – 18.00, de marți până duminică.

 

Articole similare