ActualitateCultură

Expoziție de gravură Theodor Aman, la Muzeul Județean

De Ziua Națională a României, Muzeul Județean deschide expoziția temporară de gravură Theodor Aman. Proiectul expozițional reunește 26 de lucrări de grafică din patrimoniul Muzeului Județean, ce constituie un tiraj postum, realizat de Alexandru Moscu, în tehnica acvaforte, însușită de Theodor Aman la Paris, în timpul anilor de studii. Pentru performanțele de excepție în această tehnică, este ales membru al Societății Aquafortiștilor de la Paris în 1875. Expoziția temporară de gravură Theodor Aman va rămâne deschisă publicului în perioada până la finele lunii ianuarie anul viitor, putând fi vizitată, de marți până duminică, în intervalul orar 9.00- 16.00.

Theodor Aman (1831 – 1891) a fost pictor, grafician, pedagog și academician, întemeietor al învățământului artistic academic românesc pe care l-a condus timp de aproape trei decenii. În 1864, când  înființa Școala de Belle-Arte din București, în Sud-Estul Europei mai exista doar o singură instituție de acest gen, deschisă la Atena, în anul 1837.

Theodor Aman este descendent al familiei serdarului Dimitrie Dimo ( i se mai spunea Aman), numit „român cuţovlah” (macedonean) într-un act craiovean. Pictorul a crescut la Craiova, fiind elev al Şcolii Centrale, actualul Colegiu „Carol I”. Și-a continuat studiile liceale la Bucureşti, apoi la Paris, unde a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase. Întors în țară, Aman s-a dedicat vieţii cultural-artistice româneşti,și a pus bazele învățămîntului artistic în România, fiind fondatorul Academiei de Arte Frumoase de la București și de la Iași.

Opera lui surprinde evenimentele politice și sociale majore, precum și diferitele personalități ale epocii.

Prin întreaga sa creație plastică, Theodor Aman a reușit să concentreze în câteva decenii evoluția artei europene, de la clasicism, plein-air-ism, trecând prin romantism şi realism, până în pragul impresionismului de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Theodor Aman și-a asumat reprezentarea grafică a simbolurilor regalității – sceptrul și coroana țării, primind această importantă sarcină, în anul 1881, în lunile premergătoare încoronării Regelui Carol I al României. Va duce cu onoare la îndeplinire sarcina primită, executând proiectul pentru coroana și sceptrul primului suveran al României, precum și pentru ordinul de decorații „Coroana României”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker