Sport

Eșec previzibil, scor drastic! HC Buzău, cu o trupă experimentală în fața lui CSM București

CSM București – HC Buzău 38-26 (18-10)

Înfrângere pentru HC Buzău, duminică seară, în Sala Rapid din Capitală, în fața lui CSM București, într-un meci din etapa a 6-a a Ligii Naționale. Un eșec mai ales surprinzător prin proporțiile scorului, gazdele, pregătite de fostul antrenor al buzoienilor, Eliodor Voica, impunându-se la o diferență categorică, 38-26 (18-10). Dar o înfrângere scuzabilă și prin prisma absențelor de lot, Pero Milosevic fiind nevoit să abordeze meciul din Sala Rapid cu un lot restrâns, din care nu au făcut parte mai mulți jucători de bază. Astfel, fără jucători fundamentali, precum Babasafari, Mironescu, Milosevic jr., Barros și cu mai multe implanturi de la echipa secundă, buzoienii au fost victime sigure în fața formației finanțată de Pri­măria Capitalei. Doar în primele 11 minute s-a jucat de la egal la egal, ,,lupii” având ultima dată în meci avantaj pe tabelă, 6-5, după reușita lui Glendza. Apoi filmul s-a rupt complet, iar partida nu a mai avut niciun istoric. Un eșec asumat, gândind practic în perspectivă. Acum, întreaga atenție se îndreaptă către urmă­toarea partidă, programată duminică, la Sala Sporturilor, când HC Buzău o întâlnește pe CSU Suceava, după care urmează o serie de coșmar pentru echipa buzoiană: Turda, Steaua, Dinamo și Baia Mare!

CSM București: Bucă­taru, Baciu – Botea – 6 goluri, Onyejekwe (6), Teixe­ira (4), Nica (4), Aslanian (4), Mitu (3), Tărîță (3), Voica (3), Capotă (1), Jerebie (1), Rotaru (1), Turcu (1), Milu (1), Duță. Antrenor: Eliodor Voica

HC Buzău: Manole, Crăciunescu – Dumitrana – 6 goluri, Nosrati (4), Broască (4), Glendza (3), Popa (3), Pelidija (2), Baican (2), Gheorghe (1), Tălmaciu (1), Bălan, Bejinariu, Anton. Antrenor: Pero Milosevic

Liga Națională – Etapa a 6-a

  • CSU Suceava – CSM Vaslui 23-29
  • CSM Focșani – Dinamo București 26-35
  • Dobrogea Sud Constanța – Minaur Baia Mare 26-22
  • Politehnica Timișoara – Potaissa Turda 26-35
  • CSM București – HC Buzău 38-26
  • CSM Alexandria – CSM Bacău 21-24
  • Universitatea Cluj – Steaua București 20-30

Clasament

  1. DINAMO 21 p.
  2. Steaua 15 p.
  3. CSM București 12 p.
  4. Turda 12 p.
  5. Constanța 12 p.
  6. CSM Focșani 12 p.
  7. Baia Mare 12 p.
  8. HC Buzău 9 p.
  9. CSU Suceava 6 p.
  10. CSM Vaslui 6 p.
  11. CSM Bacău 3 p.
  12. Timișoara 3 p.
  13. U Cluj 3 p.
  14. Alexandria 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker