Monden

Eroina din „Declarație de Dragoste”, despre copilăria la Buzău: „Sunt și buzoiancă, și brăileanca prin adopție”

Teodora Mareș a fost idol pentru generații întregi după rolul jucat în filmul „Declarație de dragoste”. Puțini știu însă că celebra actriță s-a născut la Buzău și a copilărit la bunici, în comuna Viperești.

A făcut sport de performanță, la care a renunțat după treapta a doua de liceu. A picat de două ori la Institutul de teatru din Târgu-Mureș. La 21 de ani, Teodora Mareș intră la IATC București. După un an, este aleasă să joace în filmul „Declarație de dragoste”, rol care îi aduce faima. Și ori de câte ori o întrebi despre anii ei de copilărie, despre pri­mii ei șapte ani de acasă, aceștia îi revin cu drag în memorie pentru că au fost marcați de momentele petrecute la bunicii ei din Viperești, într-un sat rar bătut de picior străin.

„Oamenii erau săraci, nu aveam curent electric. Îmi amintesc că una din obliga­țiile mele era să curăț lampa”, a declarat Teodora pentru jurnalul.ro. Nu a fost dusă la teatru de la cinci ani și nici nu a jucat în filme pe când era un ghemotoc de copil. Nici nu se gândea de fapt că va ajunge actrița.

„Îmi făceam derdeluș în frunze pe albia unui râu”    

Până la șapte ani, Teodora a fost crescută de bunicii din partea mamei, în Rușavăț (Viperești), un sat buzoian sărac și rar populat. Era plină de energie și ascultătoare, dovadă că bunicii aveau încredere în ea și o lăsau uneori să trebăluiască prin mica lor gospodărie. Unul dintre evenimentele satului, de care vorbeau mai apoi mult timp, era trecerea unui camion pe drumul de țară. Fiindcă se întâmpla, în cel mai fericit caz, o dată pe vară, mirosul de benzină ori motorină rămânea zile în șir plutind în aer.

„Mă leagă foarte mult de copilărie mirosurile, cel de motorină, de iarbă, de mușchi de pădure. Îmi făcusem un soi de derdeluș în frunze pe albia unui râu uscat. Luam câinele cu mine și cutreieram prin pădure, găseam păsărele moarte, le îngropăm, le puneam floricele pe mormânt. Mă uităm la căprioare. Îmi cream lumea mea”, povestește nostalgică Teodora.

Când a venit vremea să meargă la școală, Teodora s-a despărțit de sat și de bunici, ­fii­nd luată de mama ei la Brăila. De aceea, dacă o întrebi „de unde este?”, îți răspunde „sunt și buzoiancă, și brăileancă, prin adopție”.

Când era prin liceu, Teodora Mareș voia să fie manichiuristă. Întâlnirea cu teatrul zice că a fost o întâmplare. „Așa a fost mereu, când am luat hotărâri importante și am schimbat ceva, au apărut lucruri din senin, la care nu mă ­gândi­sem deloc”, spune Teodora Mareș. A terminat liceul la o clasă de arhitectură, unde a intrat, deși n-avea nimic de-a face cu desenul tehnic. Dar asta a fost șansa ei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker