Sport

Eroare Baban(ă) de arbitraj. Gloria iese din Cupă, a venit vacanța

Expresia devenită ultra cunoscută grație serialului „Chernobyl”, ajunsă între timp subiect de memă la nivel internațional, nu prevestește, din fericire, un dezastru. E mai degrabă o constatare la finalul unui meci pe care puțini buzoieni l-au considerat interesant. Gloria și Tunari au reușit, cu ghilimelele de rigoare, să iasă braț la braț din Cupa României, după o partidă în care s-au încurcat una pe cealaltă, perdantă fiind, totuși, trupa lui Prepeliță.

Pentru că, într-o grupă destul de încurcată, în afară de Farul, ieșită matematic din calculele calificării, celelalte cinci echipe aveau șanse de a accede în faza următoare. Egalul de la Buftea a trimis-o, însă, mai departe pe Voluntari.

Prepeliță a trimis în teren mulți oameni din așa zisa garnitură secundă, pedepsindu-i parcă pe fotbaliștii care evoluaseră în meciul cu Csikszereda. De menajarea titularilor nu se poate vorbi, pentru că anul acesta nu mai programează meciuri din campionat. Pârvulescu a fost singurul titular care jucase și în confruntarea de pe 1 decembrie.

Ei bine, cu toate că li s-au oferit minute, băieții aruncați în luptă marți seară n-au rupt gura târgului, permițând celor de la Tunari să deschidă scorul. Golul a venit după o eroare mare a lui Radic, croatul pierzând nepermis balonul la 16 metri după ce încercase o preluare, în loc să „bubuie” sănătos balonul într-o zonă neutră. Gazdele puteau majora scorul, după un contraatac dus ca la carte, finalizat de Bustea, după o pasă de efect a lui Dragoș Gheorghe. S-a opus Haymamba, spălându-și câteva din păcatele sezonului de toamnă. Tot camerunezul ne-a ținut în joc, respingând spectaculos la șutul lui Stoian, cu zece minute înainte de pauză.

Gloria a egalat la zece minute de la reluare, prin Nadolu, după un corner. Tânărul buzoian a profitat de marcajul aproximativ, reluând în plasă, cu capul. La doar câteva minute, a venit și faza controversată, moment mai discutat decât însăși partida: lovitură liberă a Gloriei bătută peste fundașii adverși, Pervan preia și avansează ușor în dreapta, trage direct în portar, iar Diego Izata înscrie din 7-8 metri în stânga. Golul este însă anulat pentru un presupus fault al lui Pervan la portar. Reluările au arătat că Pervan nici măcar nu a atins portarul, iar Isvoranu a fost călcat de unul dintre cei doi coechipieri ai săi care s-au aflat în spatele jucătorului Gloriei, de către Vasile Constantin. Inclusiv analiștii din studioul Digi au convenit, în unanimitate, că Buzăul a fost dezavantajat de centralul Baban. Eroare Babană de arbitraj!

Până la final, Buzăul a încercat să înscrie, însă cea mai mare ocazie a aparținut tot gazdelor. Ultimul fluier a consemnat părăsirea competiției, verdict pe care puțini îl regretă.

  • Gloria Buzău: Norbert Haymamba – Diego Ferraresso, Alin Dobrosavlevici, Ionuţ Nadolu, Sergiu Pîrvulescu (Robert Sălceanu 46’), Matei Tănasă, Antonio Georgiev, Diogo Izata, Idan Golan (Cristian Dumitru 58’), Dominik Radic (Adi Chică-Roşă 46’). Marko Pervan
  • Rezerve neutilizate: Alexandru Greab – Radu Zamfir, Valentin Dumitrache, Andrei Guiu, Bogdan Brîncoveanu, Rareş Raicu.
  • Antrenor: Andrei Prepeliţă.

A fost ultimul meci din 2023 pentru Gloria, reprezentație destul de palidă, în tonul multor partide ale elevilor lui Prepeliță din acest sezon de toamnă. „Not great, not terrible”, cum ar spune oamenii din serialul „Chernnobyl”. Din fericire, încă nu se anunță un dezastru pentru clubul din Crâng. Însă o remaniere de lot este destul de probabilă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker