Emineștii și fostul județ Buzău (II)

Yolanda Eminescu (10 mai 1921-9 martie 1998) jurist, specialist de notorietate europeană în drepturi intelectuale, fiica colonelului Gheorghe Eminescu (1895-1988), autorul unei mo­no­grafii a împă­ratului Napoleon Bonaparte, s-a născut în oraşul Mizil, fos­tul judeţ Buzău. A urmat studiile pri­mare la Cetatea Albă (cla­sa I, 1927-1928), Med­gidia (clasa a II-a, 1928-1929), Brăila (cla­sa a III-a, 1929-1930) şi Ismail (clasa a IV-a, 1930-1931), secun­dare la Ismail (clasa I-II, 1931-1934) şi Brăila (clasa III-VIII, 1934-1939), bacalau­reatul la Liceul „N. Bălcescu” şi universitare la Facultatea de Drept din Bucureşti (1939-1943). A obţinut doc­toratul în Ştiinţe Juri­dice cu teza: „Vânzarea în rate cu clauza de rezervă a pro­prietăţii” (1948), în 1965 obţinând şi titlul de doctor docent.

După absolvire, este avocat stagiar la Baroul Ilfov (1943-1945) şi judecător la Tribunalul Ilfov, făcând parte din pri­ma generaţie de femei judecător din România, alături de San­da Rosetti şi Steliana Popescu. În paralel cu activitatea de avocat şi de ju­decător, Yolanda Emi­nescu a urmat cursul de doctorat aprofundat consacrat apa­renţei şi rolului aces­teia în dreptul modern român al profeso­rului Traian Ionașcu (1943-1944), obţinând în 1948 titlul de doctor-laureat al Facultăţii de Drept din Bucureşti, cu teza „Vânzarea în rate a mobilelor cu clauză de rezervă a pro­prietăţii”. În anul 1949 şi-a dat demisia din magistratură, fiind numită asistentă la Catedra de Drept Civil a Facultăţii de Drept din Bucureşti, de unde a fost îndepărtată în 1951, invocându-se apartenenţa politică a familiei sale.

După arestarea şi condamnarea tatălui său, fost poli­tician ţărănist, între anii 1950 și 1954, nu are ser­viciu. După câţi­va ani de privaţiuni, este angajată în 1954, prin concurs, cer­cetător gr. II şi apoi gr. I (1974), la Institutul de Cercetări Ju­ridice al Aca­demiei Române (1954-1983), institut nou-înfiinţat. În 1955 i s-a recunoscut titlul de doctor docent, apoi a fost pro­movată şef al Sectorului de Drept Cvil (1965) şi director ad­junct ştiinţific (1972).

Din 1969, este profesor la Facultatea de Drept din Strasbourg (Franţa), unde predă un curs post universitar la Cen­tre d’Etudes Internationales de la Poropriété Industrielle (des­tinat consi­lierilor în bre­vete ai Comunităţii Europene). A predat la Paris şi Luxembourg. În 1983 se pensi­onea­ză la cerere, în semn de protest pentru refuzul Universităţii Bucureşti de a-i elibera adeverinţa nece­sară depunerii cererii de paşaport pen­tru a pleca la Strasbourg, unde era profesor, conti­nuându-şi în­să activitatea ştiinţifică. A publicat un număr mare de articole şi cărţi, în special în domeniul dreptului proprietăţii intelec­tuale.

Membru corespondent al Academiei de Drept Comparat de la Haga, membru în Consiliul de specialişti ai Institutului Max Planck pentru brevete şi drept de autor din München (din 1969). Pre­şedintă a Grupului Naţional Român al Asociaţiei In­ter­naţionale pentru Protecţia Proprietăţii Indus­triale, cu sediul la Zürich (de la constituire în 1990; anterior, unicul membru român al asociaţiei). Timp de peste 30 de ani a realizat 22 monografii, dintre care două publicate în Franţa, trei cursuri univer­sitare în limba franceză, 14 colaborări la lucrări colective în ţa­ră, 22 colaborări la lucrări colective în străinătate, 80 de studii în re­viste române, 45 de studii în reviste străine, lucrări care au făcut obiectul a peste 40 de recenzii în străinătate.

Ca urmare a eforturilor sale, începând cu anul 1979-1980, a fost introdus în planul de învăţă­mânt universitar Drep­tul proprietăţii industriale ca disciplină distinctă. A predat cursul postuni­versitar de legislaţia invenţiilor şi semnelor dis­tinctive la Facultatea de Drept din Bucureşti (1980), precum şi cursul postuniversitar de drept de inventator la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice şi Politice din Strasbourg (1968-1993). De asemenea, a contribuit la definitivarea proiectelor de legi din domeniul proprietăţii intelectuale şi a făcut parte şi din comisii care au pregătit elaborarea actelor normative din do­meniul legislaţiei civile.

A susţinut 30 rapoarte la congrese internaţionale, dintre care 5 rapoarte generale. Dintre mo­no­­grafiile şi tratatele publi­cate în ţară menţionăm: „Vânzarea în rate a mobilelor cu clauza de rezervă a proprietăţii” (1948); „Dreptul de inventator” (1959); „Legislaţia invenţiilor, inovaţiilor şi ra­ţionalizărilor. Texte comentate” (1969); „Legislaţia investiţiilor, inovaţiilor şi raţi­ona­lizărilor: texte co­mentate” (1969); „Dreptul de inventator în Republica Socialistă România” (1969); „Mari procese în istoria justiţiei” (1970); „Contractul de cercetare ştiinţifică” (1971); „Pledoarii celebre. Antologie de oratorie judiciară” (1973); „Măr­cile de fabrică, de comerţ şi de serviciu” (1974); „Societăţile mixte constituite în Republica Socialistă România: funda­mentare, caractere, constitu­ire” (1976); „Invenţii şi inovaţii: Co­mentarii şi legi referitoa­re la ele” (1977); „Invenţii şi inovaţii” (1977); „Transformările dreptului civil sub influenţa revoluţiei teh­nico-ştiinţifice: eseuri juridice” (1979); „Probleme juridice ale transferului de tehnologie” (1979); „Subiectele colective de drept în Româ­nia (1981); Tratat de proprietate industrială: vol. I Creaţii noi” (1982); vol. II „Semne distinctive” (1983); vol. III „Con­curenţa neloială” (1984); „Opera de creaţie şi drepturi. O privire comparativă” (1987); „Con­curenţa neleală : Drept roman şi comparat” (1993); „Totul părea posibil: fragmente de via­ţă” (1993); „Protec­ţia desenelor şi modelelor industriale; Drept roman şi comparat” (1993); „Dreptul de autor. Armoni­za­rea eu­ropeană. Directivele europene” (1995).

În decursul îndelungatei sale activităţi ştiinţifice i s-au decernat mai multe premii: Premiul Academiei Române „Ma­tilda şi Stelian Benea” (1942), Premiul Academiei Române „Simion Băr­nuţiu” (1967), Premiul „Mihail Eliescu” conferit de Uniunea Juriştilor din România pentru întreaga sa activitate ştiinţifică în domeniul dreptului (1991).

A desfăşurat o intensă activitate pe plan internaţional, par­ticipând la numeroase colocvii, con­grese şi seminarii pe te­me de drept. Ca o recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice, a fost aleasă membru al Aca­demiei de drept comparat din Brazilia, membru al Asociaţiei Internaţionale pentru Protecţia Pro­pri­etăţii Intelectuale, membru al Comitetului pentru proprietate intelectuală a organizaţiei „World Peace trough Law”, membru al Consiliului de specialişti străini al Institutului „Max Planck” pentru drept de autor şi brevete din Munchen, membru al Con­siliului ştiinţific al Centre d’étude de pays de l’Est din Strasbourg.

În semn de apreciere a activităţii sale, numele de Yolanda Eminescu este purtată de o sală de jude­cată a Curţii de Apel Bucureşti (din clădirea Palatului de Justiţie) şi de o biblio­tecă de specialitate a Fa­cultăţii de Drept din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. Totodată, revista Forumul Ju­decă­­torilor  şi Uniunea Juriştilor din România  decernează Pre­miul „Yolanda Eminescu”. De asemenea, în cadrul Asociaţiei Ştiinţifice de Dreptul Proprietăţii Intelectuale a fost înfiinţat Centrul de cercetări şti­inţifice „Yolanda Eminescu – Otilia Calmuschi”. Totodată, mem­brii Asociaţiei Şti­inţifice de Dreptul Proprietăţii Intelec­tuale şi conducerea Revistei Române de Dreptul Proprietăţii Inte­lectuale au hotărât instituirea premiilor „Yolanda Eminescu – Otilia Calmuschi”, ce se va acorda în fiecare an, începând cu anul 2008, „unor remarcabili cercetători în domeniul dreptului proprietăţii intelectuale sau unor tineri cercetători care bat la porţile afirmării”. (Sfârșit)