Cu dor de prietenii din Buzău, de public, de concerte, renumitul artist Emeric Imre revine pe scenă, de data aceasta alături de pianistul Marius Roje. Concertul este programat sâmbătă, de la ora 20.00, în noul Irish Pub de pe Bulevardul N. Bălcescu, așa că nu ratați ocazia specială de a cânta împreună cu cei de pe scenă piese ca ,,Nebun de alb” sau ,,Condamnarea la toamnă”.
Cu patru albume de creație la activ – Nebun de alb (2006), Târziu (2012), Iarna mea cu ochii mari (2014) și Jocul vieții (2018) – folkistul mărturisea într-un inteviu recent că abia aștepta această revenire, întrucât se simțea ,,un condamnat fără proces”: ,,A fost mai greu decât credeam la început. Încercam să rezist citind și făcând mici lucruri prin casă, dar toate acestea sunt mai obositoare decât starea mea de călător spre oameni. Acum mă voi mulțumi cu bucuria revederii și cu cântatul, și, poate, voi reuși să înregistrez și, mai ales, să termin albumul nou”, a declarat artistul.
Reamintim că Emeric Imre s-a născut la începutul anului 1965, dintr-o femeie aprigă și sănătoasă, care era jumătate româncă, jumătate poloneză, și dintr-un bărbat jumătate maghiar, jumătate evreu, în zona care astăzi este cartierul clujean Dâmbu Rotund. A fost îndreptat spre muzică de mic, începând să studieze vioara din clasa I, la îndemnul tatălui său. Familia mai avea două fete, Imre fiind mezinul și răsfățatul tuturor, mare iubitor de fotbal, practicând acest sport timp de nouă ani. De altfel, acum mărturisește că părăsirea carierei sportive este unul din regretele care îl apasă uneori. La antrenamente, Emeric se ducea cu vioara sub braț. Au urmat apoi doi ani dezastruoși în materie de muzică, finalizați cu renunțarea la studiile de profil. Un nou drum i s-a așternut înainte în clasa a VIII-a, tot în domeniul muzicii, însă de această dată era vorba de un alt instrument, chitara. A ascultat ,,Eșarfă în dar” a lui Mircea Baniciu și, de atunci, viața sa a fost Cenaclul ,,Nicolae Tăutu” al Casei Armatei din Cluj. I-a cunoscut aici pe Sorin Lăcătuș, Jean Emanuel Anton, Iosif Szabo, Călin Nemeș, Ioan Gyuri Pascu, Didi Ivănescu. Erau gașca nebună și frumoasă a Clujului, era vremea cenaclurilor studențești clujene din ’83-’87. 1983 a fost cel mai frumos an din viața artistului. Începuse să-i placă războiul frumos dintre scenă și public. Primul spectacol oficial al ,,găștii de nebuni” a avut loc pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Se cânta folk, se făcea pantomimă, umor și poezie. Din repertoriu făceau parte piese proprii și ale celor de la Cenaclul Flacăra, căci folkul era rege atunci în România.
