Educație

Eleviii Colegiului Economic, după succesul de la Târgul Firmelor de Exerciţiu: „Am plecat cu capul sus, deoarece nu am participat în zadar”

În fiecare an, elevii colegiilor economice din ţară acceptă provocarea de a demonstra că pot deveni nişte antreprenori de succes. În acest scop concurează la Târgul Firmelor de Exerciţiu, o competiţie la care elevii pot conduce în mod real negocieri, învaţă să iniţieze şi să conducă o afacere dezvoltându-şi, astfel, încrederea în forţele proprii. Competiţia are rolul de a dezvolta spiritul antreprenorial al elevilor prin simularea activităţii dintr-o firmă reală.

Liceenii buzoieni de la Colegiul Economic au luat parte la începutul lunii la Târgul Regional al Fir­melor de exerciţiu ,,Kreţu­lescu- tradiţie şi contemporaneitate”, organizat la Bucureşti.

Buzoienii au participat cu materiale la cele şapte secţiuni ale concursului: slogan, prezentare electro­nică, spot publicitar, catalog, materiale promoţionale, negociere şi stand. Foarte apreciată a fost competiţia „Vinde-mi ceva în 60 de secunde”.

Două premii I şi un premiu III

Colegiul Economic Bu­zău au fost reprezentat de firmele: „Casa buzoiană”, „Greenlife” şi „Macondo” coordonate de profesorii Adina Enuş, Madi Ardeleanu, Cătălina Poştovei, Paraschiva Căpriţă, Ro­xana Buie şi Cristina Drenea.

Concurenţa a fost pu­ternică, la târg a participat direct un număr de 78 de firme din România şi 105 firme cu participare indirectă. Elevii buzoieni au obţinut două premii I (Cel mai bun catalog şi Cea mai bună prezentare electro­nică) şi un premiu III (Vinde-mi ceva).

Elevii care au obţinut această performanţă sunt: Alexandra Netcu, Maria Creţu, Cristina Dumitru, Florentina Poponete, ­Ale­xan­­dra Dedu, Diana Ştefan, Cristina Murgociu, Andreea Bălan, Elena Tănase, Andreea Moraru, Cristina Moraru, Mădălina Pană, Raluca Năpruiu, Georgiana Ivaşcu.

„Deşi am crezut că este simplu, este cu totul diferit de cum credeam că va fi. Multă zăpăceală, emoţie, nervi, dar în ciuda acestora, a ieşit aşa cum ne-am dorit. Am reuşit să obţinem şi un premiul I, ceea ce ne-a ambiţionat şi mai mult ca echipă. Este o experienţă pe care aş vrea, cu siguranţă, să o mai repet!”, a declarat eleva Laura Guţă.

*

„Participarea la Târgul Firmelor de Exerciţiu a fost o experienţă pe cinste, de neuitat, din care am învăţat multe lucruri noi, căpătând cunoştinţe noi şi interac­ţionând cu oameni minunaţi. Am plecat cu capul sus, deoarece nu am participat în zadar şi am câştigat şi un premiu de care firma noastră e mândră, având în vedere că este prima noastră competiţie. A fost o experienţă pe care cu siguranţă am mai repeta-o!”, a declarat Diana Ştefan.

*

 „Târgul firmelor de exerciţiu a fost pentru mine o provocare cu un final frumos. Fiind primul târg la care am participat, standul firmei nu a fost tocmai perfect iar emoţiile au fost mari. Pe viitor aş schimba multe detalii în firmă şi aş fi mai pregătită pentru situaţiile neprevăzute. Însă, pentru început pot spune că mă bucur că am reuşit sa particip la acest târg şi să mă pregătesc pentru altele”, a declarat Cristina Murgociu.

*

A fost o experienţă minunată, o experienţă care m-a motivat şi mai tare pentru viitoarele târguri şi proiecte! A fost o experienţă care a meritat încercată! Şi nu în ultimul rând le mulţumesc doamnelor profesoare pentru încrederea şi susţinerea acordată!”, a declarat Cristina Elena Moraru.

*

„A fost o experienţă frumoasă , din care am învăţat două lucruri foarte importante : lucru în echipă şi organizare. Fără acestea nu am fi făcut faţă concurenţei, care a fost destul de ridicată. Mă bucur că au fost persoane care au venit să facă poze cu noi şi care ne-au spus câteva cuvinte de încurajare. Târgul a fost atât de captivant încât am uitat şi de telefon. L-am folosit doar când făceam poze”, a declarat Florentina Poponete.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker