Educație

Elevii Colegiului Economic Buzău, tur virtual al valorilor de patrimoniu poloneze

Zece elevi și patru profesori ai Colegiului Economic Buzău au participat, în perioada 22-26 martie, la o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Let us Bring Europe Toghether for Heritage/Let’s BET for Heritage”. De data aceasta a fost vorba de o întâlnire ce s-a derulat online, o adevărată provocare pentru elevii și profesorii participanți. Partenerii Colegiului Economic în cadrul acestui proiect  sunt IES NOSA SENORA dos OLLOS GRANDES – LUGO/Spania; INSTITUTODI ISTRUZIONE SUPERIORE „G. GALILEI” – AVEZZANO/ITALIA; POWIATOWE CENTRUM KSZTALCENIA ZAWODO­WEGO i USTAWICZNEGOW WIELICZCE – WIELICZKA/ POLONIA; DRUSKININKU RYTO GIMNAZIJA- DRUSKININKAI/LITUANIA.

„Întâlnirea online a fost organizată de partenerul din Polonia. Ea a oferit elevilor și profesorilor oportunitatea de a cunoaște, chiar dacă numai virtual, câteva dintre atracțiile locale Wieliczka și Cracovia. Tema întâlnirii a fost: Living on heritage. Au fost propuse activități antrenante, au fost realizate materiale foarte utile și interesante”, precizează profesorul Cătălina Poștovei.

Virtual s-a făcut o scurtă incursiune în istoria Poloniei prin intermediul filmului, a fost prezentat orașul Wielic­zka și școala gazdă, au fost organizate workshopuri creative dedicate prezentării de agenți economici care contribuie la valorizarea patrimoniului, prezentarea metodei Padlet pentru a intra în contact cu diferite obiceiuri și tradiții de Paște din țările partenere, s-au făcut vizite culturale virtuale în zonă pentru a identifica elemente de ­pa­trimoniu, cu precădere cele incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Elevii au vizitat virtual mina de sare Wielic­zka (aflată în patrimoniul UNESCO din 1978) și orașul Cracovia, aflat de asemenea în patrimoniul UNESCO.

Elevii au fost apoi antrenați să răspundă prin intermediul aplicației Kahoot la întrebări legate de cele două destinații vizitate, au participat la un workshop de învățare a limbii poloneze. Totodată, au fost prezentate elemente de patrimoniu din fiecare regiune, elemente ce urmează să fie incluse într-o broșură realizată în cadrul proiectului, fiind prezentată broșura realizată de elevi și profesori cu fotografii de pa­trimoniu, fiind descoperite astfel obiceiuri și tradiții vechi, frumoase povești de familie, similarități și diferențe între cele cinci națiuni. Întâlnirea virtuală s-a încheiat cu evaluarea mobilității și o ,,petrecere” online cu melodii tradiționale din fiecare țară.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker