Cultură

Elena Radu, lansare volum aniversar: „În valea cu trandafiri sălbatici”

Scriitoarea Elena Radu – prima buzoiancă primită în Uniunea Scriitorilor din România (2003)-, va lansa vineri, 5 martie la Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” volumul „În valea cu trandafiri sălbatici”. Este o carte pe care scriitoarea și-l face cadou sieși,  având în vedere că evenimentul se petrece cu doar câteva zile înainte de  ziua sa de naștere, pe 22 martie, dar și buzoienilor.

Cartea care se va lansa vineri este continuarea unui jurnal apărut în 2018, „Jurnalul timpului și al înfățișării mele, 2013-2016”. Volumul continuă astfel un text prin care autoarea „ascunde totul în metonimii numai de ea știute”, dar își declară în cuvinte simple dorința de libertate, de viață normală, fără excese, dar plină de fericire.

Despre proza și poezia scriitoarei  Elena Radu, născută comuna Pietroasele,  au scris pro au vorbit în termeni elogioși oameni de cultură precum dramaturgul Mircea Ghiţulescu şi criticul literar Laurenţiu Ulici, fost preşedinte al USR.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker