Economic

Educația prin joc: 6 sfaturi și recomandări

Jocul și jucăriile ajută copiii în procesul de dezvoltare psihică, socială, fizică și emoțională, dar totodată întărește și relația dintre părinte și copil. Se întâmplă, de multe ori, ca jocul să fie subestimat atunci când vorbim despre educație. Uităm că cele mai multe lecții ale vieții, le-am învățat în timp ce ne jucam. Cercetătorii spun clar faptul că poți să îți educi micuțul cu ajutorul jocurilor. Noi îți prezentăm 6 sfaturi și recomandări pentru reușită:

Nu aștepta momentul potrivit

Din primele luni de viață poți apela la educație prin joc. Nu trebuie să aștepți să împlinească o anumită vârstă sau să aibă dezvoltată o anumită capacitate. Prin joc copilul învață distrându-se, să gândească, să socializeze, să își dezvolte capacitatea de memorare, imaginația și creativitatea.

Dedică-i timp

Implicarea părinților în procesul de joc este benefică atât pentru relația dintre ei, cât și pentru dezvoltarea emoțională a copilului. Este și șansa ta de a observa mai îndeaproape modul lui de a reacționa în diverse situații, comportamentul și mișcările. Cu siguranță vei fi uimit când vei auzi câte idei are și vei vedea o altă perspectivă față de a ta în modul în care gândește. Fiind o sursă foarte bună de informații pentru copil, jocul și educația prin joc sunt ideale pentru a deveni una din activitățile principale ale unui părinte.

Jucați jocuri de rol

Printre cele mai benefice jocuri pentru educație, se numără jocurile de rol pentru că acestea implică negocieri, compromisuri, răbdare și respectarea regulilor. Tu însă, amintește-ți că îi ești partener de joc și fii ferm pe poziție. Nu te lăsa înduplecat de rugăminți de a vă abate de la reguli sau a sări peste anumite etape de joc. E o modalitate bună de a înțelege conceptul de egalitate, de a lua în considerare nevoile altora și a le respecta opiniile. Click aici pentru a alege jucăriile de rol potrivite pentru tine și micuțul tău.

Ține cont de preferințele copilului

Copiii sunt, în general, nerăbdători, așa că dacă vrei ca el să se concentreze și tu să îți atingi scopul, alege un joc care să prezinte interes pentru el. Astfel îi păstrezi motivația și vei face ca jocul să îi pară interesant.

Nu îl compara!

De foarte multe ori adulții au tendința de a compara performanțele copilului lor cu cele ale altor copii. Desigur, nu sunt rău intenționați, ci mai de grabă, încearcă să îi motiveze. Cu toate acestea, amintește-ți că suntem diferiți, avem abilități diferite, pasiuni diferite și ne dezvoltăm în propriul ritm.

Folosiți jucării educative

Cu ajutorul jucăriilor educative îți poți învăța copilul, mai întâi, cifrele, literele, formele și culorile. Apoi, când acesta crește, poți să optezi pentru jocuri de societate, jocuri de memorie, jucării Montessori sau Waldorf. Pe evawoodtoys.ro găsești toate jocurile menționate. În plus, poți alege jocuri de îndemânare, lingvistice sau puzzle-uri.

Educația prin joc a început să fie folosită și în școli și grădinițe. Așadar, ai încredere că este o modalitate prin care îl poți ajuta foarte mult pe micuțul tău în drumul său spre viața de adult.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker