
Perioadă de grație pentru buzoianul Edi Ionescu. Tânărul a câștigat, duminică seară, al doilea titlu consecutiv de campion european U23, trecând în finală en-fanfare, 4 la 1, de Milosz Redzimski.
Sportivul român a încheiat un Campionat European de Juniori 2023 de vis, cu un titlu obținut anul trecut în proba de simplu, pe care a dorit să-l apere la actuala ediție. Eduard a menținut forma excelentă pe care o traversează, iar pas cu pas a avansat spre finala probei în care este specialist.
Abil la masa de joc și cu o mentalitate de campion, Eduard Ionescu a câștigat în total șase meciuri pe tablou, iar în finala contra polonezului Milosz Redzimski a făcut un joc copleșitor pentru adversar, într-un meci terminat en-fanfare, scor 4-1 (11-8, 11-5, 8-11, 11-9, 14-12).
Eduard a câștigat aurul și la dublu-masculin, împreună cu Darius Movileanu. Finala a fost una istorică, întrucât pentru primul loc s-au duelat două echipe românești, Andrei Istrate/Iulian Chiriță fiind cea de-a doua pereche a continentului. Cei doi laureați au dominat la U19 dublu masculin, iar în drumul spre triumful european s-au completat și au demonstrat că formează o forță la acest nivel, după cele șase meciuri din care au ieșit victorioși doar cu 3-0 și 3-1.
Singura probă în care sportivul din Buzău a cunoscut înfrângerea a fost cea de dublu-mixt. Eduard Ionescu a urcat, totuși pe treapta secundă a podiumului, după ce, împreună cu Ioana Sângeorzan, a pierdut finala în favoarea cuplului Elena Zaharia/Darius Movileanu.
Performanțele tânărului buzoian sunt cu atât mai re-marcabile cu cât, anul trecut, a fost silit să stea o perioadă destul de lungă pe tușă, din cauza unei grave accidentări la spate. Cu ajutorul unui psiholog sportiv, tânărul și-a
depășit însă fricile și acum are rezultate excepționale. Cu trei medalii de aur și una de argint, dar și cu un joc absolut ieșit din comun în proba de simplu, Edi Ionescu poate fi considerat jucătorul turneului. Reamintim, anul trecut, la Campionatele Europene din
Serbia, buzoianul a fost MVP-ul competiției, cu trei trofee de aur cucerite la U19 (simplu, dublu băieți și cu echipa).



