Echipa hasdeienilor „Heart of RoBots”, dublă calificare la etapa națională a competiției FIRST Tech Challenge

„Heart of RoBots” și „Homosapiens”, cele două echipe de robotică ale Colegiului Național „B. P. Hasdeu” participante la etapa regională a FIRST Tech Challenge,
desfășurată la Piatra Neamț în perioada 17-19 ianuarie, au obținut rezultate meritorii.
Echipa „Heart of RoBots”, coordonată de profesor Nicolae Olăroiu, a reușit să obțină calificarea la etapa națională a competiției, iar echipa Homosapiens, mentorată de profesoara Voicu Amalia, a reușit în urma meciurilor de calificare să se claseze pe locul 16 din cele 49 de echipe participante. „Heart of RoBots” s-a întors acasă cu o dublă calificare la etapa națională, se arată într-un comunicat pe pagina de socializare a colegiului buzoian, fiind obținută prin prisma meciurilor jucate, dar și a premiului INSPIRE (locul 3). Acest premiu a fost obținut de „Heart of RoBots” după meciurile pe care le-a susținut în playoff-urile competiției.
„După meciurile de calificare, echipa <Heart of RoBots> a fost invitată să joace în Playoff-urile competiției, în alianța 5, alături de echipa <SmartCluster 19071> din Bacău. Juriul a luat această decizie pe baza analizei caietului tehnic, a prestației la interviuri, pe baza observațiilor făcute în timpul meciurilor și a interacțiunii cu celelalte echipe la standuri. În urma playoff-urilor, echipa <Heart of RoBots> a ajuns până în semifinalele competiției și s-a clasat pe locul 3 în topul alianțelor”, se mai arată în comunicat.
INSPIRE AWARD, cel mai important premiu al competiției, este oferit de către juriu echipei care a întrupat cu adevărat spiritul programului FIRST Tech Challenge. Echipa care câștigă acest premiu este considerată un „ambassador” important al FIRST și un exemplu permanent de „Gracious Professionalism,” cu un considerabil impact pozitiv în comunitate. Echipa câștigătoare a strălucit în toate categoriile de jurizare, este un model pentru competiția FIRST Tech Challenge, atât pe teren, cât și în afara acestuia.
Astfel, în final, „Heart of RoBots” s-a calificat la etapa națională a competiției FIRST Tech Challenge atât de pe locul 4 (Inspire Award 3-rd place), cât și de pe locul 10 (3-rd Place Alliance Partner).
Membrii celor două echipe de robotică ale colegiului au dat dovadă de spirit de echipă, de determinare și de pasiune, încă de la anunțarea noului sezon al competiției, rezultatele acestora fiind pe măsura așteptărilor.



