Educație

Echipa de robotică de la „Vlahuță”, pentru a șasea oară consecutiv la etapa națională a „FIRST Tech Challenge”

Echipa de robotică „BoogeyBots” a Colegiului Național „Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat a participat pentru al șaselea an la rând la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge, un program internațional de educație STEM pentru liceeni. Din cele peste 200 de echipe din țară, la etapa națională au concurat doar 60, timp de trei zile, după ce s-a făcut o selecție în cadrul etapei regionale. Au fost zile pline de emoții și suspans în care  elevii râmniceni au jucat meciuri intense alături de alte echipe de la licee de top din țară.

Anul acesta echipa râmniceană  de robotică a fost recompensată la etapa regională cu „Think Award 2”, un premiu acordat echipelor care reușesc să prezinte atât creativ, cât și coerent modul în care și-au gândit și apoi construit robotul.

Echipa „BoogeyBots” din Râmnicu Sărat participă la această competiție, sub coordonarea profesorului Guniță Foarfecă de șase ani și a reușit să se califice de fiecare dată la etapa națională cu rezultate foarte bune.

La competiția națională  din acest an, care a avut loc  în perioada 22-24 martie, elevii râmniceni au jucat împreună și împotriva celor mai bune echipe din țară șase meciuri de calificare pline de emoții, cu scoruri strânse și o galerie asurzitoare.

„Fiecare an”, explică profesorul coordonator Guniță Foarfecă, „vine cu o nouă temă de joc, pe baza căreia elevii pasionați trebuie să construiască un robot cât mai eficient care să îndeplinească task-urile sezonului. Anul acesta tema s-a numit <CenterStage>, iar roboții au avut ca task-uri să pună niște elemente (pixeli) pe o tablă, să treacă pe sub niște obstacole de care să se și agațe pe finalul meciului și să arunce un avion de hârtie, toate acestea în doar două minute jumătate. Meciurile s-au jucat între două alianțe, formate din câte două echipe alese în mod aleatoriu. Primele 30 de secunde ale unui meci au fost dedicate departamentului de programare al echipei, pentru că robotul trebuia să pună pixeli pe tablă doar cu ajutorul codului, fără să fie controlat de <driveri>. În următoarele două minute cei doi driveri ai echipei au controlat robotul prin intermediul unor controllere de gaming, încercând să puncteze cât mai mulți pixeli. Ultimele 30 de secunde, cunoscute ca și perioada de <EndGame>, au fost secundele în care robotul trebuia să se agațe de niște elemente ale terenului de joc și să lanseze un avion de hârtie”, explică profesorul de la colegiul râmnicean. Bineînțeles că fiecare etapă în parte a avut parte de emoții din partea concurenților și de susținere din partea galeriei. Echipa are parte însă de susținere și din partea sponsorilor,  Getica ’95 și Plus Sales Mer.

În ultimii ani, competiția FIRST Tech Challenge (FTC) a stârnit un interes tot mai mare în rândul elevilor din liceele din România. După un clasament neoficial, țara noastră s-ar afla pe locul al treilea în lume ca număr de echipe și rezultate obținute. Competiția FTC țintește să educe tinerii și nu numai în domenii STEM, promovând valorile FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), o organizație mondială non-profit ce are ca slogan „More Than Robots”. În România, competiția este organizată de opt ani de către Asociația Nație Prin Educație în parteneriat cu BRD.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker