Actualitate

Buzoianca Maria Ilie, la „Românii au talent”

Maria Ilie, micuța interpretă de muzică, din Râmnicu Sărat, care în 2020, la numai 8 ani, a reușit să realizeze și să lanseze primul său videoclip, va fi prezentă în concursul „Românii au talent”, ediția de vineri, 22 aprilie. Această participare, se va adăuga la celelalte realizări ale sale în domeniul artistic, care sunt impresionante pentru un copil de vârsta sa, pentru că cele mai multe pot fi trecute la capitolul „în premieră”.

Maria Ilie este un copil comunicativ, vesel, sociabil, căruia îi plac mișcarea și plimbările în aer liber, această din urmă preocupare putându-se sesiza și din videoclipul ei intitulat „Voi zbura până la stele”, lansat în urmă cu doi ani.

Reamintim că Maria Ilie este fetița care, la numai șase ani și jumătate, a jucat într-un spectacol de revistă pentru copii.  Ea a câștigat la vârsta de cinci ani concursul „Mihaela Runceanu” și trofeul „Golden Junior Music Fest” la grupa ei de vârstă, și a debutat în ajunul Crăciunului anului 2019, la vârsta de șase ani și jumătate, în spectacolul „Nepoții lui Tănase”, pe scena Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București, împreună cu alți 38 de copii ­ta­len­tați. A fost cea mai mică steluță  din primul spectacol de revistă pentru copii din istoria teatrului românesc, la „Constantin Tănase”, un spectacol complet, care a îmbinat deopotrivă muzica, teatrul și dansul.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker