Educație

După contestații/ Încă un absolvent de clasa a VIII-a cu media 10 la Evaluarea Națională

  • „Inițial, la Matematică am obținut nota 9,25. Știam că nu am greșit nimic și s-a dovedit că am avut dreptate”

În urmă contestațiilor, încă un elev buzoian a obținut media 10 la Evaluarea Națională. Este vorba despre Teodora Denisa Teodor de la Școala nr. 15 „George Emil Palade”. Astfel, la nivelul județului Buzău, 11 absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10, fiind notați cu nota maximă atât la proba de Matematică, cât și la cea de Limba și Literatura Română.

„Inițial, la Matematică am obținut nota 9,25, iar la Română, nota 10. Am fost foarte tristă, nu am putut să dorm noaptea pentru că știam că am făcut bine și la Matematică. Am vorbit cu profesoara mea de matematică, doamna Cătălina Oprea, i-am spus cum am rezolvat, și dânsa mi-a spus că trebuie să depun contestație. Știam că nu am greșit nimic și s-a dovedit că am avut dreptate. Vreau să merg mai departe la Colegiul Hasdeu, la profilul Bio-Chimie. După absolvire, îmi doresc să dau la Medicină și să devin medic pediatru”, a declarat pentru OPINIA Denisa Teodor.

Potrivit inspectorului general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Nela Wamsiedel, rezolvarea contestațiilor a dus și la modificarea procentului de medii peste 5, de la 71,44%, la 71,72%.

 CITEȘTE ȘI: Ce vor să devină cei zece buzoieni cu media 10 la Evaluarea Națională 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker