Duelul codașelor aduce speranța primei victorii pentru Olimpia

Vineri, CSM Râmnicu Sărat are șansa de a bifa prima victorie din această ediție a Ligii a III-a. Olimpia va juca pe teren propriu împotriva unei alte echipe care nu a acumulat punct în stagiunea actuală, Petrolul 2. Oaspeții sunt antepenultimii, diferența fiind făcută doar de golaveraj. Cea mai slabă echipă din serie este, în acest moment, Oțelul 2.
Râmnicenii au jucat decent în toate cele trei partide disputate până acum, însă de fiecare dată s-au „tăiat” în repriza a doua. În cel mai recent meci au condus cu 1-0 la KSE Târgu Secuiesc, liderul clasamentului, prin golul lui Andrei Ignat. În a doua repriză însă, aceeași poveste, au încasat trei goluri. Este, până la urmă, o poliță plătită de lipsa experienței jucătorilor.
Cu Petrolul II, ar putea fi altceva, întrucât și „găzarii” au un lot foarte tânăr, ce-i drept cu o medie de vârstă peste cea a Râmnicului. Cel mai vârstnic jucător al oaspeților de vineri este Raul Bucur, 22 de ani, sportiv care are în CV inclusiv zece meciuri la liga secundă. Totuși, la echipa secundă a Petrolului ar putea apărea și câțiva componenți veniți de la prima echipă, mai ales cei care au prins mai puține minute în ultimele săptămâni.
În cele trei partide jucate până acum, Olimpia a înscris de fiecare dată, însă galben-albaștrii sunt echipa care încasează cele mai multe goluri din serie, 11 până acum, o medie de peste trei pe meci. În comparație, inclusiv lanterna roșie, Oțelul II, a luat mai puține, doar 10. Cum stagiunea e la început, nu sunt departe de o clasare decentă, cu toate că diferențele față de unele echipe din serie sunt semnificative. Dacă reușește să câștige confruntarea cu Petrolul II și să lege două-trei rezultate pozitive, ar putea urca bine în clasament. Cum în serie sunt trei echipe secunde ale unor cluburi profesioniste, măcar riscul retrogradării este mult diminuat.
Meciul dintre Olimpia și Petrolul 2 se joacă vineri, de la 17.00, la Râmnicu-Sărat.



