Sport

„Dublă” în Ardeal pentru handbalistele Gloriei

• Joi, restanța cu Măgura la Cisnădie duminică, la Cluj Napoca

Aer de… Ardeal, respirat de handbalistele Gloriei, la sfârșitul acestei săptămâni. Pentru elevele lui Ovidiu Mihăilă și Romeo Ilie urmează două meciuri foarte importante în tentativa consolidării locului pe podium (decizia în privința excluderii Coronei Brașov trebuie validată oficial).

Primul dintre ele, joi seară, la Cisnădie, împotriva Măgurei, partidă res­tantă din ultima etapă a turului Ligii Naționale, al doilea, duminică, la Cluj Napoca, cu CSU, contând pentru prima etapă a returului. La Cisnădie, o deplasare mereu dificilă, Gloria trebuie să profite de problemele din tabăra Măgurei, cu un parcurs sub așteptări în actualul campionat și cu înfrângeri usturătoare în grupele Cupei EHF.

O temere ar fi legată de evoluțiile buzoiencelor în meciurile din deplasare, indiferent de numele adversarei, care nu s-au ridicat întotdeauna la nivelul aștep­tărilor. Măgura rămâne, totuși, o echipă periculoasă, capabilă să se transforme radical, dar Gloria își poate îndeplini obiectivul, primele 3 puncte din “dubla” ardeleană.

Duminică, va urma un joc aparent mai ușor, pe terenul penultimei clasate, CSU Cluj Napoca, formație ce nu a acumulat decât 3 puncte în prima parte a campionatului. În această partidă, oaspetele pornesc ca favorite certe și, cu o a doua posibilă victorie din acest periplu își vor conso­lida nu doar a treia poziție, dar vor căpăta un moral de fier înaintea super-duelului cu CSM București de miercurea viitoare, ora 18.00, de la Sala Sporturilor.

Liga Națională, Etapa a 14-a, program:

Dunărea Brăila – SCM Rm. Vâlcea: 25-31

CSM București – HC Zalău: 27-24

SCM Craiova – Gloria Bistrița

Măgura Cisnădie – Minaur Baia Mare

CSM Slatina – HCM Slobozia

CSU Cluj Napoca – Gloria Buzău

Rapid București stă

Clasament

  1. CSM București 34 p.
  2. SCM Rm. Vâlcea 34 p.
  3. Corona Brașov 26 p.
  4. SCM GLORIA BUZăU 25 p.
  5. Bistrița 24 p.
  6. Baia Mare 23 p.
  7. Brăila 21 p.
  8. HC Zalău 21 p.
  9. SCM Craiova 18 p.
  10. Cisnădie 16 p.
  11. CSM Slatina 13 p.
  12. HCM Slobozia 4 p.
  13. CSU Cluj Napoca 3 p.
  14. Rapid 3 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker