Actualitate

Două locuințe incendiate în nici 24 de ore

Destul de multe locuințe ale buzoienilor din mediul rural se află în pericol de incendiu în perioada sezonului rece din cauza instalațiilor electrice  de calitate îndoielnică sau a prizelor supraîncarcate și a coșurilor de fum necurățate. Incendiile din această noapte și cel de duminică au pornit tocmai de la aceste elemente care au generat incendiile de locuință de în acest sezon rece.

Prima zi din luna februarie i-a găsit pe pompierii buzoieni în acțiune. Ei au fost solicitați în această dimineață, în jurul orei 00.32, să intervină cu forțe și mijloace de intervenție  la un incendiu de locuință pe raza localității Potoceni, comuna Mărăcineni din județul Buzău. Mai exact, forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău s-au deplasat la Potoceni, în urma unui apel de urgență ce semnala un incendiu la o proprietate particulară, cu autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță S.M.U.R.D. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în zona acoperișului clădirii, pe o suprafață de aproximativ 200 m2, cu posibilitate de extindere la întreaga locuință.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite, stabilind la final și cauza probabilă de incendiu ca fiind un  scurtcircuit electric produs de un conductor electric.

Cu o zi în urmă, pompierii buzoieni au mai intervenit la un incendiu tot de locuință pe raza localității Tisău.

În data de 30 ianuarie, la ora 19.50, „forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău s-au deplasat pe raza localității Tisău din județul Buzău, în urma unui apel de urgență ce semnala un incendiu la o proprietate particulară. Către locul indicat s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță S.A.J. Ajunși la fața locului, au constatat că incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 180 m2.  Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite, stabilind la final și cauza probabilă de incendiu ca fiind coșul de fum deteriorat”, transmite Biroul de Presă al ISU Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker