Două echipe care propun fotbal. Metalul vs. Corvinul, sâmbătă la matineu

Metalul vs. Corvinul poate fi considerată una dintre cele mai interesante întâlniri ale rundei a patra din liga secundă, o întrecere care promitea mult la începutul sezonului, dar care a programat și meciuri numai bune pentru a adormi fanii. Sâmbătă dimineață însă, stadionul „Metalul” va fi în mod cert martor al unei confruntări atractive, întrucât ambele combatante sunt cunoscute pentru partituri ofensive.
Buzoienii și-au revenit grație victoriei de la Slatina, fie ea obținută cu emoții. Cele trei puncte au adus un pic de liniște în vestiar, cu toate că jocul prestat în primele două runde nu oferea cine știe ce emoții pe termen lung. Dincolo de cuvintele cu parfum de conferință, alb-albaștrii chiar au arătat bine până acum. Numai că fotbalul se joacă pe puncte, iar un meci împotriva Corvinului poate oferi un reper bunicel cu privire la potențialul echipei locale de a ajunge în play-off. Pentru că, deși la nivel declarativ nimeni nu suflă vreo vorbă, aproape sigur cei de la Metalul își doresc asta. Cine nu și-ar dori? În plus, s-a dus perioada de „suntem nou-promovați, jucăm relaxați”. Publicul vrea să vadă măcar un rezultat bun pe teren propriu. Pentru Vali Stan ar mai fi o problemă, reprezentată de un meci poate mai important, cel de miercuri, din play-off-ul Cupei României. Antrenorul buzoian va trebui să găsească cea mai bună soluție pentru a „scoate” tot ce-i mai bun din elevii săi sâmbătă, dar să-i și menajeze pentru partida cu Ceahlăul.
De partea cealaltă, hunedorenii vin cu liniștea unei echipe care s-a obișnuit să fie mai sus în clasament și cu aerul lor de cupă europeană. Au lot bun, nu joacă rău deloc. Din fotbalul pe care-l propune echipa lui Florin Maxim a cam dispărut acea notă de romantism afișată în sezoanele trecute. În meciurile oficiale ale stagiunii 2024-2025, hunedorenii nu au primit încă gol, cu toate că au avut de dat câteva examene importante. După remiza albă de la Târgu Mureș, au venit două victorii mari în Liga2, 1-0 cu Chindia și, mai ales, acel 2-0 pe terenul celor de la Sepsi. Ultimul rezultat este ca o declarație de intenție oferită tuturor colegelor de întrecere. Bașca un 2-0 în fieful celor de la Jiul, în Cupă, un teren unde se câștigă greu indiferent de circumstanțe. Anul acesta, Maxim are la dispoziție un lot poate mai echilibrat decât în 2024, dovadă că Mario Bratu, vedeta de principiu a echipei, a luat lot pe bancă în meciul de la Sfântu Gheorghe. La Corvinul au sosit în vară și câțiva jucători experimentați, precum Florin Ilie, atacant venit din Superliga și care poate înscrie inclusiv când vine de pe bancă.
Cele două combatante de sâmbătă s-au întâlnit de două ori în sezonul trecut, împărțindu-și victoriile. În toamna lui 2024, Metalul se impunea cu 1-0. Apoi, în aprilie 2025 Corvinul își lua revanșa cu vârf și îndesat, câștigând cu 5-0. Trebuie spus însă că ambele partide s-au jucat la Hunedoara.
25 de lei costă intrarea la partida care va începe la ora 11.00.



