Actualitate

Două cutremure în Vrancea

Marți, în zona seismică Vrancea s-au produs două cutremure cu magnitudinea de 3,3, respectiv 3,1,  potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Primul seism s-a produs la ora 2:34 (ora locală a României) la adâncimea de 103 kilometri şi s-a înregistrat în apropierea următoarelor oraşe: 45 km vest de Focşani, 65 km nord de Buzău, 65 km est de Sfântu-Gheorghe, 77 km est de Braşov, 96 km nord-est de Ploieşti şi 97 km sud de Bacău. Seismul a avut magnitudinea de 3,3.

Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,1, s-a produs la ora locală 5:05 la adâncimea de 76 de kilometri. Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 35 km vest de Focşani, 67 km nord de Buzău, 74 km est de Sfântu-Gheorghe, 88 km est de Braşov, 89 km sud-vest de Bârlad şi 91 km sud de Bacău.De la începutul lunii aprilie, în zona seismică Vrancea au avut loc şapte cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,7 şi 3,3 pe Richter, iar în zona Olteniei, în judeţul Gorj, s-au produs cinci cutremure cu magnitudini între 2 şi 2,7.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker