Monden

Dora Ungureanu, hotărâtă să cânte până în ultima zi de sarcină

Se bucură de câteva luni de postura de viitoare mămică, dar nu vrea să renunțe la microfon, hore și sârbe și își „dansează” burtica week-end de week-end pe la toate petrecerile la care este invitată să întrețină atmosfera împreună cu bandul său. Dora Ungureanu nu vrea pauză în timpul sarcinii pentru a nu-i dezamăgi pe cei care care au arvunit-o pentru  nunți, ori pentru botezuri. Astfel că ea nu privește sarcina drept un impediment ca să onoreze evenimentele la care a fost chemată să cânte pe scenă. Prin urmare, frumoasa brunetă a dansat și a chefuit împreună cu bandul său peste tot unde a fost solicitată, transmițându-i bebelușului din burtică energia și atmosfera de party în fiecare sfârșit de săptămână. A renunțat, însă, la tocuri și și-a adaptat ținutele, dar este mereu cu zâmbetul pe buze și cu plăcere de a cânta.

Pe ultima sută de metri, la doar câteva săptămâni distanță până la momentul nașterii, Dora și Florin Ioniță s-au gândit deja la câteva variante de nume dar, din superstiție, nu vor să dezvăluie încă nimic până nu îi vine sorocul și va vedea că totul este în regulă cu ea și cu micuța.

Și tocmai fericirea că va avea o familie completă în scurt timp o ține activă pe Dora, și la petreceri și în mediul on-line, zilele trecute atingând pragul de 12.000 de urmăritori. „Tocmai am atins pragul de 12 K de urmăritori! Vă mulţumesc fiecăruia în parte pentru sprijinul pe care mi l-aţi oferit neîncetat! Nu aş fi reuşit niciodată fără voi!”, le-a transmis artista fanilor care îi urmăresc online activitatea muzicală.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker