Administrație

Doi academicieni la Pârscov

Primarul comunei Pârscov, Daniel Mihai, şi membrii administraţiei locale au fost angrenaţi, la finalul săptămânii trecute, în organizarea a trei evenimente cu încărcătură istorică: Independența României (9 mai 1877), încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial (9 mai 1945) și ziua Europei (9 mai 1950). „În data de 9 mai, când am sărbătorit cele trei evenimente istorice majore: Independenţa României, sfârşitul Războiului II Mondial şi Ziua Europei, am primit şi vizita a două delegaţii de cercetători ştiinţifici, reprezentanţi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România”, scria primarul Daniel Mihai pe pagina de socializare.

Delegația oamenilor de știință din Republica Moldova a fost condusă de dr. Habitat Liliana Condraticova, secretarul științific al Academiei de Științe a Moldovei, iar cea a României, de către profesorul  Universitar Doctor Jipa Rotaru, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România.

„Activitatea a fost parte a colaborării permanente pe care o avem cu Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare (președinte domnul inginer Ștefan Davidescu), de această dată având ca temă, sărbătorirea a 140 de ani de la nașterea lui Vasile Voiculescu. Cu acest prilej, am stabilit un calendar de principiu al activităților comune viitoare de sărbătorire a marelui nostru scriitor”, a mai transmis primarul comunei Pârscov, Daniel Mihai.

Articole similare