Actualitate

Documentar HotNews / Cum a fost vremea de 1 Mai în ultimii 40 de ani

De la tremurat, până la vreme de vară la grătar

Ziua de 1 Mai poate aduce în unii ani temperaturi ce amintesc de granița dintre iarnă și primăvară, dar în alți ani pot fi temperaturi de peste 30 de grade Celsius și atmosfera de la grătar poate fi ca-n plină vară. În mod excepțional a nins de 1 Mai, dar așa ceva se poate întâmpla o dată la câteva zeci de ani la altitudini mai mici de 700 de metri.

  • Cea mai scăzută valoare înregistrată de 1 mai în ultimii 40 de ani a fost -10 C în 1985, la vârful Omu Tot atunci au fost -7 C la Bâlea Lac. Cele mai ridicate valori au fost de peste +32 C, în sudul și estul țării, în 2012. În 1983 au fost +32 C la Giurgiu și +31,9 C la Calafat. În 2012 au fost +32,6 la Bacău și +32,2 la Iași.
  • 1 mai a fost o zi extrem de rece în ani precum 1985, 1988, 1982 și 2007. Cele mai calde zile de 1 mai au fost în 2012, 2003, 2018 și 2013.
  • În dimineața zilei de 1 mai poate fi extrem de cald. În 1996 minima a fost de 18 grade la Oravița. Peste +17,5 au fost la Caransebeș în 2004 și 2013. La Sulina au fost 18 grade pe 1 mai 2013, dimineața.
  • O dată la câteva decenii maximele de la prânz pot fi extrem de scăzute, chiar și de sub 10 grade și la câmpie. La munte pot fi și zile de 1 mai cu maxima de – 4 C, dar foarte rar.
  • Anul acesta temperaturile vor fi cuprinse între 1 și 11 grade noaptea și 15 și 23 de grade în timpul zilei.

Ninsori rare de 1 Mai și frig extrem

Pe 1 mai 1970 a nins la Tg. Secuiesc și s-a depus strat de zăpadă de 4 cm la Brașov. Pe 1 mai 1985 au fost averse de ninsoare la Timișoara, pentru foarte scurt timp. La Brașov au fost -0,1 C pe 1 mai 1988. La Miercurea Ciuc au fost -4,1 C în 2006.

Ziua de 1 mai a fost extrem de friguroasă în 1976: atunci au fost -2,6 C la Satu Mare, -1,6 C la Târgu Mureș și -5,5 C la Predeal.

Cât de frig poate fi în Europa de 1 mai

La peste 3.500 m alt, în Alpi, pot fi, în mod excepțional -21 C, pe insula norvegiană Svalbard pot fi -15 C, iar în nordul Rusiei europene pot fi -13 C, dar o dată la 20-25 de ani.

Pe cel mai înalt vârf montan din Germania, Zugspitze, aflat la aproape 3.000 m alt, minima absolută pe 1 mai a fost de -18 C.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker