Politic

DOCUMENT | Cine sunt buzoienii care vor să o secondeze pe Elena Lasconi la conducerea USR

Congresul Uniunii Salvați România are loc sâmbătă, eveniment la care va fi votat un nou Birou Naţional al partidului. Biroul Naţional USR este structura executivă de conducere a partidului, formată din 24 membri şi preşedintele partidului. Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedintă a formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14 la sută din voturile exprimate.

Aproape 200 de membri USR s-au înscris în competiţia pentru un loc în Biroul Naţional al USR. Membrii Biroului Naţional vor fi aleşi de delegaţii filialelor la congresul USR din 29 iunie 2024. Miercuri, la ora 16.00, au fost încheiate înscrierile pentru structura executivă de conducere a partidului. În competiţia internă s-au înscris opt echipe şi mai mulţi candidaţi independenţi.

Din județul Buzău, trei membri USR aspiră la un loc în Biroul Național al partidului: Florin Drăgulin, președintele filialei municipale USR Buzău (Echipa „Reconstrucție”), Marius Iulian Șindrilaru (Echipa „Tineri pentru România”) și Angelo Sebastian Sebastian Simionescu, membru USR Pietroasele (Echipa „Dizabilități”). Lasconi a declarat, după ce a fost aleasă preşedintă a partidului, că începe reconstruirea USR şi că membrii acestei formaţiuni politice vor lucra mai uniţi şi mai determinaţi ca niciodată, pentru că în joc este pierderea democraţiei din România. Ea a anunţat, recent, şi că vrea să se înscrie în competiţia pentru alegerile prezidenţiale.

Vezi AICI lista completă a candidaţilor înscrişi pentru Biroul Naţional al USR

Articole similare