Doctorul Ion Vasile şi austriacul de la Agrana

În acea dimineaţă, puţin trecut de ora şapte, am primit un telefon şi de la celălalt capăt mi s-a spus că a murit Doctoru’! Eram rugat să-i transmit un text epitaf… mă rog, pentru că aveam mai multă practică în ale scrisului… Soarele dimineţii transforma în abur roua de pe plante, astfel că la un metru înălţime plutea ca un nor. Sensibilizat de vestea tocmai primită, am considerat că în acel nor putea fi şi sufletul Doctorului, pentru că eu, prin prisma unei întâmplări, l-am considerat şi patriot.

Cât a fost în viaţă, am scris despre doctorul Ion Vasile aşa cum am vrut eu. Într-un editorial, pe când eram redactor la revista „Realitatea Economică Buzoiană”, am folosit chiar formularea „jigodie politică”, descrierea fiind strict a personajului care activa în zona politicului. Nu am avut nici o reţinere ca, în acelaşi text, să elogiez persoana „doctorului pentru copii, Ion Vasile”, cel care era considerat de către doctorul Burnei cel mai bun medic pe chirurgie pediatrică din sud-estul României. Îmi amintesc cum, după o conferinţă de presă, m-a chemat, a deschis la pagina cu editorialul şi m-a întrebat cine mi-a comandat textul! I-am atras atenţia că textul era un editorial, adică era vorba despre o concepţie proprie. Bine, formularea „jigodie politică” era preluată şi atunci am înţeles că eu mijlocisem acel transfer de… amabilităţi politice! Pentru că ideea materialului îmi aparţinea, mi-a spus că nu se supără.

Când a venit momentul privatizării Fabricii de Zahăr (Zahărul S.A.) doctorul Ion Vasile era prefect de Buzău. Tranzacţia urma să se facă cu austriecii de la Agrana Zucker, o multinaţională, dar administraţia municipală trebuia să vândă inclusiv CET, care la acel moment aparţinea de Zahăr S.A. Constantin Boşcodeală şi echipa din Primăria Buzău avea misiunea să obţină şi un preţ bun şi garanţia, din partea austriacului, că CET va asigura agentul termic pentru populaţie, pentru apa caldă şi încălzirea pe timp de iarnă. O situaţie complexă şi complicată, pentru că austriecii erau recunoscuţi pentru „răceala” în negocieri, de aceea Constantin Boşcodeală a cerut ajutorul prefectului Ion Vasile. Ce s-a întâmplat la discuţii am aflat, la acel moment, chiar de la şeful de cabinet al primarului Boşcodeală.

Iniţial, austriecii nici nu au vrut să audă de tranzacţionarea CET, probabil o strategie de negociere, pentru ca la un moment dat să avanseze un preţ derizoriu… partea buzoiană ar fi trebuit să accepte de teamă că populaţia nu ar mai fi primit căldura în calorifere! Fire vulcanică, Doctoru’ nu s-a putut abţine şi s-a întins peste masă, înainte ca cei care-l însoţeau să poată schiţa vreun gest, şi s-a oprit cu mâna în gâtul austriacului! L-a tras spre el, de nodul de la cravată, şi i-a zis: „Auzi mă, tu eşti la Buzău, în România, nu cumperi la ce preţ vrei tu! Ce le spunem oamenilor?!”.

Tranzacţia s-a încheiat, cât a fost CET la austrieci a fost căldură şi în calorifere, apoi tot ei au considerat că trebuie să scape de o asemenea povară, asumată în scris la insistenţele Doctorului, şi au iniţiat procedurile de vânzare. Au urmat aşa-zise exerciţii de piaţă liberă…