Cultură

„Dincolo de timp”, expoziția care aduce în prim-plan trei generații de artiste care au marcat arta textilă românească

Muzeul Județean organizează, în colaborare cu conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu, vernisajul expoziției de artă textilă „Dincolo de timp”, un proiect dedicat recuperării și valorificării unei importante genealogii artistice din domeniul artelor textile românești. Evenimentul va avea loc pe 1 iulie 2026, de la ora 17.00, la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” din municipiul Buzău.

Expoziția reunește lucrări semnate de trei personalități reprezentative ale artei textile – Margareta Sterian, Ecaterina Teodorescu Humă și Daniela Frumușeanu -, alături de creații realizate de artiste formate în cadrul programelor de licență și master coordonate de Daniela Frumușeanu. Demersul expozițional este conceput ca un omagiu adus profesoarei universitare Ecaterina Teodorescu Humă și activității didactice desfășurate de Daniela Frumușeanu în formarea noilor generații de artiști.

Prezența unei lucrări semnate de Margareta Sterian oferă expoziției o dimensiune istorică aparte. Artistă originară din Buzău și formată la Paris, Sterian a contribuit decisiv la modernizarea limbajului artistic românesc, transformând tapiseria și colajul textil în forme autonome de expresie plastică.

O altă etapă esențială în evoluția artei textile este reprezentată de opera Ecaterinei Teodorescu Humă, personalitate marcantă a Școlii Românești de Arte Textile. Formată la Academia de Arte Frumoase din București, în clasa Margaretei Sterian, aceasta a dezvoltat o carieră care a îmbinat cercetarea materialului textil cu activitatea didactică și managerială. În calitate de rector al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, a avut o contribuție importantă la dezvoltarea învățământului artistic românesc.

La rândul său, Daniela Frumușeanu este recunoscută pentru activitatea sa artistică și academică desfășurată de-a
lungul mai multor decenii. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, sub îndrumarea Ecaterinei Teodorescu Humă, artista a construit o operă caracterizată prin explorarea expresivă a materialului textil și printr-un limbaj vizual distinct. Lucrările sale se regăsesc inclusiv în patrimoniul Muzeului Județean Buzău, alături de creațiile mentorilor săi.

Expoziția evidențiază astfel continuitatea unei tradiții artistice care traversează trei generații și pune în lumină relația dintre mentorat, creație și transmiterea valorilor culturale. În cadrul proiectului sunt expuse și lucrări realizate de 25 de artiste formate sub coordonarea Danielei Frumușeanu, reprezentând cea mai nouă generație a artei textile contemporane.

Vernisajul va fi susținut de reprezentanții Muzeului Județean Buzău și de curatoarele expoziției, conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu și Raluca Brașoveanu.

Expoziția „Dincolo de timp” va putea fi vizitată în perioada 1 iulie – 9 august 2026, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00, la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” din Buzău. Intrarea va fi gratuită în ziua vernisajului.

Muzeul Județean Buzău, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Buzău, invită publicul să descopere acest proiect care aduce împreună patrimoniul, educația artistică și creația contemporană într-un dialog despre continuitate, memorie și identitate culturală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare