Criza educației este una sistemică. Nu se va rezolva nici cu salarii, nici cu reforme care se schimbă o dată la doi ani, nu se rezolvă mâine și cred că nici dacă ai o baghetă magică tot nu se rezolvă. Din simplul motiv că nu poți rezolva astăzi ceea ce nu ai făcut 30 și ceva de ani.
Educația a urmat traseul descendent al statului în fiecare an. Din ce în ce mai jos. Nu era ea grozavă, să recunoaștem, nici înainte de 1989, dar frica și coerciția asigurau o oarecare coerență. Eram pe linie cât de cât.
După 1990 situația economică s-a degradat, statul s-a arătat incapabil să își gestioneze resursele. Fiecare crede că știe motivele, nici nu mai contează. Dacă statul a avut o resursă de care și-a bătut joc, aceea a fost resursa umană. Câtă era ea. Treptat, statul a pierdut controlul economiei, al resurselor, și a rămas doar cu câteva domenii. I-au rămas pe cap practic, nu a avut încotro. Educația și sănătatea, că, nu-i așa?, ele sunt garantate de stat. Nefericit cu această situație, statul a făcut ce știa el mai bine. Le-a lăsat să se degradeze.
Totul a început cu piața muncii, de fapt. Cu cererea și oferta. Ce tânăr absolvent de facultate al anilor ’90 ar fi ales învățământul cu salariul de muritor de foame, în locul unei slujbe la privat, chiar vânzând tigăi din ușă în ușă? Vă spun eu. Niciunul. Degradarea a început în acel moment. În momentul în care în sistem nu au mai intrat oameni cât de cât pregătiți. Educația a devenit un cimitir al elefanților, al celor care nu își găseau ceva bănos de făcut.
Apoi partea a doua. Un mediu propice pentru politruci și pentru cei care urmăreau o carieră la vârf. La vârf, adică un director de liceu bun, un inspector, inspector general, minister… Pentru asta puteai răbda niște ani, căci aveai susținere de la soț/sotie care aducea un salariu suficient cât să îți urmezi visul. Titularizare, mutare la oraș, un pic politică, fă frumos la domn’ inspector, pac!, doamna directoare.
Cine spune că în învățământ nu se câștigă bine nu știe ce vorbește. Nu câștigă bine amărâții de la baza piramidei, cei fără pile, cei care găsesc cu greu o navetă la 20 km. Ăia da. Mor literalmente de foame. În oraș, la inspectorat și la minister se câștigă însă foarte bine. Foarte bine. Ești director de liceu de fițe? Salariul sunt banii de țigări. Inspector de 20 de ani? Ești Dumnezeu. Totul și toți trec prin tine. E o școală generală în București, nu-i dau numele, dar sunt sigur că o știți cu toții, unde numai înscrierea copilului este 5.000 de euro. 5.000 și nu e sigur că intră. Câte salarii de debutant? Nu se câștigă în învățământ? Ba bine că nu. De mafia manualelor ați auzit? Miliarde în fiecare an. Nu sunt bani în învățământ? Ba sunt. Cu basculanta și camionul sunt. E îngropat în bani învățământul nostru, săracu’. Are lanțuri de aur și ghiul pe fiecare deget. Doamna directoare stă numai în Chanel, n-ai tu treabă.
Educația. Educația este o piramidă cu baza inversă. Jos sunt salariile mici, care susțin o masă uriașă de privilegii mari. Luați orice sistem bugetar, este identic. Puțini și săraci jos, mulți și bogați sus. Asta e arhitectura statului.
Normal că e mai rău. Pentru că tot mai puțini au fost dispuși să stea muritori de foame zece ani până își prind șansa. Învățământul nu este un domeniu atractiv pe piața muncii, pentru că salariile de intrare sunt mizere.
Le cresc, să spunem, acum, la 3.000 de lei la debutant. Ce student se duce pe banii ăștia să predea, când banii ăștia îi face fără bătăi de cap oriunde în altă parte? Cine sunt cei care vin? Unii care abia au trecut ei Bacul, unii care vor un an-doi vechime să se care mai departe sau niște pensionari în căutare de suplimente financiare. Învățământ unitar? Niciodată nu a existat o prăpastie mai mare între sate și orașe mici, pe de o parte, și orașele mari, de cealaltă, în materie de educație.
Scandal că cer bani. Banii ăia, cât vor fi până la urmă, cât vor obține de la Guvern, nu vor reprezenta absolut nimic. Nu vor acoperi nici inflația, nu vor rezolva nimic. Un plasture pe o metastază.
Știți unde vor conta? Tot la vârful piramidei. Tot ștăbimea din învățământ va fi privilegiată. Doamna director, domn’ inspector, domn’ lider sindical. Aplicați 15 la sută la 2.500 și apoi aplicați la 5.000. Ia vedeți cui îi crește salariul mai mult! Dar asta este deja regulă. Discrepanța se adâncește în fiecare zi în interiorul piramidei. Vârful se îngroașă, baza se subțiază. Protestezi? Îți dă statul ceva. Un procent, căci statul nu vrea să discrimineze, ție îți dă tot puțin cât să nu îți ajungă, ălora de sus, tot lor, mai mult.
Veștile de viitor sunt deosebit de bune, indiferent ce slide-uri se trag pe nas prin birourile unde se fac planuri de reziliență. Statul a pierdut definitiv concursul pe piața muncii. Nu mai aveți cu cine face slide-urile, că nu mai știe nimeni să deschidă calculatorul. Nu mai vine nimeni calificat și care vrea să facă treabă, nu mai pleacă niciun trântor. Cu trântorii o să rămână. Așa că puteți spune ce vreți voi și să țineți ce parte doriți. Deznodământul e scris deja. De ani de zile.
P.S.: Și ca să nu se înțeleagă că am vrut să jignesc pe cineva: mai sunt și din ăia idealiști, că nu știu cum să le zic, cu care, din nefericire, mă identific și eu, de mai încearcă să își facă treaba sau le place ce fac. Respect pentru ei! Dar sunt o specie pe cale de dispariție.
