De câteva zile și până pe data de 9 iulie, localitățile din Republica Moldova sunt împânzite de înșiși „boșii” sau de „atașații plenipotențiari” ai celor 23 de concurenți electorali, care sunt în plină campanie de convingere/cerșire a voturilor. Până și cele mai îndepărtate cătune, cu două-trei babe sau moșnegi lăsați în voia sorții, la propriu și la figurat, sunt la mare căutare, fiindcă la 11 iulie orice vot contează și ar fi păcat ca cineva dintre acei care râvnesc să aibă toate asigurate în următorii patru ani să nu profite de această dezlegare la minciuni, pardon, promisiuni care mai de care. Până și transnistrenii, care o grămadă de ani au „stat la naftalină și s-au scăldat în râurile cu miere rusească”, astăzi sunt scoși în frunte, ca păduchele, pentru a contrabalanța efortul diasporei. Urechile și ochii celor care de peste 30 de ani trăiesc din iluzii și aluzii sunt la mare solicitare, iar fanteziile candidaților nu au limite. Ecranele televizoarelor sunt pline de personaje gen Ion Creangă sau Ostap Bender într-atâta, încât și eu, un împătimit al sportului, prefer dezbaterile electorale în detrimentul campionatului european la fotbal. (Unica mea scuză ar fi că selecționata României nu participă la această competiție). Adică, mare râie este și politica aceasta, dacă nu scapi de ea cu una-cu două.
De altfel, cineva ar putea crede că sarcasmul și ironiile mele sunt legate exclusiv de invidia neagră care mă macină – chipurile, uite și la ăsta, nu se regăsește în vreo listă și nu a catadicsit să facă nimic mai mult decât să-i ia la mișto pe acei care sunt gata să se sacrifice în numele binelui comun. Păi, așa sunt eu, mai egoist din fire și mai puțin destoinic de a completa o listă sau alta, dar prea mare înghesuială este pe aceste liste ca să mai pretind și eu la ceea ce nu merit. Ba mai mult, consider sincer că este multă lume întâmplătoare în aceste liste, lume care are tangențe cu politica în general și cu parlamentarismul în special cam la fel cum am eu vreo legătură cu fizica cuantică sau cu capela corală „Doina”. Nu voi da nume, dar există liste bucșite cu oameni „de umplutură”, cu rude-prieteni-vecini-cumetri, iar faptul că unele formațiuni cvasi necunoscute au lista completă vorbește de la sine: mulți politicieni au transformat campania electorală într-un chapiteau cu circari de mâna a doua-a treia, care se încadrează doar într-un gen al acestei arte frumoase – clovnerie. În astfel de cazuri nu există prea mult loc pentru concluzii: ori cineva ne consideră de proști, ori altcineva este prea deștept. Fără îndoială, sunt și multe liste demne de tot respectul, sunt echipe (chiar selecționate întregi) demne de a ne reprezenta cu cinste și onoare în legislativ, sunt oameni buni, dar care nu vor trece pragul electoral, fiindcă… nu au ales corect lista în care au fost incluși. Din această cauză vom avea de pierdut cu toții. Și invers, mă strânge în spate când mă gândesc că X sau Y are șanse reale de a accede acolo unde, în mod normal, nu are ce căuta. Chiar dacă istoria contemporană a politicii de pe malul Bâcului cunoaște multe astfel de cazuri – când cineva a îmbrăcat haina care nu îi era pe potrivă și care nu face diferența dintre Austria și Australia.
O altă temă de discuții sunt programele electorale ale candidaților electorali sau, mai bine zis, cum sunt acestea interpretate și prezentate publicului larg. În fond, când vorbim de partide cu experiență și blocuri serioase, cu planuri mari, majoritatea acestora sunt bune spre foarte bune, dar prea puțin principiile și valorile unui sau altui concurent sunt elucidate la întâlnirile cu alegătorii, deoarece în cadrul dezbaterilor (în primul rând, TV), se pune accentul pe altceva – de exemplu, pe reglarea de conturi și punerea de sare pe coadă, decât pe lucruri constructive și cu adevărat importante care, într-un final, ar putea face diferența. Pe de altă parte, există și concurenți electorali care, pur și simplu, se întrec în aberații și scenarii idioate scrise mai degrabă pentru alegerile la casa de nebuni…
Și câteva cuvinte despre sorocenii care se regăsesc pe listele unor partide și blocuri. Slavă Domnului, din câte cunosc eu, toți ei sunt persoane adecvate și nu am nici un drept să pun la îndoială dorința și posibilitățile lor de a ajunge acolo unde există bilet de intrare doar pentru 101. Vorba ceea, fiecare a ales să meargă pe lista partidului/blocului care îl reprezintă cel mai bine (chiar dacă, în unele cazuri, am dubii destul de justificate) și fiecare cu norocul lui. Or, la umila mea părere, în viitorul parlament vom avea mai mulți deputați decât până acum – cel puțin trei soroceni ar putea deja să-și facă bagajele…
