Monden

Deținător al vizei SUA pentru artiști cu abilități excepționale / Roberto Morbioli, într-un concert de excepție la Buzău 

Unul din cei mai buni chitariști de blues europeni concertează duminică la Buzău în cadrul unui trio italiano-american. Este vorba despre Roberto Mobioli ( chitară și voce), care va urca pe scena din Club No Limit, pe 31 martie, de la ora 19,30, alături de Marco Xeres (bass) și Liviu Pop (tobe). Cei trei promit un show deosebit la Buzău, în cadrul căruia vor fi abordate piese de blues tradițional și modern cu puternice accente de soul, funk și jazz. Roberto Morbioli este considerat unul din cei mai buni chitariști de blues europeni, cu participare regulată la toate marile festivaluri europene de blues și turnee anuale în SUA.

Distins cu Academia Award pentru cel mai bun album de blues al anului

Roberto s-a născut în 1965 la Verona și a început studiile muzicale la o vârstă fragedă. De-a lungul carierei a obținut numeroase premii la cele mai importante festivaluri europene de blues, precum Amsterdam Blues Festival, San Remo sau New  Orleans Blues Festival în Ascona, Elveția. De asemenea în  SUA  a cântat la B.B. King’s Blues Club în Memphis, în Austin-Texas și a fost premiat The North Altlantic Blues Festivalin Rockland, Maine. În 2011 a obținut în SUA viza permanentă pentru artiști cu abilități excepționale. În ia­nuarie 2016, unul din albumele sale de studio, „Acoustic Me”, a primit Academia Award pentru cel mai bun album de blues al anului. Personalitatea sa artistică și stilul său unic răzbat atât de bine în interpretare încât, chiar dacă recunoști pe scenă stilurile unor monștrii sacri precum Freddy King, Albert Collins, B.B. King, T. Bone Walker, Steve Vay sau Eric Clapton, îți dai totuși seama cum fiecare notă creată de Morbioli vine direct din inima lui mare. Bluesul izvorăște atât de natural din chitara lui, iar vocea este atât de fină încât pare că a crescut mai degrabă la Chicago, decât în Verona. Dincolo de tur­neele cu propriul band, Roberto a cântat alături de mari artiști, precum Robben Ford, Duke Robillard, Ronnie Earl, Loui­siana Red și mulți, mulți alții.

Alături de alți doi muzicieni de excepție

Alături de el pe scenă va fi Marco Xere, un  basist și un educator extraordinar care a absolvit „magna cum laude” Conservatorio di Musica G. Verdi di Como. În cariera sa a evoluat pe scenă alături de artiști consacrați italieni: Ottavo Richter, Egidio  Ingala, Enrico Crivellaro, dar și cu artiști internaționali de renume  precum Andy J. Forest, Delta Moon, Willy Murphy etc. De asemenea, a cânta în numeroase festivaluri în Europa.

Cel de-al treilea membru ar trioului este Liviu Pop, un muzician americano-român cu reședința în Connecticut cu un program extrem de încărcat pe scenele de soul, blues, funk, jazz, muzică electronică sau experimentală. Are propriul band și, în același timp, lista de artiști de renume cu care a cola­borat este imensă, ceea ce nu este de mirare, deoarece are un renume în ceea ce privește interpretarea intensă, creativă, versatilitate și plină de suflet. Liviu Pop a rămas în memoria pu­blicului buzoian pentru un concert ce a avut loc în urmă cu mai mult de un deceniu pe Terasa Atlantis unde a cântat în trupa Chris Tofield Band, cu siguranță cel mai important eveniment de gen din istoria Buzăului după concertul cu Sugar Blue de la T’Essence Pub care a avut loc câțiva ani mai târziu. Liviu Pop este activ și pe scena românească cu două proiecte: BLUES CORE, cu Hanno Hoefer (Nightlosers) și URBAN UNIT (duo cu Raul Kusak). În 2108 Liviu  Pop a fost promovat în CT Blues Hall of Fame.

Prețurile biletelor la concertul de la Buzău sunt: 60 lei (categoria I) și 40 lei (categoria II).

Pentru rezervări sunați la 0723.429.264.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker