Detalii neștiute despre tatăl actorului buzoian Vlad Drăgulin

O țară întreagă îl cunoaște pe Vlad Drăgulin sau „Malone” din seria „În puii mei” cu Mihai Bendeac. Puțini sunt cei care știu cine este tatăl comediantului. Vlad Drăgulin are o carieră de succes în lumea actoriei, dar și a televiziunii. Umoristul își face meseria cu pasiune și nu ratează nicio ocazie să urce pe scena teatrului sau să fie prezent pe platourile de filmare. Deși toată lumea îl recunoaște prin prisma carierei și a talentului său actoricesc, puțini sunt cei care știu cine îi este tată.
Recent invitat la „un PODCAST mișto by Bursucu’” alături de Mihai Bendeac, pentru a povesti despre filmul „Căsătoria” – un film scris și regizat de Mihai Bendeac -, Drăgulin a vorbit și despre cine este cel care i-a dat viață. Actorul a povestit că părintele său a reușit să evolueze mult în viață, ba chiar să își depășească condiția. Potrivit fanatik.ro, acest lucru a pus o presiune foarte mare pe umerii lui, mai ales în adolescență. Buzoianul a povestit că tatăl său nu este un om oarecare, ci este un cavaler în adevăratul sens al cuvântului. Bărbatului i s-a acordat titlul de cavaler de către fiecare președinte care a trecut pe la cârma țării noastre. Acest lucru este cu atât mai impresionant, pentru că a pornit de jos, de la funcția de contabil, ajungând să fie directorul general al Direcției Financiare al Ministerului de Interne. „I s-a acordat titlul de cavaler de la fiecare președinte. De la Iliescu la Iohannis. Este un model pentru mine. Tata a venit din vârful muntelui și a ajuns un om medaliat, cu titlul de cavaler. A ajuns până la cel mai înalt rang în care putea să ajungă un contabil, un economist. A fost în vârful celei mai mari oști, Ministerul de Interne. A fost directorul general al Direcției Financiare de acolo”, a declarat Vlad Drăgulin pentru sursa citată.
Vlad are acum 34 de ani și este stăpân pe propria viață. Cu toate acestea, a avut o adolescență presărată de presiunea statutului pe care tatăl său îl avea. Drăgulin specifică cum că în perioada liceului, și chiar și în clasele V-VIII, trebuia să fie foarte atent la comportamentul lui în public. Actorul spune că părintele său îi atrăgea atenția ori de câte ori ieșea în oraș, ca nu cumva să îl facă de râs cu vreun gest ieșit din comun. „Când ești mic și crești cu tot palmaresul ăsta, este o presiune. Când eram în liceu îmi zicea: <Tu ai grijă cum te comporți prin oraș, că ești băiatul meu>. În urma tuturor sfaturilor pe care el le dădea întotdeauna cu dragoste, așa am devenit și eu. Tata e un tip foarte sfătos și așa sunt și eu acum”, a continuat el.
Deși era exigent din acest punct de vedere, bărbatul a fost mereu foarte mândru de fiul său. Vlad Drăgulin a mai mărturisit că dragul său părinte a îngenunchiat în fața lui în momentul în care a fost admis la Facultatea de Teatru. „Eu, când am luat la Facultatea de Teatru, tata a îngenunchiat în fața mea, pe gresie. A îngenunchiat brusc, violent”, a încheiat interviul actorul.



