Alexandru PRIPON
Am mai scris despre titluri înșelătoare – deși bine gândite – și despre cum ambalajul este cel care vinde marfa, nu neapărat calitatea produsului. După cum am mai scris despre joaca de-a textele cu pretenții jurnalistice din care nu reiese mare lucru, doar dorința unora de a atrage, indiferent de mijloace, mulți cititori, cu puțin, prea puțin efort. Deja îmi este teamă să mai citesc texte camuflate în spatele unor disimulări lexicale menite să atragă, nu să informeze.
O vreme, am participat voluntar la acest joc insipid, în care trebuie să ghicesc ce înșelăciune lingvistică se ascunde în titlu, verificând apoi dacă am avut sau nu dreptate. Ca mine au făcut sau încă mai fac mulți. Problema apare atunci când știrea aceea (ghilimelele sunt așezate de fiecare, dacă simte nevoia) este indexată în zona greșită, iar în creierul nostru se naște o brambureală colosală, indicând ceea ce am fi vrut să citim, dar nu a fost să fie. Spre exemplu, s-a vânturat atât de mult non-știrea că Uniunea Europeană le-a cerut țărilor membre să renunțe la succesiunea oră de vară-oră de iarnă, încât cei mai mulți dintre noi s-au așteaptat ca, din acest an, măcar, aceasta să dispară și în România. Un fals binișor strecurat în titluri ne anunță, pe site-ul unei televiziuni de nișă, că s-a întâmplat ceea ce așteptam, că nu se va mai trece la ora de iarnă. Iar pe la mijlocul știrii, după o seamă de truisme șerpuitoare, aflăm că, într-adevăr, ora de iarnă nu va mai exista. În anumite țări. Din listă lipsește România. Ceea ce înseamnă că titlul ne-a păcălit, încă o dată, să citim, fără rost un text reîncălzit. Deoarece, dacă analizăm puțin problema, descoperim că același text (mă veți ierta că nu îl numesc articol) a mai fost publicat, cu o înfățișare identică sau cu mărunte modificări – nu am avut răbdare să citesc din nou toată brambureala respectivă –, în primăvară, copiind un alt text, de anul trecut, desigur…
Vă voi oferi alt exemplu. Pe un site (este posibil să poarte numele unui ziar cu tradiție) găsim un articol, cu titlu incitant, din care reiese că, în mediul rural, s-a petrecut nu știu ce grozăvie, vinovat fiind un conducător politic – sau un polițist, un preot ori un profesor, chiar nu mai rețin. Mirați și, în egală măsură, curioși, dăm clic, deschidem textul, apoi înțelegem că am fost păcăliți: da, s-a întâmplat ceva, ceva teribil, dar într-un sat din… Zair sau din alt colț al lumii și nici măcar recent. Dacă ar fi fost specificat numele localității, probabil că nu ne-am fi grăbit să citim articolul, privând, astfel, beneficiarii de clicul atât de necesar când vine vorba de monetizare și, mai nou, de anumite segmente ale presei.
Lucrurile devin complicate, deoarece adevărata presă are de pierdut enorm din cauza disimulărilor mai sus menționate și a multor altora, pe care le-am remarcat cu toții. Pe un fond de scădere a încrederii în mai toate puterile existente într-un stat de drept, această joacă de-a știrile nu face decât să diminueze credibilitatea mass-media, indiferent că suntem sau nu de acord cu definirea ei ca „a patra putere în stat”.
Este simplu să înjghebezi un site, să îl umpli de reclame, apoi să adaugi conținut, pastișat, tradus, reluat la infinit… Metode există, nenumărate, dar ce rost are să mimezi actul de presă? Răspunsul nu ne va plăcea: orice element prezentând un oarecare interes, indiferent de categoria din care face parte, poate fi utilizat pentru a fi câștigată o sumă de bani, din reclame sau din alte obscure surse. Este corect? Nu, desigur. Dar, ni se va spune, atât de puține lucruri sunt corecte astăzi, încât le putem număra pe degete.
Presa este o valoare, un creuzet de principii care merită și trebuie, cu orice preț, apărat. Știrile, reportajele și documentarele, textele de opinie, toate își au locul corect în viața noastră, informându-ne și educându-ne, pregătindu-ne pentru lumea în care trăim, cu bune și cu rele, ajutându-ne să trecem peste micile nimicuri și marile dezastre cotidiene, ridicându-ne deasupra intereselor de moment ori dezinteresului psihotic. De aceea, cred din toată inima că această modă a disimulării eseurilor copilărești în articole, cu titluri insidioase, va trece, iar până atunci, că nimeni nu va confunda site-urile ingenios deghizate cu mass-media, nici vorbele goale, generatoare de venituri, cu informarea. Întrucât, fără jurnalism real, absurdul se va plimba, nestingherit, pe cărările întortocheate ale existenței noastre, de parcă nu ar fi și așa destul de complicată, inutil.
