Alexandru PRIPON
Dacă am putea, cu scopul nevinovatei cercetări, să despărțim arbitrar, încă dinaintea momentului inevitabil, existența umană în trup și suflet, separate de incompatibilitatea priorităților și a trăirilor, atunci am simți cum, în mod straniu, două firi, diferite, ne poartă numele și ne croiesc destinul prin lume. O dualitate exacerbată, probabil, adesea, până la opoziție fățișă; invizibilă, uneori, atunci când interesele ambelor segmente o cer. Un pas în doi. Diferențele se anulează reciproc (mersul înainte, dublat de mersul înapoi, înseamnă, cumva, stagnare). Concordanța reprezintă mișcare. Abuzul este dezechilibru. Nimic mai simplu. Și, recitind ce am scris, mă întreb, deja: oare?
Suntem alcătuiți armonios. Trupul și sufletul se află într-o deplină coexistență, o simbioză explicabilă – succint, brut – prin complexa viețuire a unei persoane alcătuite din materie și spirit, căutând desăvârșirea, ca sublimă împlinire. Am putea spune că dualitatea aceasta mirabilă transformă atingerea idealurilor comune în realizare obiectivă, iar urmărirea singularului scop specific doar unuia dintre segmente este țel subiectiv, cu valoare discutabilă, atunci când servește numai trupul ori sufletul.
Pe de altă parte, frumusețea respectivei dualități constă exact în diferența colosală dintre părți. Materia și spiritul, separate iremediabil de simțurile umane, coexistă armonios în – și pentru – om. Nu complet disparat, nu urmărind interese divergente, ci conlucrând în vederea atingerii scopului final și purtând același nume: numele nostru, al celor care conferim sens și valoare acestei alcătuiri. Iar cuvintele folosite până acum pot părea complicate, mesajul poate părea ușor filosofic-teologic, însă descrierea noastră nu poate fi simplistă, conturarea împlinirii nu are cum să fie simplă. Dincolo de orice teorie, însă, ne aflăm noi, cu forță și slăbiciune, împliniri și eșecuri, lumini și umbre proiectate asupra alcătuirii trup-suflet.
Privind fragilitatea și instabilitatea firii umane, este de mirare, uneori, că izbutim să parcurgem constant drumul către ziua de mâine, în această situație expusă pericolului dedublării. Iar câțiva chiar nu reușesc decât anevoie, se opresc pe margine, răsuflând greu și privind în jur, spre a găsi un reper. Atunci când una dintre componentele eului nostru preia decisiv și compulsiv inițiativa, suntem dezechilibrați. La fel ca în cazul unei bărci care înaintează cu o vâslă imobilizată, parcursul prin viață, atunci când acordăm întâietate fie doar trupului, fie doar sufletului, este haotic, stupid, lipsit de scop și de finalitate reală. Deoarece, din punct de vedere existențial, strict uman, cele două sunt inseparabile pe parcursul vieții, iar divizarea propusă la începutul acestor rânduri, realizată empiric, se dovedește a fi, în practică, imposibilă, frizând patologicul.
Existența noastră nu este un diptic, așadar, unde să ne îngrijoreze doar spațiul alocat uneia dintre părți, ci un întreg pe care îl putem explica doar cu ajutorul termenilor deloc simpli și al frazelor complexe. Dealtfel, în împrejurările concrete ale vieții, nu știu multe persoane dispuse să-și adreseze întrebări metafizice, legate de trup și suflet. Ce soi de filosofie poate cineva să îmbrățișeze atunci când cumpără pâine sau discută cu vecinii cheltuirea fondului de reparații, la bloc? Poate doar în sfera teologică există atât fundalul spiritual, cât și premisele discursive necesare unei astfel de meditații.
Numai că lucrurile sunt mult mai simple. Existăm, așa cum suntem alcătuiți, indiferent de modalitatea aleasă pentru a ființa. Cel mai adesea, nu ne explicăm nici de ce, nici cu ce scop. Fără a avea răgazul, necum puterea de a ne contempla întocmirea exactă, știm exact ce ne este necesar, printr-un instinct neclar, legat de drumul pe care îl parcurgem în viață. Când urmăm acest instinct, nici trupul, nici sufletul nu au de suferit. Abia atunci când ne străduim să intervenim în balanța delicată a propriului sine, prin mijloace necugetate ori cu un sprijin îndoielnic, lucrurile se pot complica, în mod real, periculos.
Astăzi, sub pretextul îmbunătățirii relației trup-suflet sau a întăririi unuia dintre cele două elemente constitutive ale eului, circulă tot soiul de idei cu aparență abstractă, explicitate pe înțelesul tuturor și invocând origini ancestrale, din plaiuri exotice. Cumva, aceste idei acționează în primul rând asupra personalității celor care le îmbrățișează (devenită aspră, cu tușe de atotcunoaștere și tentația privirii mânioase în jos, către neștiutori…). Apoi se transformă, inexplicabil, în dorința nestăvilită de a atrage discipoli. Iar de aici situația a devenit încâlcită.
V-am vorbit despre aceste lucruri – cu riscul de a vă încerca ceva mai greu răbdarea – deoarece, prin intermediul rețelelor sociale și al unor enclave mass-media, sunt promovate, adesea, atât diete miraculoase, cât și meditații transcendentale de tot soiul, adesea disponibile pe de-a-ntregul contra unor sume de bani. Ni se spune că acestea, ca și altele ca ele, noutăți care ne asaltează în fiecare zi, pot rezolva diverse probleme trupești sau sufletești, scutindu-ne de strădania de a ne mai adresa persoanelor cu adevărat pricepute în privința celor două elemente. Profesioniștilor. Iar rezultatul poate fi o înstrăinare a noastră de noi înșine ori o îmbolnăvire pur și simplu, ca urmare a intervenției necugetate într-un mecanism delicat.
Fără a compara nicidecum complexitatea ființei umane cu un… autovehicul, vă voi spune că procedeele mai sus menționate îmi aduc aminte de momentul în care m-am gândit să reașez, mai estetic, mai pe gustul meu, fișele de la bujiile primei mele mașini, o străveche Dacia 1300, care încă funcționa binișor. Îmi răsună și acum în minte hohotele de râs ale mecanicului chemat să dezlege misterul încăpățânării bietului automobil de a nu mai porni. Din câteva mișcări a rezolvat totul, apoi mi-a spus, acid: „Pe astea, domnule, să le lăsați doar celor care se pricep la ce fac!”. Sfat pe care l-am ascultat până în ziua de astăzi, atât în domeniul auto, cât și în alte domenii, cum ar fi, de ce nu, îngrijirea trupului și sufletului – dualitatea complex-inseparabilă care înseamnă eu.
